Accident cu victimă: șoferul a fost scos de participanții la trafic după ce a lovit un cap de pod. Mașina a rămas suspendată pe un gard

0

Astăzi, în jurul orei 10.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Răucești, soldat cu rănirea unei persoane.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 51 de ani, din Răucești, conducea un autoturism pe DC 157 G, în localitatea Răucești, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

IPJ Neamț

ISU Neamț:

In această dimineață, la ora 10:08, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Răucești.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și SVSU cu un utilaj.
În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto, care a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un cap de pod și a rămas suspendat pe un gard al unei gospodării.
Până la sosirea forțelor de intervenție, persoana a fost scoasă din autoturism de către participanții la trafic. Victima, un bărbat de 50 de ani a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
SVSU Răucești a acționat cu un buldoexcavator pentru îndepărtarea autoturismului de pe gard și punerea acestuia pe roți.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate