A accidentat o persoana si a fugit de la locul faptei

0

În noaptea de 28/29 august, în jurul orei 04.15, pe DJ 201 C, în interiorul localităţii Tămăseni, a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală usoară a unei persoane. Din primele verificări, poliţistii au stabilit că în timp ce I. Alexandru, de 18 ani, din comuna Tămăseni,conducea un autoturism pe DJ 201 C, în localitatea Tămăseni, către Adjudeni, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului si a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism staţionat regulamentar. În urma impactului a fost accidentat usor V. Ioan, de 33 ani, din Trifesti, conducătorul vehiculului staţionat, care se afla lângă portiera stângă a acestuia. Acesta a suferit un traumatism 1/3 inferioară gambă si gleznă stângă si excoriaţii gamba stângă. Imediat după producerea evenimentului, I. Alexandru a părăsit locul faptei, fiind identificat de poliţisti în jurul orei 05.25, când avea o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de Poliţia municipiului Roman.

I.P.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate