Accident grav în Neamț. Un biciclist a ajuns în comă

0

Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au intervenit la un accident rutier în localitatea Stânca din comuna Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie de 33 de ani, din Brusturi, conducea regulamentar un autoturism pe DN15B, în localitatea Stânca, a intrat în coliziune cu un biciclist de 58 de ani din Pipirig, ce se deplasa în aceeași direcție, pe sensul opus de mers, spun reprezentanții IPJ Neamț. (Ca și dinamică, deoarece e mai neobișnuit: Sunt două benzi în Pipirig. Autoturismul mergea pe banda lui, iar biciclistul în aceeași direcție, dar după axul drumului, pe banda destinată circulației din sens opus, iar la un moment dat a vrut să intre pe banda regulamentară. Atunci a avut loc impactul.)

„În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.”, a transmis IPJ Neamț.

Starea de sănătate a biciclistului este, din păcate, gravă. Se afla momentan în comă. Sperăm să revenim cu vești mai bune.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate