Accidente rutiere in Neamt, 1 decembrie

0


În ziua de 1 decembrie 2011, în jurul orei 16.40, pe DJ 156 E, în satul Luminis, comuna Piatra Soimului, judetul Neamt, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea usoară a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, politistii au stabilit că în timp ce N. Carmen, de 41 de ani, din comuna Piatra Soimului, judetul Neamt, conducea un autoturism, pe DJ 156 E, în satul Luminis, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă si a intrat în coliziune cu un stâlp din lemn. Din accident a rezultat rănirea usoară a conducătoarei auto, care a suferit un traumatism cranio – facial.

Cercetările sunt continuate de Politia municipiului Piatra Neamt.

***


În ziua de 1 decembrie 2011, în jurul orei 18.10, pe str. Biruintei, din comuna Gherăesti, judetul Neamt, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane si rănirea usoară a alteia. Din primele cercetări efectuate, politistii au stabilit că în timp ce B. Mihai, de 53 de ani, din municipiul Pascani, judetul Iasi, conducea o autoutilitară, pe str. Biruintei, din comuna Gherăesti, ajuns în dreptul unui imobil, nu a păstrat o distantă laterală suficientă si a surprins si accidentat cu partea frontală a vehiculului doi pietoni, care circulau regulamentar din sens opus pe partea stângă a drumului. După producerea accidentului, soferul a coborât la cei doi pietoni, care prezentau leziuni, după care a părăsit locul accidentului. În urma activitătilor de cercetare desfăsurate de echipa operativă, în jurul orei 19.50, B. Mihai a fost identificat în comuna Hălăucesti, judetul Iasi. De asemenea, pe o stradă laterală, din comuna mentionată, a fost găsită autoutilitara, care prezenta avarii specifice unui accident rutier.

Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului A.N., de 14 ani, din comuna Gherăesti, care a fost diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral acut comotional, plagă parietalo – occipitală stânga, contuzie toracico – abdominală, policontuzii si rănirea usoară a pietonului B.A., de 14 ani, din comuna Gherăesti, care a fost diagnosticat cu policontuzii, contuzie antebraț stâng, contuzie genunchi drept si contuzie toracico – abdominală.

Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar la momentul depistării

rezultatul a indicat că avea în aerul expirat o concentratie de 0,58 mg/l alcool pur.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală si părăsirea locului accidentului fără încuviintarea organelor de politie.

***

În seara de 1 decembrie 2011, în jurul orei 20.40, pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, judetul Neamt, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, politistii au stabilit că în timp ce D. Simion, de 44 de ani, din comuna Bicaz Chei, judetul Neamt, conducea un autoturism, pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, a surprins si accidentat grav pe C. Mihăită, de 23 de ani, din comuna Dămuc, judetul Neamt, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis si fără să se asigure. Pietonul, care era sub influenta băuturilor alcoolice (0,67 mg/l alcool pur), a fost diagnosticat cu fractură cap humeral dreapta cu deplasare, fractură cominutivă aripa iliacă dreapta, traumatism cranio – facial acut deschis. Cercetările sunt continuate de Politia orasului Bicaz.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate