Accident rutier în Piatra-Neamț – Șoferul era băut [FOTO]

1

Un accident rutier s-a produs ieri, 14 iulie în Piatra-Neamț, mai precis pe strada Ștefan cel Mare (articolul aici).

Conform informațiilor transmise de către reprezentanții IPJ Neamț, iată cum s-a produs evenimentul:

Un bărbat de 43 de ani, din Piatra Neamț este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că pe strada Ștefan cel Mare s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a constatat faptul că nu sunt victime omenești și s-a procedat la dirijarea traficului rutier, în vederea scoaterii celor două autoturisme de pe partea carosabilă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, pe direcția Primărie – Stadion, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire, moment în care ar fi fost acroșat de un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, care se angajase în depășirea acestuia. În urma impactului, autoturismul condus de tânără a ricoșat în gardul a două imobile.

Cei doi conducători auto au fost conduși la sediul poliției, în vederea întocmirii documentelor privind accidentul rutier, soldat doar cu pagube materiale, ocazie cu care s-a procedat și la testarea acestora cu aparatul etilotest.

În cazul tinerei, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ, iar în cazul bărbatului de 43 de ani, rezultatul a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihai spune

    Pe langa barbatul care conducea beat, oare ce viteza avea tanara de 20 de ani care s-a angajat in depasire ca proasta? Stefan cel Mare a devenit un fel de drum national de vreo douazeci de ani, se circula cu 80-90 la ora in mod frecvent, am vazut putzoi conducand si cu peste 120 km/h pe acolo, e chiar asa greu de montat niste limitatoare de viteza pentru bizoni? Pe vremuri era principala strada de promenada din Piatra, astazi e poluata sonor de motoarele turate si mai ales de fumul puturos de diesel provenind din rablele nemtesti, se pare ca atata merita locuitorii orasului care l-a votat de doua ori pe Pinalti primar…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate