Adrian Niță: „Am retrăit aseară emoția fiecărui sfârșit de an, când răsună împrejurimile de tobe, bice și fluiere, de urși, capre, mascați și urători”

0

Se spune că „un popor fără tradiții este un popor fără viitor”. De multe ori însă uităm de vorba asta populară și ne lăsăm furați de mirajul lumii moderne, de tehnologia pe care o aduce în viața noastră. Dar, împrumutând tot felul de sărbători de la alte popoare, devenim oare mai bogați? Nu, cu siguranță nu devenim decât „copii” nereușite ale altora, în loc să ne mândrim cu obiceiurile și tradițiile noastre originale, păstrate cu sfințenie de străbunii noștri.

Ieri, municipiul Piatra Neamț a fost acaparat de oameni care au reușit să păstreze aceste minunate datini, specifice sărbătorilor de iarnă.

Am retrăit aseară emoția fiecărui sfârșit de an, când răsună împrejurimile de tobe, bice și fluiere, de urși, capre, mascați și urători, cu ocazia celei de-a 52-a ediții a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua sus răsare“.

De peste jumătate de secol, municipiul reședință de județ este „invadat“ de cei care răspund invitației la tradiţionalul Festival organizat de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, instituție subordonată.

Felicitări președintelui Ionel Arsene și Consiliului Județean pentru finanțare și organizatorilor pentru tot efortul depus pentru realizarea acestui festival! Alese mulțumiri participanților – cete de colindători, urători, mascaţi, urşi și capre care aparţin alaiurilor din judeţele Neamț, Vaslui, Iași şi Bacău. De asemenea, le mulțumesc prietenilor din Grupul „Crenguță de iederă” din Chișinău, Republica Moldova, care au adus tradițiile din zona lor, publicului nemțean.

Vă doresc tuturor să încheiați cu bine această ultimă seară de Crăciun, să petreceți cum vă doriți Revelionul și să intrați sănătoși și optimiști în noul an!

Sărbători fericite!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate