Accident în comuna Girov

0
FOTO: CITITOR

În această dimineață s-a produs un accident rutier în Turturești, comuna Girov. Pe parcursul intervenției circulația a fost îngreunată.

Din primele informații obținute de la martori, se pare că accidentul s-a soldat și cu victime.

UPDATE: Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI. Un camion a lovit un autoturism, iar pompierii au sprijinit extragerea unei victime, o femeie în vârstă de aproximativ 74 de ani, care a suferit un traumatism la un picior. Victima a fost transportată la spital. Nu au fost necesare măsuri de descarcerare.

„ Pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț au intervenit la un accident rutier în comuna Girov, sat Turturești. Un camion a lovit un autoturism din spate. În urma accidentului a rezultat o victimă neîncarcerată (femeie de 74 de ani), care a fost transportată de echipajul SMURD – TIM la spital. Inițial, victimei i-au fost acordate măsuri de prim ajutor de către un echipaj de la SAJ (care se intorcea de la o misiune), până a sosit SMURD. Militarii au asigurat și măsurile PSI. ”, a transmis ISU Neamț.

UPDATE IPJ NEAMȚ:

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 D, în localitatea Turturești, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 33 de ani, din Pîngarați conducea un ansamblu de vehicule pe DN 15 D, în localitatea Turturești, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, condus de un bărbat de 66 de ani, din Piatra Neamț, întrând în coliziune cu acesta.

Din impact a rezultat rănirea unei femei de 74 de ani, din Ștefan Cel mare, pasageră în autoturism. Aceasta a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate