Accident sesizat de un pieton după 4 zile de la producere
La data de 11 iulie a.c., ora 19.00, Poliția orașului Târgu-Neamț a fost sesizată, de către CPU Târgu-Neamț, cu privire la faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat o persoană de sex masculin, care acuză dureri survenite în urma implicării într-un eveniment rutier, din data de 7 iulie a.c..
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 7 iulie a.c., în timp ce un tânăr de 20 de ani conducea un autoturism, în incinta parcării unui supermarket, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj și ar fi acroșat un pieton, de 77 de ani, care se deplasa în parcare.
În urma evenimentului pietonul nu a acuzat dureri și nu a solicitat intervenția organelor abilitate, plecând de la fața locului.
Conducătorul auto s-a prezentat, la aceeași data, la Poliția orașului Târgu-Neamț, unde a declarat evenimentul rutier și a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Neamț
