Acțiuni de control în Neamț privind încălcări ale regimului silvic, regimul depozitelor și regimului circulației materialelor lemnoase
Comunicat de presă
Garda Forestieră Suceava a desfășurat, în perioada 08.04.–16.04.2026, o serie de acțiuni de control a operatorilor economici care desfășoară activități de exploatare, transport și depozitare, pe raza județului Neamț.
Verificările au vizat atât respectarea regimului circulației materialelor lemnoase și regimul depozitelor, precum și respectarea regimului silvic în parchetele de exploatate din fond forestier. În cadrul acțiunii, au fost efectuate controale pe mai multe drumuri forestiere, fiind analizate documentele de proveniență și legalitatea materialelor lemnoase provenite din exploatarea masei lemnoase.
În urma controalelor, au fost identificate două cazuri în care materialul lemnos existent în platforma primară a unor partizi forestiere nu avea proveniență legală, ca urmare a expirării valabilității actului de punere în valoare – document care atestă proveniența legală a materialelor lemnoase exploatate din fondul forestier.
În urma neregulilor constatate, a fost dispusă confiscarea unui volum total de 192 mc material lemnos, care a fost predat către ocoalele silvice.
În cauză s-a deschis un dosar penal, urmând a fi efectuate cercetări în continuare.
Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.
Garda Forestieră Suceava precizează că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care contravin regimului silvic și pentru asigurarea unui management durabil al resurselor forestiere.
