A apărut „un crater” pe Calea Romanului, la scurt timp după recepția drumului (FOTO/VIDEO)

0

Luna trecută, primăria Piatra-Neamț a făcut un fel de recepție, neanunțată public, a celor două culoare de mobilitate: Calea Romanului și varianta orașului.

Într-o emisiune difuzată pe 24 noiembrie, Primarul Carabelea a confirmat informația: Sunt două coridoare de mobilitate care au fost recepționate: vorbim în primul rând de variantă, de Dimitrie Leonida – 9 Mai și de Mihai Viteazul.

Nu știm cum s-au recepționat aceste lucrări, însă astăzi, 4 decembrie, la scurt timp după această procedură de predare-primire au apărut imagini cu o groapă adâncă apărută pe Calea Romanului, nesemnalizată, în care o mașină a fost avariată.

După acest incident, s-a delimitat zona.

Din imagini se observă că asfaltul prăbușit nu are niciun fel de susținere pe o suprafață de mai mulți metri pătrați. Ne întrebăm dacă mai există și alte zone în care s-a asfaltat la fel. Probabil e doar o chestiune de timp până când șoferii vor afla, pe pielea și banii lor.

Deși am vrut să vedem și noi cât mai repede „minunea” și să vă prezentăm situația de la fața locului, am petrecut în trafic, din Mărăței până în Dărmănești 45 de minute! Orașul este blocat pe această rută. Amănunte aici – click.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate