Acord Romania-Moldova: 20 de milioane de euro, in anul 2014, pentru infrastructura educationala din Moldova

0

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a avut vineri, 21 februarie 2014, la Chisinau, o intrevedere cu Marcel Raducanu, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Constructiilor din Republica Moldova.

Cei doi oficiali au discutat despre implementarea Acordului dintre cele doua tari privind implementarea Programului de asistenta tehnica si financiara, in baza unui ajutor financiar nerambursabil in valoare de 100 milioane de euro al Romaniei catre Republica Moldova. Conform Acordului, Autoritatile nationale de coordonare a programului sunt Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice din Romania (MDRAP) si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Constructiilor din Republica Moldova (MDRC).

Pentru anul 2014, Romania a alocat, in cadrul Acordului, 20 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructura educationala din Moldova. Suma va fi transferata Guvernului Republicii Moldova in termen de 10 zile de la incheierea, intre cele doua parti, a programului anual de cooperare ce cuprinde lista proiectelor.

Liviu Dragnea a dat asigurari ca MDRAP si Guvernul Romaniei vor oferi tot sprijinul si expertiza necesara pentru pregatirea si implementarea proiectelor.

Marcel Raducanu a multumit Romaniei pentru masurile concrete pe care le ia pentru sprijinirea Republicii Moldova in drumul catre Uniunea Europeana.

Mecanismul financiar necesar implementarii Programului a fost aprobat in ultima sedinta a Guvernului Romaniei, prin Ordonanta de Urgenta. Ordonanta stabileste si mecanismul de monitorizare a proiectelor incluse in programul anual de cooperare si acceptate la finantare de catre cele doua guverne. In acest sens, reprezentantii autoritatilor de coordonare
nationala ale celor doua tari se vor reuni semestrial, alternativ, in Romania si Republica Moldova.

Intrevederea a avut loc in contextul vizitei oficiale a delegatiei Romaniei, conduse de prim-ministrul Victor Ponta, in Republica Moldova.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate