Acoperiș în flăcări, în Gîrcina

2

Marți, 16 ianuarie, în jurul orei 11.20, pompierii nemțeni s-au deplasat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unui acoperiș al unei locuințe particulare din  Gîrcina. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj de paramedici cu o ambulanță SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț. În urma evenimentului au ars acoperişul locuinţei, realizat din astereală din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de cca. 100 mp., bunurile aflate într-o cameră(o canapea și un șifonier),  elemente de tâmplărie (2 uşi, 2 geamuri).
Pompierii pietreni au salvat mai multe bunuri din celelalte încăperi ale locuinței și o pisică.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coş de fum deteriorat”.

Tot în această dimineață, în jurul orei 3:30, un alt incendiu s-a produs în podul unei alte locuințe din Gîrcina, spre Mănăstirea Peștera. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ şi un voluntar din cadrul SVSU Gârcina. Datorită intervenţiei prompte, flăcările au fost localizate imediat, fiind împiedicate să se propage la întreaga locuinţă. În urma evenimentului au ars bunurile materiale aflate într-o cameră(un pat, o vitrină, un TV, etc.), cca. 2mp. bârnă din lemn, un perete realizat din lemn şi lut, tâmplăria camerei.Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coş de fum deteriorat”.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Luca Alexandru Baskru spune

    Pacat in in timp de iarna si geroasa

  2. Alexandru Si Mona Negrescu spune

    Pacat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate