Accidente și infracțiuni la regimul rutier

0

În această dimineață, în jurul orei 06.30 pe strada G-ral Nicolae Dăscălescu, din municipiul Piatra Neamţ a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat rănirea unei minore de 9 ani, din Dumbrava Roșie.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că, în timp ce un bărbat de 62 ani, din Panciu, jud. Vrancea conducea o autoutilitară pe str. G-ral Nicolae Dăscălescu, din direcţia Bacău-Piatra Neamţ, în zona staţiei Peco Petrom, a surprins şi accidentat o minoră de 9 ani, care era angajată în traversarea străzii în zona trecerii pentru pietoni. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ziua de 06.10.2014, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați despre faptul că pe DN 15C, în localitatea Bodești, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, al cărui conducător auto, un bărbat de 41 de ani, din Agapia a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp EON, autoaccidentându-se. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului, conform rezultatului negativ al testării cu aparatul etilotest.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ziua de 06.10.2014, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tg. Neamţ, au depistat în trafic un bărbat de 38 ani, din Grumăzeşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe str. Mihail Sadoveanu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii continuă cercetările.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate