Accident cu trei autoturisme implicate. Un minor a fost transportat la spital

0

Prin apel la 112 la ora 12:08, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Agapia.


În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui băiat de 13 ani, ulterior transportându-l la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier
, a transmis Lt. Irina Popa, ISU Neamț.

Astăzi, 26 octombrie , în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment, pe Drumul Național 15 C, în localitatea Agapia.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 52 de ani, din Pipirig conducea un autoturism pe Drumul Național 15 C, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Poiana Teiului, care la rândul său ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din județul Iași, ce se deplasa în fața sa.

În urma evenimentului a rezultat rănirea unui minor de 13 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

a transmis sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate