În sfârșit TCE 3 BRAZI și membrii familiei Tărâță care administrează această firmă sunt pe mâinile DNA

5

Anul trecut vă povesteam cum Clanul Tărâță a pus mâna pe foarte mulți bani europeni prin firme înființate doar în scopul ”câștigării” banilor din proiecte. Ei bine, iar am avut  dreptate și în sfârșit a apărut publică și dovada conform careia TCE 3 BRAZI și cei care o dețin au intrat pe mâna DNA.

Culita
Să revedem ce scriam noi în data de 05/08/2013
Milioane de euro din bani europeni pentru firmele clanului Tarata

Obositi de povestile despre cum e treaba cu hotia in tinutul neamtului spuse de cele mai multe ori chiar de hoti care se dau fecioare, ne-am facut timp sa facem putina lumina in fosta curte a marelui om politic si afacerist de succes, Culita Tarata, caci acum nu mai e patron in acte la nimic, si sa ne dam cu parerea, adica sa ne exprimam o opinie constitutionala despre cum vedem noi lucrurile in cazul clanului Tarata .
Dintre fostele afaceri ale lui Culita Tarata, am ales-o si noi pe cea mai mica si mai locala, facand lumina asa cu o lanterna mica mica cat onoarea de furnica, pentru ca daca aprindem farurile sa ne uitam mai bine, ne puneam mainile in cap. Haideti sa vedeti ce am vazut  noi si ce opinie avem depre cum fac unii oameni destepti milioane de euro in timp ce noi, restul  prostilor ne chinuim de la o zi la alta .
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a impartit prin Neamt multi bani europeni, mai precis milioane de euro, dar ce sa vezi, o firma nu poate sa ia decat un proiect ca sa beneficieze cat mai multi nemteni de banii europeni . Cum pe unii dintre concetatenii nostri nu-i mai satura necuratu’ de atata avere, ce s-au gandit ei ? Sa infiinteze vreo 30 de firme, dar cum zgarcenia si aroganta e prea mare, sediile majoritatii acestor firme au fost trecute prin aceiasi sandrama in Zanesti si uite asa au aparut peste noapte : Apronila, Agrobin, Agronar, Agrodin, Agrociv, Agrogena, Agroeli, Agrobana, Agrociv, Agronar, Agromila, Agrotel, Agrodin si restu pana la 30 si toate cu administratori care miros de la o posta a TCE 3 Brazi .
Dupa infiintarea firmelor, cel care a conceput miscarea fiind zgarcitul secolului, nu a vrut sa piarda comisioane bancare si sa transfere in contul firmelor banii necesari pentru garantarea acaretelor de la proiectele europene, ci a garantat pentru toate cu firma TCE 3 Brazi, ceea ce a dus la deconspirarea miscarii care se vedea din elicopter ca leaga intre ele toate aceste firme .
Mai departe, chitrosenia si-a spus cuvantul si in loc sa angajeze la 8 ore cati oameni ar fi trebuit conform proiectelor, a angajat doar la 2 ore crezand ca nimeni nu va afla vreodata si asa mai departe, toate economiile au transformat o inginerie economica la limita legii intr-o parodie in care hotul ce sparge banca nu isi cumpara manusi ca sunt prea scumpe .
Zgarie branza nu s-a limitat la atat si atunci cand a venit vremea sa cheltuiasca banii europeni pe masini de teren cu TCE la numar sau pe tractoare si alte smecherii in loc sa mearga sa dea si el de o ciocolata la cateva firme care sa-i faca contraofertele, s-a calicit si a introdus oferte false in proiectele europene .
Cel mai urat element este faptul ca in hartiile acestor firme apar persoane ce au ca nume de familie Tarata, ca sa nu cumva sa ciuguleasca altcineva in afara de clanul Tarata din cascavalul european dobandit inginereste .
Prinsi cu toate smecheriile de mai bine de jumatate de an, in loc sa dea banii inapoi si sa stea cat mai ascunsi si sa se bucure de faptul ca nu s-a aflat nimic in spatiul public, presa tacand malc la fel ca si autoritatile nemtene, clanul Tarata s-a apucat sa conteste in instanta pe la Bucuresti si de aici a inceput sa colcaiasca tot rahatul, caci au inceput sa apara inscrisurile de la ofertele false prin care cei nominalizati ca ofertanti declara ca in viata lor nu au avut relatii comerciale cu cele 30 de firme si nici nu le-au dat vreo oferta. Mai departe, cei care  au contribuit la smecherirea fondurilor europene, au inceput sa se dea in primire unii pe altii si s-a ajuns la nivelul la care cazul se pare ca nu mai poate sa ramana in sfera civila .
Pentru cei interesati de subiect, firmele si cazurile sunt de gasit la Curtea de Apel Bucuresti, unde din cate se pare se incearca ceva tertipuri avocatesti ca sa se scoata la curat una dintre firme, iar apoi in baza precedentului, sa se spele si restul afacerii . Desigur ca nu am auzit ca pana acum DNA-ul sau alte organe abilitate sa zica ceva, desi sumele sunt extraordinar de mari iar pe masa judecatorilor sunt inscrisuri care vorbesc de la sine de fals si uz de fals. In acest caz s-au facut mai multe controale guvernamentale care au constatat aceleasi neregului, dar noi in Neamt nu am auzit nimic, ca asa e schema .
Pentru amuzament, va aratam un grafic de profit la una dintre aceste firme ca sa intelegeti cum in timp ce noi ceilalti o ducem din ce in ce mai greu altii o duc foarte bine .

cifra-afaceri

Și ne întrebăm cu toții de ce s-a cerut falimentul TCE 3 BRAZI. Iată că răspunsurile încep să apară.
Acum ramâne să vedem dacă vinovații scapă și de data aceasta și vor intra la pușcărie doar cei care au semnat ca niște papagali căci nu ar fi primul caz de proști care fac pușcărie pentru șmecheri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Vasile Socea spune

    E de preferat nu sa nu scoata capul pe strada ci sa-l tina la cutie intre zabrele, si ne mai miram de ce astia trag tare cu capitalismul? cum sa nu le convina , a dat tarata o lingura de sudoare pentru toata osteneala lui de a strange avere? dar cei de pe langa care l-au sustinut si l-au lins , astia nu au nici-o vina?

  2. Stefan spune

    De fapt e vorba despre o „externalizare” a unor servicii facuta de TCE.Toata aceasta situatie e generata de prevederea idioata a programului de finantare prin care se da punctaj suplimentar pentru „start-up-uri”.Evident, niciun „start-up” real (o microintreprindere noua) nu poate derula vreun proiect european fiindca nicio banca nu o finanteaza!Chestia cu ofertele false e alta aiureala.Atata timp cat sunt doar cativa producatori de tractoare, iar limitele de pret sunt destul de bine cunoscute (exista si baze de date pe site-ul APDRP), chestia asta cu oferte de tot felul e o tampenie.Oricum, cred ca lui Tarata nu-i mai trebuie fonduri europene cat o trai.E si haios, Atila impotriva lui Culita…

  3. de astazi coroi spune

    ma intreb de ce cauza nu a fost incredintata la olaf si o tragem cu dna.parerea mea ca se va numi si o comisie iar totul se va ingropa.sa nu credeti ca este la prima reusita de a pune mana pe bani.in anul 2001 ajofm neamt a oferit finantare tot pentru firmele lui tarata pentru a crea locuri de munca la umaro unde detinea pachetul majoritar de actiuni.90%din fondurile avute de ajofm la dispozitie lea dat acestor firme.omul cel istet si-a trimis oamenii in somaj apoi ia angajat din nou.pentru a li se pierde urma samson(director ajofm neamt si romaniuc dan sef birou credite )au disparut din sistem.TOTI AU FACUT SCUT IN JURUL LUI TARATA INCLUSIV PREFECTUL.deci totul se va sterge cu buretele.

  4. x spune

    De ce a trebuit sa repeti numele a 4 firme la inceputul articolului? Doar sa dai impresia ca pot iesi la numar 30?.Se pare ca justitia a inceput sa lucreze si asta e bine,asteptam

  5. Mihnea spune

    Acum stim unde sunt banii nostri. Acestor oameni ar trebui sa le fie rusine sa nu mai scoata capul pe strada. Sau institutiile statului sa-i ajute sa nu mai fie fara rusine printre noi, sfidandu-ne. Si cand te gandesti cum tipa prin sedintele din CJ… si nu numai…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate