Accident provocat de un șofer din Neamț – Băut fiind, a pătruns pe contrasens

La data de 17 octombrie 2020, în jurul orei 23:15, un bărbat de 43 de ani, din comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 15, pe raza comunei Tulgheş spre localitatea sa de domiciliu, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Tulgheş.
În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea uşoară a primului conducător auto şi a unei pasagere de 30 de ani, tot din comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, acesta avea 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Sursa: IPJ Harghita

