Bărbat lovit în timp ce se afla în fața unui magazin

La data de 9 noiembrie a.c., ora 03.55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană a fost lovită, în timp ce se afla în fața unui magazin, situat pe bulevardul Roman Mușat, din Roman.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, între doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 39 de ani, din Roman, pe fondul consumului excesiv de alcool ar fi izbucnit un conflict spontan, cei doi aplicându-și reciproc mai multe lovituri, însă datorită stării de ebrietate nu s-au putut stabili cu exactitate circumstanțele producerii acestui eveniment.

Bărbatul de 39 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Bărbatului de 37 de ani i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, acesta refuzând.

Continuăm cercetările în cadrul unui dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, pentru stabilirea cu exactitate, a cauzelor și circumstanțelor producerii acestui conflict.

Sursa: IPJ Neamț

Bărbat lovit in fata unui magazin

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și