Accident rutier in comuna Horia
În ziua de 24 septembrie, în jurul orei 09.45, pe DN 2, în localitatea Horia, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea usoară a unei persoane.
În urma primelor cercetări efectuate, poliţistii au stabilit că în timp ce M. Constantin, de 49 de ani, din comuna Horia, conducea un autoturism pe str. Câmpului, din comuna Horia, la intersecţia cu DN 2, efectuează viraj stânga pentru a pătrunde pe artera principală, condiţie în care blochează banda de rulare cu sensul de mers Bacău – Roman, si intră în coliziune cu un autoturism condus pe DN 2, de T. Ioan, de 44 de ani, din municipiul Bucuresti. Din accident a rezultat rănirea usoară a lui T. Ioan. Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Roman.
I.P.