Adevărul despre cimitirul din Valea Uzului nu-i deținut de CJ Harghita. Primarul din Dărmănești Bacău vine cu o declarație

0

Situația tensionată dintre autoritățile județului Harghita și autoritățile județului Bacău în privința cimitirului de la Valea Uzului nu și-a găsit încă rezolvarea.

Foto: realitateadebacau.net

Săptămâna trecută am publicat un articol cu punctul de vedere al Consiliului Județean Harghita care poate fi consultat aici, unde Borboly Csaba îndemna ”Să vorbim deschis despre situația din Valea Uzului!”. De asemenea, pe Ziar Harghita a mai fost publicat un articol pe aceeași temă, dintr-o altă perspectivă, ce poate fi citit aici.

Însă, pentru echilibru și pentru o imagine de ansamblu a problemei ivite între cele două teritorii administrative, este absolut necesar și punctul de vedere al celeilalte părți implicate.

Așadar, am încercat să iau legătura astăzi cu primarul orașului Dărmănești din județul Bacău, pentru a oferi un punct de vedere oficial. Pentru că edilul Constantin Toma, nu se afla în instituție – fiind plecat tocmai pentru rezolvarea situației din Valea Uzului – a rămas ca mâine să-l contactez din nou.

Voi reveni.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate