A plecat la îngeri copilașul bătut de „mamă” și concubinul acesteia. Odihnă veșnică suflet nevinovat… (NEAMȚ)

0

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență de Copii „Sf. Maria” din Iași a transmis astăzi, 11 februarie, o veste cumplită. Băiețelul de doi anișori și jumătate din județul Neamț, nenorocit în bătaie de așa-zisa mamă (pentru că o mamă adevărată nu ar putea face niciodată așa ceva), și de concubinul acesteia, a plecat către îngeri.

După o bătaie cumplită, cei doi au sunat la 112, când au văzut că minorul și-a pierdut cunoștința. Ajunși la fața locului, medicii de pe ambulanță au observat însă urmele clare de violență. Copilul a fost transferat, în comă de gradul al IV-lea, la Spitalul de Neurochirugie din Iași.

Acolo medicii au sesizat faptul că băiețelul avea mai multe fracturi, leziuni la nivelul capului și necroze. De aici, el a fost transferat la Spitalul de Copii, unde a fost internat pe Secția de Terapie Intensivă. Săptămâna trecută, pe data de 4 februarie, copilașul a intrat în moarte cerebrală, iar astăzi, reprezentanții Spitalului „Sf. Maria” au transmis cumplita veste.

Mama şi concubinul său au fost arestaţi pe 1 februarie pentru o perioadă de 30 zile, fiind cercetaţi pentru vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului. Cel mai probabil, fapta săvârșită își va schimba încadrarea în urma decesului băiețelului.

Acolo sus vei fi în siguranță, suflet nevinovat. Printre îngeri vei fi iubit și nu vei mai avea de ce să te temi… Odihnă veșnică în împărăția cerurilor…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate