Ziua Comunei Mărgineni, cu muzică, dansuri și mulți oameni în centrul satului
Comuna Mărgineni a sărbătorit sâmbătă, 23 august, Ziua Comunei, printr-un program cu muzică, dansuri, momente folclorice și artiști cunoscuți de publicul local.
La deschiderea evenimentului au fost alături de primarul Robert-Gabriel Mitrea și președintele PNL Neamț, deputatul Laurențiu Leoreanu, precum și vicepreședinta Consiliului Județean Neamț, Mihaela-Elena Ișciuc. Aceștia au transmis mesaje pentru locuitorii comunei și urări de bine pentru comunitatea din Mărgineni.
Pe scenă au urcat ansamblurile „Floricică de la Munte” și „Mugurașii Mărginenilor”, copiii de la grupul de dans „Pași de Poveste”, dar și artiștii Dan Doboș, Cristi Dules, Dan Ciotoi & Generic și formația Bebe Band.
Evenimentul a adunat localnici de toate vârstele, iar vremea bună și programul variat au făcut ca Ziua Comunei să fie un prilej bun de întâlnire pentru oamenii din Mărgineni și satele componente.