A încercat să o înșele prin metoda “Câștigare de premii”, însă nu a reușit

0

Sâmbătă, în jurul orei 10.00 polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Săvineşti, au fost sesizaţi imediat de către o femeie de 28 de ani, din localitate despre faptul că la aceeaşi dată orele 09.40 a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care i-a solicitat să încarce mai multe cartele telefonice.

n urma verificărilor s-a stabilit faptul că la data de 19.09.2015, orele 09.40 femeia a fost contactată pe telefonul mobil de un bărbat care s-a prezentat ca fiind un angajat al unei societăți de telefonie mobilă și care a anunţat-o că în urma unei tombole organizate femeia este câştigătoarea unui premiu în valoare de 10.000 euro. Fapt pentru care i-a solicitat reclamantei să depună suma de 2500 lei pentru o fundaţie de întrajutorare și pentru a putea intra în posesia premiului. Persoana vătămată i-a comunicat bărbatului că nu deține acești bani, iar făptuitorul i-a solicitat să achiziţioneze un număr de cinci cartele telefonice Pre-Pay, a căror coduri să le comunice telefonic, moment în care femeia a realizat că este o înşelăciune, anunţând lucrătorii de poliţie. Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune și pentru identificarea autorului. Reamintim faptul că modul de operare a acestor escrocii este acela de a apela persoana vătămată, de regulă prin intermediul telefoniei fixe şi, sub atribuirea calităţii false de angajaţi ai unei societăţi comerciale anunţă că au fost aleşi câştigătorii unui premiu consistent în euro/lei. Totodată, li se transmite victimelor că pentru a intra în posesia premiului, este necesară achitarea anticipată, prin virament bancar, diverse cheltuieli: impozite, taxe notariale sau de transport, onorariul comisiei de validare, deschiderea contului sau alte cheltuieli în valoare de câteva mii de lei.

Pentru a nu deveni victime ale unor asemenea infracțiuni, poliţiştii nemțeni recomandă cetăţenilor:
* Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!
* Nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi un prejudiciu bănesc!
* Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi DE credit/debit prin e-mail/fax!
* Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi!
* Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător! Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
* Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate