Accident cu victimă pe un drum din Neamț/Un bărbat a fost transportat la spital
La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 17:20, în timp ce un bărbat de 34 de ani, din localitatea Negrești, conducea un autoturism, pe DJ156A, în localitatea Negrești, din direcția Dobreni către Poiana, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un bărbat de 54 de ani, ce se deplasa în fața sa.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului, care a fost transportat la SJU Neamț pentru investigații medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar în cazul conducătorului atelajului hipo a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
