Activități dedicate Zilei Poliţiei Române pe platoul Curții Domnești Ștefan cel Mare

1

Mesajul Inspectorului Șef – comisar şef de poliţie PAUL – COSTEL TABLAN, cu ocazia aniversării Zilei Poliţiei Române:

„A devenit deja o frumoasă tradiție sărbătorirea Zilei Poliției Române în fiecare an, la începutul primăverii. Cu ocazia împlinirii a 194 de ani, putem spune că, oricare a fost perioada istorică, oricare au fost rânduielile vremii, instituția poliției a reprezentat mereu o voce autoritară a statului român și factorul decisiv în aplicarea legii, parcurgând odată cu statul, dar și cu societatea, transformări fundamentale. La acest ceas aniversar, am deosebita plăcere să adresez polițiștilor IPJ Neamț cele mai bune gânduri și urări de succes în activitatea profesională, iar familiilor acestora le transmit mulţumiri pentru sprijinul şi înţelegerea acordate. Pe această cale, asigurăm cetățenii județului Neamț că ne vom îndeplini misiunile cu dăruire, devotament și profesionalism, pentru a asigura comunității un climat de ordine și pace socială, de siguranță și normalitate pentru viața cotidiană.”

LA MULȚI ANI, TUTUROR POLIȚIȘTILOR!

Cu acest prilej, polițiștii nemțeni organizează activităţi de prezentare și promovare a muncii de poliție, ocazie cu care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț invită cetățenii și reprezentanții mass-media la desfășurarea acestora. Mâine, în jurul orei 12.30, vă așteptăm pe platoul Curții Domnești Ștefan cel Mare din Piatra Neamț, pentru a ne bucura împreună de aceste momente!

25-MARTIE-–-ZIUA-POLIŢIEI-ROMÂNE

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. AntiProști spune

    Avem poliție!!? Ce-i asta, o glumă?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate