Adevarul cutremurator despre fapta comisa de Chilat Cristian

9

In data de 14.11.2010, in jurul orei 12.00, Chilat Cristian – zis Falău se afla in trecere prin dreptul barului Café Latino din Piatra Neamt si a observat ca inauntru se aflau fratii Mararu. Manat de o dorinta clara de razbunare, s-a deplasat in partea cealalta a orasului, in zona podului de la fosta fabrica Reconstructia si a luat o arma pe care o avea ascunsa de mult timp in aceasta locatie. A revenit la barul mai sus mentionat cu intentia clara de a-l ucide pe M. Gheorghită.
Motivul crimei, din spusele agresorului, au fost o serie de “umilinte” la care a fost supus de catre M. Gheorghită in decursul timpului. Chilat Cristian spunea: “am fost umilit de s-a rupt inima in mine, in fiecare zi mi se infigea cate un cutit in inima. Am fost fortat sa le pup picioarele “.
O data intrat in bar, criminalul a scos pistolul si a tintit direct catre M. Gheorghită, care nu a avut timp sa reactioneze in niciun fel. Primul foc de arma a fost direct in inima, dar spre uimirea sadica a criminalului, victima nu a cazut, fapt pentru care a continuat sa traga. Toti cei din bar au fugit si a ramas doar M. Bogdan, care a incercat cu disperare sa isi apere fratele cu o masa, dar a fost si el impuscat.
Ulterior savarsirii crimei, Falau a iesit normal din bar, nu a fugit, a luat un microbuz de transport in comun din apropiere cu care s-a indepartat de locul faptei. Cu acelasi calm sadic a mers si a pus arma inapoi in ascunzatoarea din dreptul podului de la Reconstructia, dupa care a plecat la o ruda de-a sa, fara a avea un plan coerent de scapare.
In momentul arestarii, suspectul de crima nu era inarmat, arma fiind recuperata ulterior de catre organele de ancheta.
La momentul actual, criminalul Falau nu regreta fapta si, desi nu a dat declaratii oficiale, ar fi spus o expresie cutremuratoare “Eu sunt un om credincios si nu pot minti in fata lui Dumnezeu ca nu eu l-am omorat “.
Acest conflict intre victima si agresor este de notorietate in orasul Piatra Neamt, amenintarile agresorului fiind exprimate public, consecvent in timp si fara nici o retinere.
In acest moment criminalul este in arestul politiei.
Dumnezeu sa il odihneasca pe M. Gheorghită.

Aceste informatii sunt venite pe surse si poarta un caracter informativ pana cand vor aparea informatiile oficiale.

Cateva lucruri trebuie subliniate:
– arma crimei se pare ca a fost ascunsa si inainte si dupa fapta intr-un loc public;
– criminalul a spus public de foarte multe ori si in foarte multe situatii ca va comite aceasta crima si cauta aceasta ocazie de ani de zile;
– criminalul nu este un interlop, ci doar un om cu deviatii de comportament care a aspirat intotdeauna la titlul de interlop, dar el, ca om, nu avea nici vile, nici bani si nicio afacere stabila, fie ea si ilegala.
Povestea cu lumea interlopa nemteana este doar o poveste. In Neamt, spre deosebire de restul tarii, situatia infractionala este tinuta sub media nationala, iar cazul de mai sus este unul regretabil, dar fata de restul crimelor din judet sau din tara difera doar prin arma folosita. Fara doar si poate, toti dereglatii din mediul rural, care isi dau cu toporul in cap sau isi incendiaza rudele, daca ar fi avut un pistol, l-ar fi folosit in locul furcii sau toporului fara nicio ezitare si cu aceeasi dezinvoltura ca in cazul Chilat Cristian.
Despre restul aspectelor acestui caz si conexiunile dintre victime si autoritati nu le vom discuta niciodata in acest ziar, deoarece am fi obligati sa vorbim despre politica si acest ziar nu face politica.
Niciun lucru nu ma poate speria mai tare decat ce se intampla zilele acestea in atitudinea nemtenilor fata de criminal. Este infiorator cum cu fiecare ora trecuta, cu fiecare comentariu postat si cu fiecare om in plus cu care stau de vorba vad cum se naste si se dezvolta sindromul Stockholm in Piatra Neamt…. Dumnezeu sa ne ajute pe toti daca acest sindrom ajunge la maturitate fata de  acest caz de omor deosebit de grav.

Despre acest caz :

Focuri de arma si reglari de conturi in Piatra-Neamt

Suspect in impuscarea fratilor Mararu din Piatra Neamt – Chilat Cristian – zis Falău

Bogdan Mararu a fost operat si este in afara oricarui pericol

Cazul Mararu Piatra Neamt a intrat in dezbatere la OTV

Cine era Falau

Propietara magazinului Onym, incendiat recent in Piatra Neamt, neaga orice conexiune intre incendiere si crima produsa a doua zi

Bogdan Mararu va fi externat cel mai probabil in seara aceasta

Falau a fost prins

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
9 Comentarii
  1. kalasnicov spune

    politistii l-au eliberat pe Cristian Chilat alias Falau Lalagiu alias Cel Mai Respectat Roman la ora actuala,din cauza ca nu au primit recompensa de un 1milion,fratele mortului e un Zgarcit Notoriu,da politia n-a avut aceste informatii cand l-a arestat pe Falau,asa ca i-au dat drumu.De asemeni in momentul eliberarii politia i-a dat permis de port aruncator de grenade cu mentiunea clara ca daca vede pe undeva mai mult de 2 interlopi adunati la un loc,interlopi stiuti si dovediti de Dreapta Justitie Romana,sa aplice fara menajamente Legea Falau…si aici la Bucuresti Falau are sustinatori,sa faca bine stimabilii judecatori sa tina cont de faptul ca are un car de circc atenuante,si sa-i dea minim din minim,adica vreo 3 ani de laude si Medalia de Cetatean cu Mandrie,Onoare si Orgoliu…mama lor de mafioti,sa vedem ce pedeapsa vor ei sa-i dea…ca vor primi ce impart,adica flori si zambete,acesta este un pamflet,luati-l ca atare sau impacativa cu ideia..aferim.

  2. Alin spune

    Bravo Falau! Ai facut dreptate in sfarsit.

  3. DarkLord spune

    Cristi, am crescut impreuna in acelasi cartieri, te stiu de om serios si care iti indeplinesti MEREU promisiunile.
    Tine-te tare, vom vedea ca pentru fapta ta nu meriti puscarie, ci sa fii pus in libertate.

  4. lugu spune

    Dac ar fi 100 ca FALAU ar putea fi anihilata lumea interlopa care suge sangele acestui popor,teparii care au nenorocit atatea firme si atatia oameni ,acscrocii si am fi si noi un popor corect si linistit!

  5. DarkLord spune

    Falau, tine-te tare!
    Ar trebui sa te decoreze pentru ce ai facut, multa lume iti este recunoscatoare. Ai demonstrat tuturor ca interlopii sunt la fel de vulnerabili ca oricare alt om.

  6. dan spune

    corect despre rangi …Falau a fost bagat in spital de o bataie comandata de fratii mararu ..si politia ia zis „falau …gindestete bine dak vrei sa depui pligere k astia au vrut sa te omoare nu sa te bata”….concluziile le trageti singuri cei care cititi aceste comentarii
    motivatii sa faca fapta a avut sute …cei care il cunosc stiu despre ce e vorba ..
    e bine sa stie si altii macar o parte inainte sa judece

  7. elena spune

    Pài mie imi pare ràu cà nu a reusit sa-l omoare si pe Bogdan Màraru, asa, Piatra Neamt, scàpa de trei delincventi deodatà!!!

  8. marius spune

    cand mararu lasa copii fara casa ca o lua din camete cand mararu comanda asasinate sau trimitea batausi cu rangi peste oameni in casa unde erai domnule reporter de ce nu scriai. lasa sa nu,l erte dumnezeu ca nu merita si apropo suntem fani falau el chiar e un om bun si a facut ceia ce trebuie.

  9. marian spune

    si marmota invelea ciocolata in staniol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate