Acțiune de amploare cu efective mărite, în Neamț

0

Foto caracter ilustrativ

În cadrul unei acțiune organizate pe linia prevenirii și combaterii  activităților comerciale ilicite, polițiștii au constatat două infracțiuni și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 43.000 de lei.

La data de 20 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț în colaborare cu cei ai Poliției municipiului Roman au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Roman pentru prevenirea și combaterea  activităților comerciale ilicite.

Astfel, polițiștii au descoperit și indiponibilizat jucării care aveau mărci identice cu mărcile înregistrate pentru articole similare, în valoare de peste 1.600 de lei, fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998 R.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 5 la OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economice de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, fiind confiscate produse de protecție, în valoare de peste 3.700 de lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, suma de 2.235 de lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 43.000 de lei.

Totodată, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice în colaborare cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale in domeniul silvic, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale in valoare de 8.000 de lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 9,74 m.c. de material lemnos. 

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate