A tunat și i-a adunat: depistați în flagrant de Poliție/Două exemple, chiar în Piatra-Neamț

0

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orelor 20:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au procedat la oprirea unui autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, care circula pe strada Eroilor, în municipiul Piatra-Neamț.

În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orelor 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, care circula pe bulevardul Decebal, în municipiul Piatra-Neamț.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În noaptea de 21 aprilie a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, au oprit un autoturism care se deplasa pe strada Școlii, din Roznov.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânărul în vârstă de 24 de ani, ce conducea autoturismul, ar fi avut suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere sau al cărui permis de conducere a fost suspendat.

***

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orelor 16:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe bulevardul Nicolae Dăscălescu, din municipiul Roman, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de un bărbat de 51 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Săbăoani, în timp ce acționau pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranță publică şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe strada Vasile Alecsandri din localitatea Cordun, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Pildești către Săbăoani.

Procedând-se la legitimarea conducătorului auto, acesta a fost identificat în persoana un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Săbăoani, care nu a putut face dovada deținerii unui permis de conducere. 

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat spre a fi condus de o tânără, în vârstă de 27 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate