Teoretic în arest la domiciliu, practic…bine merci la cafenea
La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, fiind în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, privind verificarea respectarea măsurii arestului la domiciliu, s-au deplasat la locuința unui bărbat de 35 de ani, din Zănești.
Ajunși la domiciliul inculpatului, față de care anterior a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, s-a constatat că, la adresă în cauză nu răspunde nicio persoană, iar inculpatul, fiind apelat telefonic, pe numărul de telefon pus la dispoziție, nu a răspuns.
În continuare, s-a procedat la efectuarea de investigații în vederea depistării acestuia.
Bărbatul în cauză a fost depistat la o cafenea, din Zănești.
Acestuia i s-a solicitat să se conformeze solicitărilor organelor de poliție, acesta devenind agitat fizic și agresiv verbal față de polițiști și persoanele de față, motiv pentru care s-a procedat la încătușarea acestuia și conducerea la sediul Secției de Poliție Rurală Săvinești.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, față de bărbatul în cauză fiind dispusă măsura reținerii pentru 24h.
Sursa: IPJ Neamț
