„Actorii“ Centrelor Războieni și Păstrăveni, premiați la Festivalul de teatru „D’ale lui Caragiale“ Ploiești

0

Trupa de teatru VOX a Centrului Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni din structura DGASPC Neamț a obținut locul III la Festivalul național de teatru „D‘ale lui Caragiale“ Ploiești iar trupa Stark a Centrului pentru Recuperarea și Reabilitarea Persoanelor cu Handicap Păstrăveni a obținut premiul pentru „Cea mai originală interpretare“.

Manifestarea, organizată de Consiliul Județean Prahova, a avut loc în perioada 15-16 iunie și s-a adresat persoanelor cu dizabilități, adulți și copii, reunind astfel sute de participanți din toată țara.  Trupa VOX a Centrului Războieni, aflată la a treia participare la acest festival, a prezentat în fața juriului și spectatorilor piesa de teatru „Capra cu trei iezi supraviețuitori” de Victoria Furcoiu, o parodie în versuri cu final fericit. Mesajul piesei, costumele, fondul muzical, dar mai ales prestația actorilor au impresionat juriul care a acordat trupei VOX premiul III pentru cel mai bun spectacol. De asemenea, Bogdan Ursache de la CRRN Războieni a fost desemnat cel mai popular actor pentru prestația sa în rolul lupului.

Centrul Păstrăveni a pus în scenă o prezentare a lui Charlie Chaplin în limbaj mimico-gestual, interpretarea dulce-amară emoționând și impresionând totodată publicul și juriul, care au acordat astfel premiul pentru cea mai originală interpretare.  

Aceste rezultate sunt rodul unor eforturi și a unei munci titanice. Fiecare replică și fiecare gest ce trebuie însușite de acești «actori» speciali implică, pe lângă talent sau pasiune, multă răbdare și tenacitate din partea personalului. Satisfacția este însă cu atât mai mare cu cât munca tuturor este validată de profesioniști, așa cum s-a întâmplat acum, la Ploiești. Pentru beneficiarii noștri aceste activități sunt nu doar o formă de terapie ci un mod frumos de a demonstra tuturor că prin perseverență și talent pot crea un plus de valoare și diversitate societății. Îi felicităm pe toți deopotrivă și suntem foarte mândri de reușitele lor!“, a declarat Marlena Panduru, director general al DGASPC Neamț.

Dincolo de performanța cu adevărat notabilă, participarea la festivalul de la Ploiești a fost un bun prilej pentru beneficiarii centrelor pentru persoane adulte cu dizabilități să socializeze, să schimbe decorul și să se bucure de o bine-meritată excursie. Pe drumul de întoarcere, trupele de actori amatori au poposit la Bușteni, Sinaia, și Brașov, cu toții savurând libertatea de a călători de care au fost lipsiți timp de 2 ani, din cauza restricțiilor pandemice.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate