Adevărul despre demiterea lui Laurențiu Dulamă, vicepreședintele CJ Neamț

1

Laurențiu Dulamă de la PMP a fost demis din poziția de consilier județean și de vicepreședinte al Consiliului Județean printr-un ordin emis de prefectul județului Neamț.

Demiterea lui este una pe deplin meritată din punct de vedere moral și sperăm ca din ce în ce mai mulți politicieni să pățească același lucru.

Nu e vorba de absolut niciun abuz și nicio încălcare a legii. Este vorba doar de legile pe care foștii șefi ai lui Laurențiu Dulamă de la PDL le-au făcut mai demult ca să poată executa orice politician când vrea mușchiul lor. PDL-ul lui Dulamă a dat aceste puteri nemărginite prefecților, PDL-ul lui Dulamă a făcut legile prin care orice face prefectul sau magistratul, acesta  nu este tras la răspundere. PDL-ul lui Dulamă a inventat toate pârghiile folosite acum la execuția politică a sa. El, Laurențiu Dulamă, este un om de treabă, chiar plăcut ca partener de discuție sau afaceri, dar ca politician care a fost în echipa celor de la PDL, ce au făcut toate aceste legi care să permită orice abuzuri, merită din plin să culeagă ce a susținut, promovat și crescut.

Dulamă a fost demis pe un motiv de cascadorii râsului, dar în baza legilor făcute de băieții lui de la PDL. Adică cineva a zis că soția lui are o firmă ce are contract cu ApaServ, subordonată CJ Neamț, și prefectul a emis un ordin care i s-a adus la cunoștința domnului Dulamă și cu asta basta. În urmă cu câțiva ani, când Dulamă era pe cai mari cu prietenii lui de la PDL, prefectul pus de PDL la acea vreme a făcut și mai rău. A decis fără nicio reclamație sau hârtie să îl demită pe președintele Consiliului Județean, Vasile Pruteanu, în 2 ore de la primirea ordinului politic. Nici măcar nu l-a anunțat pe Pruteanu. A chemat prefectul presa și l-a demis din scurt, fără nicio hârtie la bază și fără nicio aducere la cunoștință, pe Pruteanu, președinte al CJ Neamț la acea vreme. (clic aici sa vedeti cum arată un ordin de prefect cu adevărat ilegal)

Dacă atunci era bine că PDL-ul lui Dulamă făcea chestii similare, dar mult mai abuzive, acum când e vorba de persoana lui nu mai e bine. Acesta este adevărul. PDL-iștii lui Dulamă au făcut legi ca să ardă orice politician li se împotrivește și acum, ce sa vezi, PSD-ul arde PDL-iștii cu legile lor.

Desigur că Laurențiu Dulamă nu a fost demis, ci executat instituțional, dar nici eu, nici dumneavoastră, cei care citiți acest articol, nu ați făcut legile și instituțiile care să permită o asemenea execuție, ci chiar Laurențiu Dulamă cu PDL-ul lui frumos.

Acesta este adevărul 100%. Nu e vorba de niciun abuz. E vorba doar de o serie de legi care permit orice și nu sancționează în niciun fel prefecții, judecătorii, procurorii și alte categorii de oameni care pot face abuzuri din pix fără să plătească dacă greșesc. PDL-ul lui Dulamă a construit această Românie în care mori cu dreptatea în mână crezând că ei vor fi veșnic la butoane și cu dreptatea în mână va muri doar cine nu este cu ei. Iată că s-au înșelat iar PSD-iștilor le place foarte mult jucăria legislativă inventată de PDL și nu se grăbesc foarte tare să renunțe la ea, căci dacă se grăbeau ar fi desființat ANI și legile acestea care spun că rudele unui ales local nu mai au dreptul să facă vreo afacere de frica incompatibilităților și conflictelor de interese care, după cum se vede, de multe ori sunt absolut de doi lei.

Chiar dacă e să considerăm că această demitere este un abuz, cu certitudine prefecții puși de guvernul PSD nu au făcut nici 1% din abuzurile făcute de prefecții puși de PDL. Dar nici PSD-iștii nu sunt veșnici și dacă nu fac nimic să schimbe aceste legi va fi doar o chestiune de timp până ce le va veni și lor rândul din nou la execuție.

Ce este clar este faptul că nu am văzut niciun consilier județean să ridice două degete și să spună ceva în apărarea sau susținerea lui Laurențiu Dulamă. Toți au tăcut și au savurat necazul lui Dulamă, iar cei mai farisei l-au asigurat în privat de susținerea lor ca să fie acoperiți în cazul în care cumva își revine politic și vor avea nevoie de el.

Laurențiu Dulamă nu este nici pe departe victima PSD-ului. El este victima jocului la două capete al PMP-ului, propriul lui partid. Laurențiu Dulamă este victima propriei dorințe de a conduce planeta. Este victima propriului stil politic prin care nu știe să piardă cu demnitate. Este victima ”maximizării”. Într-o poveste era unul Setilă care nu se mai sătura de băut apă, unul Flămânzilă care nu se mai sătura de mâncat și acum îl avem pe Dulamă în rolul de Maximilă, care nu se mai satură de nimic din punct de vedere politic și vrea să obțină din ce în ce mai mult.

Iată și cum a fost demis de prefectul PDL-ului lui Dulamă, președintele consiliului județean ales prin vot uninominal. Fără nici un act care să justifice ordinul prefectului, ci doar pentru că prefectul a auzit la televizor că Pruteanu va candida la următoarele alegeri pentru alt partid decât PDL. Asta e ilegalitate pe față, abuz, nu ce a făcut acum prefectul care, de bine de rău, a căutat un nod în papura lui Dulamă și a găsit unul de râs dar argumentat cu acte oficiale, contracte și legi.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Sa intelegem ca toti consilierii judeteni care au contract de furnizare apa -canal cu Apa Serv pe firme sau pe casa personala vor fi demisi?!pai, nu mai ramane niciunul!In mod clar , s-a facut un abuz, dincolo de consideratiile corecte ale d-lui Iosub!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate