[ACUM] Accident cu mai multe victime în Neamț

0
ARHIVA

Astăzi, 22 august, două echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț s-au deplasat la un accident rutier, în comuna Bălțătești.

Potrivit ISU Neamț, este vorba despre o tamponare între 2 autoturisme cu 7 persoane implicate. O fetiță, de aproximativ 10 ani, acuza dureri de umăr. Fratele ei de 6 ani a suferit atac de panică. Nu sunt persoane încarcerate.

Copiii au fost transportați împreună cu mama lor de către echipajul SMURD la spital. Din accident a rezultat încă o victimă, femeie, care a fost transportată la Spital de echipaj SAJ, mai informează ISU Neamț.

UPDATE: „Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că un tânăr de 27 de ani din Grumăzești nu s-ar fi asigurat la punerea în mișcare a autoturismului dintr-o parcare, a pătruns pe DN15 C și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Răucești. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, ambele rezultate fiind negative, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO ag. Dimitrie Mocanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 6 ani, a unei minore de 9 ani – ambii din Brusturi (se aflau în mașina care circula regulamentar) și a unei femei de 75 de ani din Grumăzești (pasageră în mașina care a ieșit din parcare fără ca șoferul să se asigure).

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate