ACUM: Accident deosebit de grav – O persoană este resuscitată (IMAGINI)

0

În articolul precedent informam despre producerea unui accident rutier în Comuna Poiana Teiului (articolul aici – click). Potrivit primelor informații transmise de ISU Neamț, au fost implicate 2 autoturisme. În urma coliziunii, pasagerul din dreapta aflat într-unul dintre autovehicule se află în stare gravă, fiind resuscitat în acest moment de către echipajele medicale. Traficul rutier este blocat.

În sprijin se deplasează și o ambulanță din cadrul SAJ Neamț.

Revenim cu un update.

UPDATE ISU NEAMȚ:

Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Poiana Teiului.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, pasager într-unul din autoturisme. Victima, un bărbat de 85 de ani, este inconștientă. Acesteia i se aplică manevre de resuscitare de către membrii echipajului SMURD.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Traficul rutier este blocat.
La locul solicitării se deplasează și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Târgu Neamț.

Foto: Cristi Vatamanu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate