Accident GRAV în Neamț: o fetiță de numai 7 ani, lovită de mașină. Echipajele medicale au preluat-o în COMĂ

0

Potrivit unui comunicat transmis în această dimineață de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, un echipaj medical a intervenit ieri, 18 mai în jurul orei 07.55 la un accident rutier care s-a produs la Cuci (Bozieni). La locul solicitării a fost găsită o fetiță de 7 ani care a suferit multiple traumatisme, în stare comatoasă:

ora 07:55, Cuci – Bozieni, accident rutier cu o victimă sex feminin, 7 ani, diagnostic: politraumatism prin accident rutier, stare comatoasă; victima a fost transportată de către un echipaj TIM la CPU a Sp. Municipal Roman; din CPU victima a fost preluată de un echipaj cu medic în vederea efectuării transferului interclinic la Iaşi.

Legat de accidentul care face obiectul acestui articol, IPJ Neamț a transmis următoarele:

La data de 18 mai a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 159 D.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, de 42 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Drumul Județean 159 D, în localitatea Cuci, a surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 7 ani, din Bozieni, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea minorei. Aceasta a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate