Accident cu două persoane rănite: o femeie și o minoră de 6 ani
La data de 3 martie a.c., în jurul orei 07:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 155I, în localitatea Păstrăveni.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 56 de ani, din aceeași localitate, conducea un autoturism, în localitatea Păstrăveni,
ar fi suprins și accidentat două persoane, o femeie în vârstă de 41 de ani și o minoră de 6 ani, care traversau regulamentar strada, rezultând rănirea acestora.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost negativă. În cazul femeii de 41 de ani a rezultat o valoare de 0,44.
În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Neamț
