A fost descoperit un nou canal de descompunere a particulelor

0

Large Hadron Collider (LHC) este închisă pentru renovare până la sfârșitul acestui an. Dar acest lucru nu oprește noile descoperiri. În timp ce studiau datele din 2011 și 2012, fizicienii particulelor au găsit date convingătoare care i-au condus către un nou canal de descompunere a particulelor neștiut până acum.

LHC accelerează protonii, de obicei situați în centrul unui atom. Când protonii se ciocnesc, ei se anihilează – transformându-se din materie în energie pură. Apoi, printre energia care circulă în camera de reacție, particulele încep să apară, să dispară și să se manifeste din nou. Această cale prin care energia protonului circulă prin particule este numită canal de descompunere.

Poate părea aleatoriu, dar canalele prin care se ajunge de la proton la noi particule sunt dictate putparticle collideernic de matematică. Fizicienii pot prezice cum va fi un canal de descompunere. Unele sunt mult mai puțin probabile decât altele, motiv pentru care poate dura o lungă perioadă de timp pentru a le detecta. La fel ca aceasta metodă de descompunere nou descoperită.

Descompunerea în cauză începe cu doi protoni care se distrug reciproc. Din energia rezultată, este creată o particulă numită mezon B. Această particulă este instabilă, așa că se transformă apoi în doi mezoni: un mezon negativ și un mezon pozitiv. Mezonul este o particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului.

Fizicienii afirmă că această descompunere este mai rară: un proton să se descompună într-un mezon B, care apoi se dezintegrează într-un mezon pozitiv și unul negativ.

Această descoperire interesantă a fost făcută dintr-o colaborare a două experimente CERN anterioare: Large Hadron Collider Beauty (LHCb) și experimentul Compact Muon Solenoid (CMS).

Fizica particulelor este un domeniu unic, unde sute de oameni de știință trebuie să coopereze și să împărtășească informații pentru a face progrese.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate