A derapat cu maşina şi a fugit de la locul evenimentului

0

La data de 15 decembrie  2018, polițiștii Serviciului Rutier Neamț și cei din cadrul posturilor de poliție au acționat pentru prevenirea și depistarea conducătorilor auto care nu respectă dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice.
În urma activității au fost aplicate 30 de contravenții pentru nerespectarea regulilor de circulație, fiind constatate 6 infracțiuni la regimul rutier. Cinci conducători auto care circulau sub influența băuturilor alcoolice au fost depistați de polițiști, iar un altul fără a deține permis de conducere.

Exemplu:

La data de 15 decembrie 2018, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Pângărați au intervenit la un  eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în Pângărați. Din primele verificări a rezultat faptul că un localnic de 45 ani a condus un autoturism, iar într-o porţiune de drum în pantă ar fi derapat, părăsind partea carosabilă. Conducătorul auto a abandonat autoturismul la locul producerii evenimentului, fiind identificat ulterior.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 1,70 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat. Cercetările sunt continuate de polițiști față de bărbat, sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamţ

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate