A mai nenorocit presa de la Neamț un copil

0

Recent, un profesor a fost arestat pentru că ar fi agresat sexual niște fetițe. Dacă se dovedește a fi vinovat, sperăm să stea cât mai mult posibil la pușcărie, dar nu despre asta vorbim acum.

Individul arestat a fost prezentat de două publicații din Neamț cu numele complet și poze. Departe de noi gândul de a-i plânge acum de milă individului, deși este ilegal să i se dea fața și numele până ce o instanță nu spune că e vinovat. Problema este alta. Acest nefericit are soție și copil. Un copil care, dincolo de problemele iminente de bulliyng pe care le va avea cu copiii cu care intră în contact, va fi urmărit toată viața de fapta tatălui său. Va fi stigmatizat, discriminat și va avea de suferit toată viața. Ce vină are copilul? De ce să nenorocești un copil făcându-l victimă colaterală într-un război în care el nu are nicio vină? Doar pentru rating și ca să te dai jurnalist justițiar?

Atragem atenția asupra acestei practici care distruge vieți ale membrilor familiilor suspecților, deoarece tocmai s-a terminat cercetarea penală într-un alt caz cu un profesor din Neamț care a fost, la fel, făcut albie de porci, i s-au dat numele si figura, ca la final dosarul să se claseze și suspectul să fie declarat nevinovat. Desigur că articolele calomniatoare care conțin poza cu el nu au fost retrase, dar asta e altă poveste.

Este absolut odios ce fac unii jurnaliști din Neamț și mai odios este faptul că instituțiile din Neamț nu fac nimic, iar unii politicieni chiar alimentează financiar astfel de publicații care iată că au mai distrus un copil. Ce vină are copilul suspectului?

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate