Accident rutier Ungaria

0

Cu privire la accidentul petrecut pe 7 februarie, vineri seara, pe teritoriul Ungariei și în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, în continuarea informărilor anterioare și în baza informațiilor actualizate transmise de Ambasada României al Budapesta, Ministerul Afacerilor Externe comunică următoarele:

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Budapesta şi Consulatul General la Szeged, s-a implicat în acordarea asistenţei consulare de specialitate şi a transmis permanent informaţii actualizate instituţiilor competente din România.

Astfel, din cele 22 de persoane rănite în urma producerii accidentului și transportate la spital pentru îngrijiri medicale, trei persoane au cetățenia română, doi adulți și un minor, cei doi șoferi ai autocarului și, respectiv, fiul minor al unuia dintre aceștia.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada de la Budapesta și Consulatul General de la Szeged, a trimis imediat două echipe consulare în teren pentru a acorda asistență cetățenilor victime ale accidentului. Aceștia s-au deplasat la spitalele din orașele Pecs și Mohacs unde au fost spitalizate persoanele rănite, inclusiv cei trei cetățeni români.

În momentul de față, potrivit informațiilor furnizate de cele două misiuni diplomatice, starea de sănătate a cetățenilor români răniți în accident este stabilă. Cetățeanul român și minorul român aflați pentru îngrijiri medicale la spitalul din Pecs vor fi externaţi în cursul zilei de astăzi.

În baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, care, prin misiunile diplomatice și consulare au ținut legătura permanent cu autoritățile ungare, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în cooperare cu Ministerul Sănătății a luat decizia deplasării la faţa locului a unei echipe mobile SMURD. De asemenea, în baza acelorași informații, având în vedere implicarea în accident a unui autocar înmatriculat în România, Ministerul Transporturilor a decis operaționalizarea unei echipe proprii și verificările care se impun.

Pe tot parcursul demersului de acordare de asistenţă cetăţenilor implicaţi în accident, Ministerul Afacerilor Externe a cooperat îndeaproape cu Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Ministerul Afacerilor Externe a oferit permanent informaţii actualizate şi a ţinut legătura cu autorităţile ungare prin echipele consulare deplasate la faţa locului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate