A stat întins pe jos în zăpadă pe o stradă din Piatra-Neamț jumătate de oră până a venit ambulanța

2

Ieri, în jurul orei 10:40, și apoi în jurul orei 10:50, persoane diferite au sunat la 112 să anunțe că este un om în vârstă care a alunecat și a căzut pe o stradă din Dărmănești (zona fostului bazar). Omul nu se mai putea ridica și stătea întins în zăpadă.

Pentru că de la 112 i s-a spus persoanei care a sunat la 10:50 că nu sunt ambulanțe disponibile și omul stătea deja de prea mult timp întins pe stradă, revoltată, persoana a sunat la noi la redacție, dar din păcate noi nu am putut ajunge mai repede de 15 minute.

Când am ajuns noi, omul era în continuare întins pe stradă la zero grade, era conștient, a povestit că a alunecat și s-a lovit tare și are dureri în zona unui picior și a șoldului. Între timp a venit și ambulanța care i-a acordat primul ajutor.

30 de minute pentru sosirea unei ambulanțe la o urgență în orașul Piatra-Neamț este ceva absolut inacceptabil. Nu negăm faptul că poate erau și alte urgențe sau altceva, dar să lași un om să stea întins pe stradă jumătate de oră la zero grade nu are nicio legătură cu medicina de urgență și cu ce ar trebui să însemne apelul la 112 unde ești întâmpinat cu propoziția „Ce urgență aveți?”. Este inacceptabil ca taxiul să ajungă de zece ori mai repede decât salvarea. Este inacceptabil ca oamenii să sune la presă pentru că li se spune de la 112 că nu există ambulanță disponibilă. Această situație este absolut inacceptabilă. Chiar și cei de la pompe funebre au un serviciu de permanență care vine de multe ori mai repede de 30 de minute.

Poate ar fi cazul ca parlamentarii de Neamț și toți politicienii din Neamț să ia o mică pauză de la ce fac ei și să rezolve această problemă. Poate e nevoie de mai multe ambulanțe, poate e nevoie de mai mult personal, poate e nevoie de mai multe puncte de plecare a ambulanțelor. Noi nu știm exact ce este nevoie, dar cei care iau salarii colosale și au primit și votul nostru trebuie să rezolve această problemă. Noi știm doar că avem un contract cu statul, cu guvernul și plătim pentru a primi servicii medicale de urgență și acestea trebuie să vină mai repede decât transportul în comun, decât presa sau decât mașina de la pompe funebre.

I.R.

PS: Imaginile pe care le avem de la acest caz sunt cu impact emoțional prea mare motiv pentru care am ales să nu le facem publice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Mihai spune

    Au salarii uriașe și vedem că tot fac grevă,dar oricât ar avea,tot greu se mișcă cei din sistemul sanitar bolnav la ora actuală…

  2. Emilian Barbu spune

    De apreciat atitudinea dumneavoastra.
    Felicitari si pentru articolul de opinie !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate