Grav accident rutier pe DN 2 (E 85)

0

Duminica, 24 iunie, la ora 17.02, echipajul de descarcerare şi echipajul SMURD Roman au fost alertate şi s-au deplasat în localitatea Secuieni, pe drumul DN 2 (E 85) ca urmare a producerii unui grav accident de circulaţie. Ajunşi imediat la faţa locului, salvatorii au constatat că unul dintre cele două autoturisme implicate în accident era răsturnat pe capotă, pe partea din faţă a celuilalt autoturism. Conducătorul auto al autoturismului răsturnat pe cupolă (Claudiu R., 33 de ani) a decedat în urma impactului deosebit de violent şi a rămas captiv între fiare. Captivă între fiarele aceleiaşi maşini a rămas şi soţia acestuia, Alina R., în vârstă de 29 de ani.

Foto: ISU Neamt

Salvatorii au descarcerat soţia conducătorului auto şi i-au acordat primul ajutor calificat, aceasta prezentând policontuzii. De asemenea, pompierii militari au scos dintre fiarele contorsionate şi trupul neînsufleţit al conducătorului auto. Echipajul SMURD Roman a intervenit pentru investigarea funcţiilor vitale ale copilului şoferului decedat (Cristiana R, aprox 2 ani; şansa enormă la viaţă a fetiţei a fost dată şi de scaunul special pentru copii în care era asigurată, pe bancheta din spate), a mamei acestuia (descarcerată) şi a conducătoarei auto al ceiluilalt autoturism ((Ramona I., 42 de ani).

Paramedicii au preluat două dintre victime (copilul şi şoferiţa celuilalt autoturism) şi le-au transportat la spital, după ce le-au aplicat pansamente, le-au administrat oxigen, le-au monitorizat EKG, le-au aplicat gulerul cervical şi atele.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate