Activități recreative pentru părinți și copii, în vacanțe 

0

   

Vacanțele sunt, fără îndoială, cel mai așteptat moment de către copiii de toate vârstele. Oricând de frumos și interesant ar fi mediul școlar, acolo unde te dezvolți, înveți lucruri noi și te transformi într-un om mare și deștept, ei bine, vacanța are farmecul ei inegalabil.

Dincolo de faptul că în vacanță copiii se odihnesc și se relaxează, acum este și o oportunitate ideală ca părinții să petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici. Adesea, în timpul școlii, din cauza programului de la serviciu și celui al copilului, uităm să ne mai bucurăm în familie de câteva clipe de liniște, desfășurând activități relaxante și captivante, din care cu toții avem ceva de învățat și ceva de câștigat, mai ales apropiere și atașament unii față de alții.

Tocmai de aceea, iată câteva activități numai bune de desfășurat în sânul familiei, acolo unde există copii mai mici sau mai mari:

1. Mișcare în aer liber, cu toții

Fie că mergeți în drumeție, cu bicicleta sau cu rolele prin parc, e important ca toată familia să iasă din casă, să rupă barierele zonei de confort și să se conecteze cu natura, cu mișcarea și cu beneficiile inegalabile ale sportului.

Dacă vei face mișcare alături de copiii tăi, vei reuși să le insufli nu doar un stil de viață echilibrat și sănătos, îi vei cunoaște mai bine, îi vei ajuta să-și dezvolte spiritul de echipă și te vor percepe și mai apropiat și de încredere, o figură de încredere în viața lor, aspect de care au mare nevoie în perioada de creștere, inclusiv în adolescență.

2. Căutați noi pasiuni și talente

Cum poți să afli dacă ești talentat la ceva, dacă nu încerci? Ei bine, ca să descoperi anumite înclinații artistice ale copilului tău, el trebuie să practice cât mai multe activități. Sigur există talent, el trebuie doar descoperit.Ce ar fi mai frumos decât să ajungă un mare cântăreț la pian?

 Mulți părinți își visează copiii pe marile scene ale lumi și chiar ajung acolo aceia care încearcă de la vârste cât mai fragede să atingă clapele unui pian. Dacă vrei să-ți ajuți copilul într-o posibilă viitoare carieră de succes, ce zici de acest pian digital Mcmusic. Cei de la Mcmusic oferă o gamă largă de astfel de dispozitive, mult mai practice și inovatoare decât pianul tradițional.

3. Pictura în familie e o idee genială

Creativitate, fericire, relaxare și, apoi, ceva curățenie de făcut. Cert este că merită să pictezi alături de copiii tăi. Să vă colorați pe mâini, pe haine, pe față. Este o activitate extrem de distractivă, ce-i va cuceri iremediabil pe cei mai mici ai casei, fie ei ajunsi chiar și în perioada adolescenței.

Pictura în familie nu doar că ne deconectează de la stresul cotidian și, desigur, de la ecrane, dar poate să fie foarte interactivă, dacă veți face un concurs ale lucrărilor efectuate. De exemplu, copiii pot fi în juriu, iar părinții trebuie să picteze ce le spun aceștia.

În concluzie, a petrece timp constructiv alături de cei mici nu este deloc o misiune dificilă, dacă apelezi la aceste activități simple și alegi să faceți sport, să cântați la pian sau să pictați.

Sursă foto: freepik.com

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate