Cine este Ciprian Ciubuc deputat de Neamț

Ciprian Ciubuc, în opinia noastră, este un politician agresiv, oportunist, mincinos și pe placul prorușilor. Agresivitatea sa este confirmată, în opinia noastră, de dosarele penale în care a fost sau este implicat, iar oportunismul este evident din faptul că a fost ales o dată pe lista AUR și o dată pe lista S.O.S. România, două partide construite în jurul liderilor lor, în care oamenii au votat în special pentru George Simion și Diana Șoșoacă. În ambele situații, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, Ciubuc a început să-i critice sever chiar pe cei pe baza cărora și-a câștigat mandatele de deputat, fiind dat afară din cele două partide.
Mincinos poate că este puțin spus, raportat la numărul declarațiilor publice neadevărate consemnate în dreptul acestui personaj.
Acest Ciubuc este și foarte apreciat de proruși, fiind lăudat public chiar de una dintre cele mai mari grupări de hackeri proruși, care a atacat serverele mai multor instituții publice din România.
Cariera sa politică este bazată pe scandal și aproape exclusiv pe exploatarea supărărilor și temerilor populației, pe care a ales să le expoateze și să le amplifice, de cele mai multe ori în mod fals. De la afirmațiile despre „cum sunt omorâți oamenii în pandemie” și până la implicarea unor servicii în acțiuni inventate de el, Ciubuc a lansat acuzații la adresa tuturor. De la procurori și polițiști până la jurnaliști, cu toții au fost implicați, doar în mintea lui, în tot felul de activități ilegale. Acest deputat este o adevărată fabrică de fake news și de acuzații extrem de grave, aruncate în spațiul public fără a fi probate.
Această scurtă descriere de mai sus este susținută de date concrete în următoarea parte a articolului, pe care o pot citi cei care vor să afle mai în amănunt cine este acest deputat.
Ciprian Ciubuc este, înainte de orice altă definiție, un politician care a obținut două mandate de deputat pe listele a două partide diferite și în două județe diferite. În 2020 a fost ales în circumscripția Brăila pe lista AUR. În 2024 a obținut un nou mandat în județul Neamț, de această dată pe lista S.O.S. România. Nu a fost ales niciodată prin vot uninominal, într-o competiție în care alegătorii să pună ștampila direct pe numele său. De fiecare dată, alegătorii au votat lista partidului, iar Ciubuc a intrat în Parlament datorită poziției eligibile primite pe acea listă.
Născut în 1985, la Chișinău, Ciprian Ciubuc spune ca este licențiat în tehnologii alimentare. Deși este prezentat drept inginer, informațiile publice despre activitatea sa profesională nu indică o carieră importantă în industria alimentară. În CV apar mai ales activități în mediul privat: vânzări, administrarea unor firme, coordonarea unor proiecte și activitate în domeniul imobiliar. Sunt menționate colaborări sau proiecte desfășurate în Republica Moldova, Franța și Italia, precum și activitatea în cadrul unei edituri și al unor agenții imobiliare.
Înainte de anul 2020 nu este cunoscut pentru o carieră publică sau administrativă importantă în România. Nu fusese primar, viceprimar, consilier local, consilier județean, prefect, parlamentar sau conducător al unei instituții publice. Nu rezultă nici că ar fi construit o organizație politică locală puternică, validată anterior în alegeri. Primul său mandat public important a fost chiar cel de deputat. Practic, Ciubuc a făcut saltul direct dintr-o activitate privată cu vizibilitate redusă în Parlamentul României.
În campania din 2020, Ciubuc s-a prezentat drept antreprenor și specialist în domeniul imobiliar. A fost asociat cu societatea Proimo Profesionist Group, prezentată ca agenție imobiliară. Imaginea de antreprenor a intrat însă rapid în contradicție cu veniturile extrem de mici consemnate în prima sa declarație de avere. Întrebat de presă cum și-a întreținut familia din sumele declarate, Ciubuc a recunoscut că documentul era incomplet și a invocat succesiv dividende, chirii și sprijin financiar primit de la tatăl său. Acest episod va fi analizat separat, în partea dedicată declarațiilor de avere și celorlalte probleme de integritate.
Legătura politică a lui Ciprian Ciubuc cu Brăila nu provenea dintr-o activitate locală îndelungată. El și-a explicat candidatura prin originile familiei sale, afirmând că strămoșii săi, greci stabiliți în Brăila și implicați în viticultură, ar fi plecat ulterior în Basarabia. Povestea genealogică a devenit principalul argument identitar pentru candidatura sa într-un județ în care nu ocupase anterior funcții publice și în care nu construise o carieră politică locală cunoscută.
În prima perioadă a mandatului, Ciubuc s-a prezentat drept un susținător fidel al lui George Simion și al proiectului AUR. A preluat temele principale ale partidului: naționalismul, unirea României cu Republica Moldova, apărarea suveranității, opoziția față de restricțiile sanitare, contestarea certificatului verde și critica federalizării Uniunii Europene.
Originea sa basarabeană i-a oferit un rol în proiectul AUR din Republica Moldova. A participat la promovarea formațiunii peste Prut și a susținut public unirea Republicii Moldova cu România. După alegerile parlamentare moldovenești din iulie 2021, Ciubuc a felicitat-o pe Maia Sandu și a afirmat că alegătorii au respins partidele proruse.
În februarie 2021, când Diana Șoșoacă a fost îndepărtată din grupul parlamentar AUR, Ciubuc s-a poziționat categoric de partea lui George Simion. A afirmat că retragerea sprijinului politic fusese justificată și a dat asigurări că va rămâne alături de conducerea partidului. La acel moment, perspectiva formării unui nou proiect politic în jurul Dianei Șoșoacă era tratată de el drept o tentativă de creare a unui „AUR 2”.
Peste mai puțin de patru ani, același politician avea să obțină un nou mandat chiar pe lista partidului condus de Diana Șoșoacă. Această schimbare nu poate fi ignorată într-un portret politic. Omul a cărui excludere Ciubuc o aprobase în 2021 a devenit liderul care i-a oferit următoarea poziție eligibilă.
Profilul său public s-a construit mai ales prin declarații, interpelări, filmări și confruntări. Rețelele sociale au devenit treptat principala sa tribună. Acolo, Ciubuc a preferat mesajele radicale și acuzațiile categorice: „dictatură”, „sistem”, „globaliști”, „trădători”, „experimente” sau „mafii”. Această comunicare i-a adus vizibilitate, dar a produs și situații în care opiniile, suspiciunile și acuzațiile au fost prezentate ca adevăruri demonstrate, fără ca dovezile să fie întotdeauna făcute publice.
Relația cu George Simion s-a deteriorat rapid în primăvara anului 2022. Conflictul a explodat în jurul Congresului extraordinar AUR din 27 martie, la care Simion a devenit președintele unic al partidului. Ciubuc a susținut că nu a fost lăsat să intre și să voteze. Conducerea partidului ar fi invocat probleme referitoare la plata cotizației, în timp ce deputatul a afirmat că fusese oprit intenționat și ținut la ușă cu ajutorul unor agenți de pază.
După ce anterior se prezentase drept un apropiat al lui George Simion, Ciubuc a declanșat un atac public dur împotriva acestuia. A afirmat că donase zeci de mii de euro pentru AUR, că oferise bani direct lui Simion, că identificase sediul central al partidului și că fusese umilit în pofida fidelității sale. S-a descris chiar drept omul care îi fusese „câine” lui George Simion, înainte de a-l acuza pe liderul AUR de minciună, manipulare, favoritism și conducere discreționară.
O parte dintre afirmațiile financiare lansate în acel conflict nu au fost însoțite public de documente suficiente. Ele nu pot fi prezentate automat drept adevăruri doar pentru că au fost formulate de un deputat. Acuzațiile respective vor fi analizate acest articol, în partea dedicată prejudiciilor de imagine, afirmațiilor neverificate și manipulărilor.
La 30 martie 2022, AUR a decis excluderea lui Ciprian Ciubuc, iar la 13 aprilie acesta a părăsit grupul parlamentar. Din acel moment a activat ca deputat neafiliat, dar și-a păstrat mandatul obținut în urma voturilor primite de lista AUR în Brăila.
În iulie 2024, Ciubuc cerea să fie reprimit în conducerea AUR. După mai bine de doi ani în care vorbise despre abuzurile și manipulările lui George Simion, solicita convocarea structurilor partidului și restabilirea poziției sale de vicepreședinte. Cu alte cuvinte, era pregătit să revină în formațiunea pe care o prezentase public drept controlată abuziv de Simion.
Numai câteva luni mai târziu, Ciubuc nu mai candida pentru AUR, ci ocupa prima poziție pe lista S.O.S. România pentru Camera Deputaților în județul Neamț. Nu există o explicație publică suficient de clară privind momentul în care a abandonat intenția de a reveni în AUR și a decis să se alăture proiectului Dianei Șoșoacă.
Migrarea nu a fost doar de la un partid la altul, ci și de la un județ la altul. În 2020, Ciubuc se prezenta alegătorilor din Brăila și își justifica prezența pe listă prin originile strămoșilor săi. În 2024 a devenit primul candidat S.O.S. România în Neamț, fără să fi construit anterior în județ o carieră politică locală îndelungată și validată în alegeri.
Și al doilea mandat a fost obținut prin lista partidului, nu printr-un vot personal. La alegerile din 1 decembrie 2024, alegătorii din Neamț au pus ștampila pe lista S.O.S. România. Nu au avut posibilitatea să-l aleagă separat pe Ciprian Ciubuc, să-i acorde un scor individual sau să-l compare uninominal cu ceilalți candidați. Conducerea S.O.S. România îi oferise prima poziție, iar rezultatul partidului i-a asigurat mandatul.
Ciubuc și-a demonstrat public susținerea pentru Diana Șoșoacă inclusiv în timpul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. După eliminarea acesteia din competiție, s-a filmat în cabina de vot în timp ce îi scria numele pe buletin și îi tăia pe candidații înscriși oficial. Dincolo de posibila încălcare a regulilor electorale prin filmarea buletinului, gestul arăta un sprijin politic explicit pentru lidera S.O.S. România.
Relația cu Diana Șoșoacă a rezistat însă mai puțin de șase luni de la începerea noului mandat. În primăvara anului 2025, Ciubuc a început să acuze conducerea partidului de autoritarism, lipsă de transparență, folosirea discreționară a banilor publici, umilirea membrilor și controlarea tuturor deciziilor de către o singură persoană.
Acuzațiile împotriva Dianei Șoșoacă seamănă izbitor cu cele lansate anterior împotriva lui George Simion. În ambele cazuri, Ciubuc a intrat într-un partid suveranist condus de un lider dominant. În ambele cazuri a primit o poziție importantă și una eligibilă. În ambele cazuri conflictul a apărut după obținerea mandatului. În ambele cazuri a denunțat „dictatura internă”, confiscarea partidului, lipsa democrației și umilirea celor care contestă conducerea.
Biroul Executiv Central al S.O.S. România a hotărât la 28 mai 2025 retragerea sprijinului politic și excluderea sa din grupul parlamentar. Măsura a produs efecte începând cu 4 iunie și a fost anunțată oficial în Camera Deputaților la 10 iunie 2025. Ciubuc a declarat că nu va demisiona și că își va continua activitatea ca „deputat suveranist independent”.
Din punct de vedere legal, Ciprian Ciubuc avea dreptul să-și păstreze mandatul. Din punct de vedere politic, rămâne însă realitatea că a beneficiat de două poziții eligibile oferite de două partide, după care a rămas de fiecare dată în Parlament fără formațiunea care îi asigurase accesul electoral.
Până în vara anului 2026, Ciubuc a petrecut peste două treimi din cariera parlamentară ca deputat neafiliat. În primul mandat a rămas în grupul AUR aproximativ un an și patru luni, după care a fost neafiliat mai mult de doi ani și jumătate. În al doilea mandat a rămas în grupul S.O.S. România mai puțin de șase luni, după care a devenit din nou neafiliat.
Cariera lui Ciprian Ciubuc nu este definită de o administrație pe care a condus-o, de o reformă majoră sau de o lege importantă legată exclusiv de numele său. Este definită mai ales de două poziții eligibile, două mandate, două județe, două partide suveraniste, două conflicte cu liderii acestora și două perioade de activitate ca deputat neafiliat.
Aceasta este baza de la care trebuie pornit pentru a înțelege personajul politic Ciprian Ciubuc. Nu vorbim despre un lider validat uninominal, cu un scor electoral personal și cu o comunitate care l-a ales direct. Vorbim despre un politician selectat de două conduceri centrale, plasat de două ori în fruntea unor liste și ajuns de două ori în Parlament prin voturile primite de partide.
Legal, mandatul îi aparține. Politic, ascensiunea sa le aparține în mare măsură partidelor pe care ulterior le-a acuzat și le-a părăsit. Tocmai această diferență dintre dreptul constituțional de a păstra mandatul și originea electorală a mandatului reprezintă una dintre principalele vulnerabilități ale discursului prin care Ciprian Ciubuc încearcă să se prezinte drept politician complet independent și validat direct de alegători.
Cazul lui Ciubuc este complicat de propriul său discurs din Republica Moldova. În 2021, acesta nu vorbea ca un politician favorabil Moscovei, ci ca un adversar vehement al influenței ruse. Îl numea pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, „mare infractor”, descria Rusia drept stat agresor și afirma că regiunea transnistreană este ocupată de Armata a 14-a rusă și menținută într-un „regim putinist”. În același an, îl ataca violent pe fostul președinte moldovean Igor Dodon, pe care îl numea „sluga Rusiei” și „pupincuristul lui Putin”, sugerând că acesta ar trebui să-și pregătească plecarea la Moscova.
Cu aproximativ o lună înaintea invaziei pe scară largă a Ucrainei, Ciubuc propunea reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru toți bărbații cu vârste între 18 și 40 de ani, mobilizarea rezerviștilor, săparea unor șanțuri uriașe de-a lungul frontierei estice și pregătirea podurilor pentru a putea fi distruse în cazul unei invazii. Măsurile erau exagerate și formulate neprofesionist, dar indicau perceperea unei amenințări militare venite dinspre est, adică, în contextul acelui moment, dinspre Rusia.
În numai câteva zile, discursul său a început însă să capete o altă direcție. La 2 februarie 2022, Ciubuc îl lăuda public pe Viktor Orbán pentru întâlnirea sa cu Vladimir Putin și pentru negocierea unui contract de gaze cu Rusia până în anul 2037. Deputatul scria că premierul Ungariei „nu stă în genunchi în fața UE” și îi transmitea „respect maxim”. Nu era o declarație explicită de susținere a lui Putin, dar transforma negocierea separată cu liderul rus într-un model de suveranitate și prezenta Uniunea Europeană ca pe o putere în fața căreia statele membre ar fi obligate să îngenuncheze. Această opoziție artificială – Moscova ca partener pragmatic și Bruxellesul ca stăpân – reprezintă una dintre temele constante ale propagandei ruse în Europa Centrală și de Est.
După invadarea Ucrainei, diferența dintre Ciubuc cel care condamna ocupația rusă din Republica Moldova și Ciubuc cel care comenta războiul a devenit tot mai vizibilă. În materialele publice analizate nu se mai distinge o campanie personală, constantă și la fel de vehementă împotriva lui Vladimir Putin precum cea purtată anterior împotriva lui Dodon și Krasnoselski. În schimb, atenția deputatului s-a deplasat treptat spre presupusele pericole create de Ucraina, spre acuzațiile împotriva Occidentului și spre prezentarea sprijinului pentru Kiev drept o amenințare pentru români.
La 27 februarie 2023, în timpul ședinței Parlamentului dedicate împlinirii unui an de la invazia rusă, Ciubuc a întrerupt discursul unui parlamentar care condamna regimul Putin. Din sală s-au auzit strigătele „Trădătorule!”, „Du-te la război!” și „Cu românii ce facem?”. Nu orice critică a ajutorului acordat Ucrainei este automat prorusă. Problema, în acest caz, este contextul: în timp ce se vorbea despre victimele invaziei, despre copiii ucraineni deportați și despre amenințările Rusiei la adresa Republicii Moldova, intervenția celor doi a mutat discuția de la agresor la presupusa trădare comisă de cei care îl condamnau.
Această tehnică de comunicare este esențială pentru propaganda Kremlinului. Susținătorii Ucrainei sunt prezentați drept „trădători” sau adepți ai războiului, în timp ce cei care evită condamnarea Rusiei se proclamă apărătorii păcii. Întrebarea legitimă privind drepturile românilor din Ucraina este folosită pentru a acoperi întrebarea principală: cine a invadat un stat vecin, cine îi ocupă teritoriile și cine omoară populația civilă? Prin această schimbare a centrului discuției, Rusia dispare treptat din postura de agresor.
Poziționarea cea mai clară a venit la 7 martie 2023. Ciprian Ciubuc s-a numărat printre cei numai cinci parlamentari care au votat împotriva declarației de susținere a Ucrainei și de condamnare a războiului declanșat de Federația Rusă. Declarația a fost adoptată cu 285 de voturi pentru, cinci împotrivă și două abțineri. Alături de Ciubuc au votat împotrivă Mihai Lasca, Mircea Dăneasă, Daniel Ghiță și Diana Șoșoacă.
Conținutul documentului face votul său cu atât mai relevant. Declarația caracteriza invazia drept unilaterală și neprovocată, condamna anexarea ilegală a Crimeei, crimele împotriva civililor, atacurile asupra infrastructurii, amenințările nucleare și campaniile rusești de dezinformare. Parlamentul cerea retragerea trupelor ruse, apărarea suveranității Ucrainei și tragerea la răspundere a autorilor crimelor de război. Documentul vorbea și despre solidaritatea cu Republica Moldova și respingea încercarea Moscovei de a reface „sferele de influență”.
Nici apărarea intereselor românești nu fusese eliminată din declarație. Textul solicita Ucrainei să trateze problemele referitoare la minoritatea română și protejarea Deltei Dunării. Prin urmare, votul negativ nu poate fi justificat convingător prin afirmația că documentul ar fi ignorat românii din Ucraina sau preocupările României privind canalul Bâstroe. Ciubuc a votat împotriva unui document care le includea, dar care condamna fără echivoc Rusia și îl nominaliza pe Vladimir Putin printre responsabilii atrocităților.
În octombrie 2023, apropierea politică de Diana Șoșoacă a devenit imposibil de ignorat. În timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski la București, Șoșoacă a organizat în Parlament un spectacol politic în care a afișat harta României Mari, a cerut teritorii aflate în componența Ucrainei și l-a numit pe Zelenski „nazist”. Ciprian Ciubuc și Mihai Lasca se aflau alături de ea. Ciubuc nu poate fi făcut autorul tuturor declarațiilor Șoșoacăi și nu există dovada că el ar fi rostit apelativul respectiv. Prezența sa a reprezentat însă o alegere politică și a contribuit la imaginea unei acțiuni parlamentare colective.
Efectul extern al spectacolului a fost evident. Discursul pe care Zelenski urma să îl țină în Parlament a fost anulat, oficial pe fondul riscului producerii unor incidente. Presa rusă a relatat amplu că vizita președintelui ucrainean fusese perturbată de amenințarea unui „show” parlamentar și a reluat revendicările teritoriale formulate de Șoșoacă. Ciubuc nu a fost personajul principal al relatărilor rusești și, în unele dintre ele, nici măcar nu a fost nominalizat. El a fost însă prezent lângă politicianul care a furnizat Moscovei o imagine propagandistică valoroasă: un președinte ucrainean contestat chiar în Parlamentul unui stat NATO.
Ciubuc a contribuit și direct la răspândirea unor mesaje favorabile acestei construcții propagandistice. Pe rețelele sale a apărut afirmația potrivit căreia Ucraina ar fi amenințat-o cu moartea pe Diana Șoșoacă. Informația a fost evaluată drept falsă de o platformă românească de verificare și încadrată în repertoriul propagandei ruse. Mesajul avea toate elementele unei narațiuni utile Moscovei: Ucraina era prezentată ca stat extremist, Șoșoacă devenea o victimă persecutată pentru opiniile sale, iar eventualele întrebări despre relația acesteia cu Rusia erau transformate într-o presupusă tentativă ucraineană de intimidare.
Promovarea hărților și a revendicărilor teritoriale istorice a funcționat în același sens. Discuția despre teritoriile românești pierdute în 1940 este legitimă ca temă istorică, după cum este legitimă apărarea identității comunităților românești din Ucraina. Folosirea acestor teme pentru a contesta frontierele actuale, în timp ce Rusia încearcă să schimbe prin forță granițele Ucrainei, alimentează însă exact conflictul regional de care Kremlinul are nevoie. Moscova poate folosi asemenea revendicări pentru a susține că Ucraina este un stat artificial, înconjurat de vecini care îi doresc teritoriile.
Alăturarea oficială la S.O.S. România a transformat o colaborare informală într-o asociere politică asumată. Ciubuc a acceptat să candideze în 2024 pe lista partidului condus de Diana Șoșoacă, într-un moment în care pozițiile acesteia față de Rusia, Ucraina, NATO și Uniunea Europeană erau deja cunoscute. Șoșoacă participase la recepții organizate de Ambasada Federației Ruse, se întâlnise cu ambasadorul rus și preluase în repetate rânduri mesaje favorabile Moscovei. Nu poate fi susținut că Ciubuc ar fi descoperit aceste lucruri abia după ce a obținut un nou mandat parlamentar pe lista partidului său.
În februarie 2025, Ciubuc a lansat din tribuna Camerei Deputaților o nouă acuzație compatibilă cu propaganda anti-NATO. El a declarat că parlamentarii ar fi votat „cedarea controlului Armatei Române unei alte comenzi” și că, prin proiectul de lege discutat, comanda Armatei Române fusese cedată. Formularea inducea ideea că România renunță la suveranitate și își plasează întreaga armată sub conducere străină.
Conținutul legii nu confirma afirmația. Transferul de autoritate privea numai forțele desemnate să participe, pentru o perioadă limitată, la anumite operațiuni desfășurate în cadru aliat sau de coaliție. Procedura putea funcționa reciproc, inclusiv prin preluarea unor forțe străine de către un comandant român. Șeful Statului Major al Apărării putea dispune încetarea transferului, iar conducerea Armatei Române rămânea în structura națională de comandă. Curtea Constituțională a stabilit ulterior că nu era vorba despre cedarea suveranității sau despre subordonarea Statului Major unui comandant străin.
Mesajul lui Ciubuc avea însă un potențial propagandistic considerabil. Una dintre principalele direcții ale dezinformării rusești în România este prezentarea NATO ca forță de ocupație, a cooperării militare ca pierdere a suveranității și a măsurilor de apărare împotriva dronelor sau agresiunilor rusești ca pregătiri pentru intrarea României în război. Afirmația că „armata a fost cedată” nu reprezenta doar o critică tehnică a legii, ci o formulă alarmistă capabilă să slăbească încrederea populației în instituțiile de apărare și în aliații României.
O primă valorizare indirectă a venit încă din 2020. Sputnik Moldova–România, parte a grupului media rusesc Rossiya Segodnya, a prezentat într-o lumină favorabilă ascensiunea AUR, insistând asupra caracterului național-creștin, conservator și suveranist al partidului și publicând integral listele de candidați, inclusiv candidatura lui Ciubuc de la Brăila. Articolul nu reprezenta o laudă personală adresată acestuia, ci validarea unui curent politic pe care propaganda rusă îl considera util în confruntarea sa cu instituțiile europene.
Amplificarea a continuat în ecosistemul canalelor alternative și al rețelelor sociale. În noiembrie 2022, Ciubuc apărea într-o emisiune alături de Diana Șoșoacă și Dumitru Coarnă, distribuită pe canalul de Telegram al NașulTV. Postarea a acumulat peste 18.000 de vizualizări și reacții predominant favorabile. În aceeași perioadă, canalul distribuia teorii conspiraționiste, mesaje antivaccinare, conținut antioccidental și materiale ostile Ucrainei. Acest lucru nu dovedește că postul era controlat de Rusia, dar arată tipul de spațiu informațional în care Ciubuc și-a găsit vizibilitate și validare.
Ruptura din iunie 2025 de Diana Șoșoacă trebuie, la rândul ei, consemnată. După excluderea din S.O.S. România, Ciubuc a acuzat-o pe lidera partidului de conducere autoritară, lipsă de transparență, cult al personalității și risipirea banilor publici. Delimitarea a fost reală în planul conflictului intern. Ea nu a fost însă prezentată ca o despărțire provocată de relația Șoșoacăi cu Rusia, de mesajele sale antiucrainene sau de atacurile sale împotriva NATO și Uniunii Europene. Ciubuc a continuat să se declare „suveranist”, contestând modul în care Șoșoacă își conducea partidul, nu în mod clar orientarea geopolitică de care beneficiase electoral.
O evaluare corectă a problemelor judiciare ale lui Ciprian Ciubuc: până la data acestei documentări nu am identificat o condamnare penală definitivă pronunțată împotriva sa. Existența unei plângeri, a unui dosar penal sau chiar punerea în mișcare a acțiunii penale nu echivalează automat cu vinovăția. În același timp, prezumția de nevinovăție nu obligă presa să ignore existența unor anchete, măsuri de protecție sau litigii, mai ales atunci când persoana vizată este parlamentar și își construiește imaginea publică acuzând alte persoane de comiterea unor infracțiuni.
Unul dintre dosarele apărute în legătură cu numele lui Ciprian Ciubuc este dosarul nr. 18/76/P/2024, referitor la infracțiunea de lovire sau alte violențe. Potrivit informațiilor publicate de presa locală, un bărbat din comuna Girov l-ar fi acuzat pe parlamentar că l-a lovit.
Ciprian Ciubuc a susținut că plângerea ar fi venit din partea unor persoane care i-ar fi furat animale și pe care le considera rău intenționate. În dreptul la replică transmis la 18 iunie 2026, deputatul afirma că în dosar încă se așteptau probe și că acesta nu fusese clasat. El argumenta că, dacă ar fi existat probe suficiente, cauza ar fi trebuit să fie finalizată mai repede, având în vedere că data din dosar era din 2024.
Această declarație fixează un reper cronologic care nu poate fi ignorat. La 18 iunie 2026, chiar Ciprian Ciubuc spunea că dosarul de lovire nu era clasat. Potrivit informațiilor pe care le deținem, cauza ar fi fost închisă după împăcarea cu persoana vătămată.
O clasare intervenită după împăcarea părților sau după retragerea plângerii nu este echivalentă cu o achitare pronunțată în urma unui proces. Ea înseamnă că acțiunea penală nu mai poate continua din cauza mecanismului juridic prin care conflictul dintre persoana vătămată și cea reclamată a fost stins. Nu poate fi prezentată drept dovada vinovăției lui Ciubuc, dar nici drept o constatare judiciară că incidentul reclamat nu a existat.
Al doilea dosar penal cunoscut public este mult mai bine documentat, deoarece Parchetul General a anunțat oficial în 2024 începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru distrugere. Ancheta a vizat un incident din 13 aprilie 2024, produs în satul Gura Văii, comuna Girov.
Potrivit situației de fapt prezentate de anchetatori, o cultură de lucernă și trifoi ar fi fost distrusă pe o suprafață indicată drept aproximativ 640 de metri pătrați. Prejudiciul anunțat a fost de aproximativ 5.000 de lei, reprezentând nutrețul care ar fi rezultat din prima recoltare de primăvară. Parchetul vorbea despre aproximativ 30 de baloți de lucernă. La acel moment, Ciprian Ciubuc avea calitatea procesuală de inculpat, întrucât fusese pusă în mișcare acțiunea penală.
Ciubuc a respins interpretarea anchetatorilor și a prezentat dosarul drept o consecință a activității sale politice în domeniul agriculturii. El a susținut că familia sa deținea aproximativ 175 de oi, că turma era înregistrată pe numele soției și că dosarul ar fi făcut parte dintr-un atac al „sistemului”. A încercat astfel să deplaseze dezbaterea de la incidentul concret — accesul animalelor pe terenul altor persoane — către conflictele sale politice privind pășunile și subvențiile agricole.
În iunie 2026, Ciubuc a anunțat că dosarul de distrugere nr. 36/76/P/2024 fusese clasat. Afirmația apare în dreptul său la replică, în care acuza publicația locală că prezentase drept activă o cauză deja închisă. Potrivit informațiilor transmise redacției, clasarea ar fi intervenit după stingerea conflictului și împăcarea cu persoanele vătămate.
Un al treilea dosar ridică o problemă diferită și mai greu de explicat politic: presupusa conducere a unui vehicul în perioada suspendării dreptului de a conduce. Dosarul numărul 716/119/P/2026 și încadrarea juridică prevăzută de articolul 335 alineatul 2 din Codul penal. În același dosar ar fi cercetate două acte materiale, din 18 și 30 septembrie 2025.
Cele două date indică presupuse acte distincte, nu două dosare penale diferite. Dacă informațiile se confirmă, repetarea comportamentului după prima depistare ar reprezenta elementul cel mai dificil pentru apărarea publică a parlamentarului. Nu ar mai fi vorba despre o confuzie singulară, ci despre suspiciunea că ar fi condus din nou la mai puțin de două săptămâni după primul incident.
Cel mai recent dosar penal cunoscut este cel deschis în iunie 2026 pentru presupusa hărțuire a femeii cu care Ciubuc se afla într-un conflict matrimonial. La 18 iunie, o femeie de 38 de ani a sesizat Poliția municipiului Piatra-Neamț, reclamând că bărbatul de 40 de ani ar fi comis, din decembrie 2025, acte de violență psihică și hărțuire prin mesaje directe și postări publicate pe rețelele sociale.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, iar rezultatul a fost pozitiv. Pe baza acestei evaluări a fost emis un ordin de protecție provizoriu și s-a dispus montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere. Separat, poliția a deschis un dosar penal pentru hărțuire, care a fost transmis parchetului competent potrivit calității de deputat a persoanei reclamate.
Ordinul de protecție provizoriu și brățara electronică au un rol preventiv și nu reprezintă o condamnare penală. Ele arată însă că polițiștii au considerat că sesizarea și evaluarea inițială justificau o măsură imediată de protecție. Nu este corect nici să fie descrise drept dovada definitivă a hărțuirii, nici să fie minimalizate ca un simplu conflict verbal lipsit de orice relevanță.
Ciubuc a negat acuzațiile și a susținut că este victima unui complot și a unui abuz. El a contestat inclusiv formularea potrivit căreia reclamanta era „fosta soție”, afirmând că procesul de divorț nu fusese finalizat. Această dispută privind statutul civil al femeii nu răspunde însă fondului sesizării: dacă mesajele și postările reclamate au existat, ce conțineau și dacă întrunesc elementele infracțiunii de hărțuire.
După aproximativ trei zile, dispozitivul electronic a fost înlăturat, iar Ciubuc a prezentat acest lucru în Parlament drept dovada că împotriva sa fusese comis un abuz. Până la această dată nu am identificat un document oficial public care să stabilească faptul că acuzația a fost falsă sau că polițiștii au acționat ilegal. Înlăturarea brățării poate avea mai multe explicații procedurale și nu echivalează, prin ea însăși, cu închiderea dosarului penal.
Pe lângă dosarele penale, Ciubuc este implicat și într-un litigiu civil provocat de acuzațiile lansate de el împotriva unor anchetatori antidrog. Procurorul DIICOT Cezar-Petronel Talpău, comisarul-șef Cornel-Adrian Iacoban și comisarul Victor-Mircea Cărbunariu au formulat o acțiune împotriva deputatului. Cei trei solicită eliminarea unor materiale de pe Facebook, TikTok și YouTube și interzicerea publicării unor materiale asemănătoare până la soluționarea procesului de fond.
Reclamanții susțin că Ciubuc i-ar fi acuzat de protejarea traficanților de droguri, corupție, falsificarea unor acte și mușamalizarea unor dosare. În cazul procurorului Talpău, acțiunea civilă menționează inclusiv afirmații potrivit cărora acesta ar consuma cocaină, ar fi „abuzator sexual”, ar fabrica dosare la comandă și ar face parte din „mafia drogurilor”. Unele afirmații ar fi fost făcute chiar de la tribuna Parlamentului.
Cei doi polițiști reclamă, la rândul lor, acuzații privind presupusa protejare a unor rețele infracționale, amenințări cu distrugerea carierei și publicarea de informații despre familiile lor. Reclamanții afirmă că acuzațiile nu sunt susținute de probe și că distribuirea lor către zeci sau sute de mii de persoane le-ar fi afectat reputația, viața privată și siguranța.
Privite împreună, cauzele conturează o succesiune de conflicte care depășește imaginea unui politician atacat o singură dată de adversari. Există două dosare mai vechi — lovire și distrugere — despre care informațiile transmise redacției indică soluții de clasare după stingerea conflictelor cu persoanele vătămate. Există apoi un dosar privind două presupuse acte de conducere în perioada suspendării permisului și un dosar recent de hărțuire, pentru care nu a fost identificată o soluție finală publică.
Problema centrală nu este simpla existență a unor plângeri, ci standardul dublu de transparență. Ciubuc cere demisii și formulează acuzații extrem de grave împotriva altora înainte ca acestea să fie demonstrate public, dar, atunci când el este reclamat sau anchetat, invocă imediat prezumția de nevinovăție, imunitatea și conspirația. Prezumția de nevinovăție trebuie respectată în ambele direcții: atât pentru el, cât și pentru persoanele pe care le acuză.
Bilanțul judiciar nu dovedește existența unei cariere infracționale, dar nici nu poate fi redus la formula comodă a persecuției politice. Două clasări obținute după împăcarea cu persoanele vătămate, dacă acest temei este confirmat de ordonanțe, nu sunt achitări pe fond. Înlăturarea unei brățări după trei zile nu dovedește că plângerea de hărțuire a fost inventată. Iar transferarea unui proces civil la altă instanță nu confirmă acuzațiile lansate împotriva procurorilor și polițiștilor.
Pentru un deputat care se prezintă drept apărător al legalității, răspunsul credibil nu poate consta numai în cuvintele „sistem”, „complot” și „abuz”. El trebuie să publice soluțiile integrale de clasare, să precizeze situația dosarului privind permisul suspendat, să explice stadiul anchetei de hărțuire și să prezinte probele aflate în spatele acuzațiilor lansate împotriva anchetatorilor. Până atunci, tabloul rămâne unul al unor probleme judiciare reale, al unor cauze încă neclarificate și al unui politician care le cere tuturor transparență, dar care oferă explicații complete mai ales atunci când acestea îi sunt favorabile.
Declarațiile de avere ale unui parlamentar nu sunt simple formalități birocratice. Ele reprezintă principalul instrument prin care alegătorii pot vedea ce proprietăți, venituri, datorii și interese economice are persoana care exercită puterea publică. Documentele sunt completate pe propria răspundere, iar eventualele erori trebuie corectate și explicate. În cazul deputatului Ciprian Ciubuc, compararea declarațiilor depuse succesiv scoate la iveală mai multe neconcordanțe: venituri recunoscute abia după apariția unui scandal de presă, două case care dispar din documente și reapar după aproape trei ani, indemnizații parlamentare înscrise de două ori și datorii în care deputatul figurează, aparent, drept propriul său creditor.
Prima declarație depusă după intrarea în Parlament prezenta imaginea unei familii cu venituri curente surprinzător de reduse. În documentul din 19 ianuarie 2021, Ciubuc declara pentru anul precedent aproximativ 4.171 de lei primiți de la Camera Deputaților, 4.440 de lei din alocațiile copiilor, 980 de lei din arendarea unui teren agricol și 1.500 de lei obținuți din pariuri sau jocuri de tip Kino/Loto. Raportate la întreținerea unei familii, la activitatea sa anterioară în domeniul imobiliar și la bunurile declarate, aceste sume au ridicat imediat întrebarea legitimă din ce trăise efectiv familia Ciubuc.
Patrimoniul declarat în 2021 nu era însă inexistent. Deputatul menționa un teren agricol de 6.000 de metri pătrați în localitatea Ustia din Republica Moldova, dobândit prin moștenire în 2015, precum și două case în Chișinău. Una avea 70 de metri pătrați, iar Ciubuc deținea jumătate din ea; cealaltă avea 120 de metri pătrați, cu o cotă de o treime. Ambele erau prezentate ca fiind moștenite, în 2015, respectiv 2016. În declarație mai apăreau un automobil Toyota fabricat în 2012 și chiar un inel de căsătorie evaluat la 1.200 de lei.
După ce presa a remarcat nivelul foarte mic al veniturilor declarate, Ciubuc a recunoscut public că documentul era incomplet. El a afirmat că cele două case din Chișinău erau închiriate, însă nu trecuse veniturile deoarece nu ar fi știut că trebuie declarate. A mai spus că familia fusese ajutată periodic de tatăl său și că trebuiau adăugate dividende provenite de la firma imobiliară Proimo Profesionist Grup. Explicația nu elimina problema inițială: un deputat aflat la prima declarație oficială recunoștea, abia după întrebările presei, că omisese tocmai unele dintre sursele sale relevante de venit.
Cifra dividendelor comunicată public nu corespunde însă celei înscrise ulterior în documentul oficial. După ce ar fi discutat cu contabilul, Ciubuc a declarat presei că suma dividendelor era de 7.386 de lei. În declarația anuală depusă în iunie 2021 apare însă suma de 81.294 de lei, prezentată ca dividend aferent anului 2020. Diferența este de 73.908 lei, iar suma oficială este de aproximativ unsprezece ori mai mare decât cea anunțată public. Cei 81.294 de lei coincid, de altfel, cu profitul net raportat de societate pentru anul 2020. Poate exista o explicație contabilă, însă Ciubuc nu pare să fi lămurit public de ce suma despre care spunea că fusese verificată cu contabilul era atât de diferită de cea semnată ulterior în declarația de avere.
Veniturile din închirierea celor două case au rămas, la rândul lor, neclare. Deși deputatul spusese că locuințele din Chișinău erau închiriate și că va completa declarația, în documentul anual din iunie 2021 nu apare o rubrică distinctă cu veniturile din chirii. Publicul nu poate afla din declarație cât produceau cele două proprietăți, cine încasa banii, dacă existau contracte și în ce stat erau declarate fiscal veniturile. Absența nu demonstrează singură o încălcare fiscală, dar contrazice așteptarea creată chiar de explicația deputatului.
Cea mai greu de explicat situație privește dispariția celor două case din declarațiile ulterioare. Locuințele din Chișinău apar atât în declarația din ianuarie 2021, cât și în cea din iunie 2021. În declarațiile anuale depuse în 2022, 2023 și 2024, secțiunea referitoare la clădiri nu le mai conține. Casele nu apar nici în cele două declarații depuse în februarie 2025, la încheierea vechiului mandat și la începutul celui nou.
Documentele nu indică nici că proprietățile ar fi fost vândute sau cedate. Rubricile referitoare la bunurile înstrăinate în ultimele 12 luni nu explică ieșirea caselor din patrimoniul declarat. Desigur, ar putea exista o modificare juridică produsă mai devreme, o împărțire succesorală ori o altă situație care nu mai intra în intervalul de raportare. Această ipoteză devine însă mai puțin convingătoare deoarece, în martie 2025, ambele case reapar într-o declarație rectificativă, cu aceleași suprafețe, aceleași cote și aceiași ani ai dobândirii.
În declarațiile sale apar și venituri parlamentare înscrise de două ori. În documentul din 2022, suma de 131.412 lei este trecută atât la veniturile salariale sau indemnizația de deputat, cât și la categoria „venituri din alte surse”. În 2023, suma de 131.194 de lei apare din nou în ambele secțiuni. Repetarea poate crea impresia că parlamentarul a încasat două venituri diferite de la Camera Deputaților, deși descrierea arată că este vorba despre aceeași activitate.
Problema continuă și în declarațiile din 2024 și februarie 2025. În acestea apare o indemnizație de 128.425 de lei, dar și suma de 131.194 de lei, trecută separat tot în legătură cu calitatea de deputat. Nu ar fi corect ca cele două cifre să fie adunate automat și prezentate drept venit real, deoarece documentele par să conțină o preluare greșită a unei sume din anul anterior. Tocmai aceasta este însă problema de transparență: cetățeanul nu ar trebui să fie obligat să ghicească ce venit este real și ce reprezintă o eroare de copiere.
Declarația rectificativă din martie 2025 confirmă indirect existența unei erori. În noul document, suma suplimentară de 131.194 de lei dispare, rămânând venitul parlamentar de 128.425 de lei. În aceeași rectificare sunt readăugate și cele două case din Chișinău. Prin urmare, nu discutăm numai despre interpretări jurnalistice ale formularelor, ci despre elemente pe care deputatul însuși le-a modificat printr-un document marcat oficial drept „rectificativ”.
Veniturile provenite din ferma familiei au fost completate la fel de neglijent. După ce soția deputatului, Valeria Ciubuc, a început o activitate legată de creșterea oilor în județul Neamț, declarația din 2023 menționează un venit de 2.800 de euro. În declarația din 2024, aceeași sumă este înscrisă de două ori: o dată la titular și încă o dată la soție. Nici această dublare nu trebuie interpretată automat drept două încasări, dar arată aceeași lipsă de rigoare întâlnită la indemnizația parlamentară.
Pentru anul fiscal 2024, venitul fermei crește la 119.784 de lei. Suma este atribuită Valeriei Ciubuc, însă în declarația rectificativă numele ei este înscris în rubrica destinată titularului, în timp ce secțiunea separată pentru soț sau soție rămâne necompletată. Este, din nou, o eroare de plasare care nu schimbă neapărat valoarea totală a veniturilor familiei, dar slăbește claritatea unui document oficial completat pe propria răspundere.
Nici sursa veniturilor salariale ale soției nu este prezentată întotdeauna transparent. În unele declarații este folosită formula generală „Alte instituții, Piatra Neamț”, fără denumirea angajatorului. Sunt menționate sume, dar nu și instituția concretă care le-a plătit. Fără o constatare a Agenției Naționale de Integritate nu se poate afirma că formularea încalcă legea, însă ea reduce posibilitatea publicului de a verifica eventuale legături între veniturile familiei și instituțiile publice.
O altă anomalie se găsește la capitolul datoriilor. Începând cu declarația din 2022, Ciubuc înscrie două obligații financiare, una de 75.000 de lei și alta de 50.000 de lei. La rubrica destinată creditorului este trecut însă chiar numele „Ciubuc Ciprian”. Așa cum este completat formularul, rezultă că deputatul ar avea datorii totale de 125.000 de lei față de el însuși.
Cele două poziții pot ascunde o simplă eroare de redactare, dar eroarea este repetată ani la rând. Dacă Ciubuc este cel care a împrumutat banii unei alte persoane sau unei firme, sumele ar trebui prezentate, după caz, ca împrumuturi acordate sau creanțe, nu ca datorii personale. Dacă el este persoana împrumutată, atunci lipsește numele creditorului real. În ambele variante, declarația nu permite identificarea naturii operațiunilor.
Scadența înscrisă pentru cele două datorii era anul 2024, dar ele continuă să figureze și în documentele din 2025. Nu este explicat dacă împrumuturile au fost rambursate, prelungite ori rostogolite și nici de ce scadența nu a fost actualizată. Mai important, declarația rectificativă din martie 2025 corectează casele și venitul parlamentar, dar păstrează formularea potrivit căreia Ciprian Ciubuc este propriul său creditor. Această situație ar trebui lămurită prin indicarea părților reale, a contractelor și a stadiului obligațiilor financiare.
Activitatea economică anterioară mandatului ridică alte întrebări de coerență. Ciubuc figurează în propriul CV ca administrator al Proimo Profesionist Grup în perioada 2017–2020. El descrie coordonarea activității de vânzări, recrutarea, dezvoltarea unei echipe și pregătirea personalului. Datele financiare publice ale societății indicau însă pentru 2020 o medie de zero angajați. Acest lucru nu exclude folosirea unor colaboratori independenți sau agenți plătiți prin alte forme contractuale, dar diferența dintre imaginea unei echipe coordonate și cifra oficială a angajaților merită explicată.
Relația sa exactă cu firma a fost prezentată neuniform. În discuția din 2021 despre dividende, Ciubuc spunea că fusese asociat unic, în timp ce informațiile publice despre societate o indicau pe soția sa, Valeria Ciubuc, în această poziție. Este posibil ca părțile sociale să fi fost transferate anterior, iar cele două afirmații să se refere la momente diferite. Fără istoricul complet al modificărilor societare, nu se poate vorbi despre o incompatibilitate, dar cronologia ar trebui clarificată, mai ales pentru a se putea stabili cui îi reveneau dividendele declarate.
Două agenții imobiliare, aceeași adresă și o relație care trebuie explicată. Cariera antreprenorială a lui Ciprian Ciubuc în domeniul imobiliar începe înainte ca acesta să ajungă deputat. În august 2016, el înființa în Republica Moldova societatea IMO REAL ESTATE PROFESSIONAL SERVICES SRL, cu sediul în Chișinău și activități în domeniul agențiilor imobiliare, administrării proprietăților și construcțiilor. Ciubuc figura ca asociat unic și administrator, iar într-o prezentare profesională își anunța intenția de a transforma firma într-una dintre cele mai importante companii imobiliare din Republica Moldova.
La numai câteva luni, afacerile imobiliare ale lui Ciubuc s-au extins și în România. La 13 februarie 2017 era înființată PROIMO PROFESIONIST GRUP SRL, cu sediul în București, pe strada Sergent Constantin Șomoiog nr. 14. Ciprian Ciubuc era fondator, asociat unic și administrator cu puteri depline. Firma avea ca activitate principală intermedierea tranzacțiilor imobiliare și funcționa ca agenție imobiliară.
La aceeași adresă avea să apară, doi ani mai târziu, o altă agenție imobiliară. La 14 iunie 2019, P. B. înființa I. C. V. G. SRL. Sediul declarat era tot în București, pe strada Constantin Șomoiog nr. 14, cu precizarea „parter”. Activitatea principală era exact aceeași: agenție imobiliară, cod CAEN 6831. Petru Buliga era asociat unic, administrator și beneficiar real.
Prin urmare, între iunie 2019 și ianuarie 2021, firmele controlate de Ciprian Ciubuc și P. B. au funcționat simultan, în același domeniu și la aceeași adresă. Nu vorbim despre două firme cu activități complementare, cum ar fi o agenție imobiliară și o societate de construcții, ci despre două agenții care, cel puțin teoretic, ofereau aceleași servicii și se adresau aceleiași categorii de clienți.
Adresa comună nu pare să fi fost folosită numai formal pentru înregistrarea firmelor. IMOBPETRE opera public sub marca PIMOB, iar pe site-ul agenției se afirma că activitatea de brokeraj se desfășura pe strada Constantin Șomoiog nr. 14. Site-ul precizează și că este proprietatea I. C. V. G. SRL.. Așadar, PIMOB prezenta imobilul respectiv drept loc al activității sale, nu doar ca sediu trecut în documentele Registrului Comerțului.
Momentul în care Ciubuc a ieșit oficial din PROIMO este, de asemenea, relevant. La 11 ianuarie 2021, la aproximativ o lună după ce fusese ales deputat, Ciprian Ciubuc i-a cesionat soției sale, Valeria Ciubuc, toate cele 100 de părți sociale ale firmei. Prețul menționat în documente a fost de 1.000 de lei, egal cu valoarea capitalului social. Ciubuc a fost revocat din funcția de administrator, a primit descărcare de gestiune și a declarat că nu mai are nicio pretenție față de societate. Administrarea firmei a fost preluată de Valeria Ciubuc, cu puteri depline, pentru o perioadă de 29 de ani.
Un detaliu care merită remarcat este că, în aprilie 2021, Ciubuc vorbea public despre PROIMO ca despre firma sa și declara că fusese singurul asociat, deși, în acte, încă din 11 ianuarie 2021, societatea era deținută și administrată integral de soția sa, Valeria Ciubuc.
Declarațiile de interese oferă foarte puține informații suplimentare. Începând cu 2022, documentele disponibile sunt în esență necompletate la rubricile privind participațiile la societăți, funcțiile de conducere, calitatea în asociații și contractele cu instituții publice. Un formular gol poate însemna pur și simplu că nu existau interese care trebuiau declarate. În contextul activităților economice ale familiei și al istoricului firmei imobiliare, ar fi fost însă utilă o explicație mai clară asupra momentului în care Ciubuc a încetat să mai aibă o participație sau o funcție în societate.
Ciubuc ar trebui să explice public cel puțin patru aspecte concrete: de ce a anunțat dividende de 7.386 de lei, dar a declarat 81.294 de lei; de ce nu apar distinct chiriile despre care spunea că le încasează; de ce casele din Chișinău au lipsit din declarații timp de mai mulți ani; și cine este creditorul real al celor două datorii de 125.000 de lei. Până la asemenea clarificări, documentele semnate chiar de el rămân sursa principală a suspiciunilor, nu adversarii săi politici și nici interpretările presei.
Problema centrală nu este că declarațiile îl dovedesc pe Ciprian Ciubuc vinovat de îmbogățire nejustificată. Ele nu fac acest lucru. Problema este că un instrument creat pentru a produce transparență ajunge, prin omisiuni, dublări și rectificări tardive, să producă mai multă confuzie. Pentru un parlamentar aflat la al doilea mandat, acest nivel de imprecizie nu mai poate fi tratat drept un incident izolat de început de carieră.
Nu orice afirmație greșită poate fi numită automat minciună. Pentru a demonstra o minciună ar trebui stabilit că autorul cunoștea adevărul și a ales intenționat să îl denatureze. În cazul lui Ciprian Ciubuc pot fi însă identificate mai multe categorii clare: informații factuale infirmate de documente, materiale false distribuite fără verificare, exagerări construite pentru a provoca panică și acuzații foarte grave pentru care deputatul nu a prezentat public probele pe care susține că le deține.
Mecanismul comunicării sale este relativ constant. Apare mai întâi o informație alarmistă: oamenii sunt omorâți de vaccinuri, producătorii români nu mai au voie să-și vândă produsele, „elitele” pregătesc reducerea populației, milioane de locuințe sunt rezervate pentru străini sau anchetatorii protejează traficanți de droguri. Urmează identificarea unui inamic – Guvernul, Uniunea Europeană, „globaliștii”, Ucraina, Israelul, „sistemul”, polițiștii, procurorii ori foștii săi colegi de partid. Deputatul se prezintă apoi ca persoana care a descoperit ceea ce instituțiile și presa ar încerca să ascundă.
În martie 2021, Ciubuc publica mesajul categoric „AstraZeneca omoară oamenii cu zile!”. Afirmația a fost verificată atunci de o platformă românească de fact-checking și catalogată drept falsă, pentru că simpla apariție a unor decese după vaccinare nu demonstra că vaccinul provocase acele decese.
Ciubuc a distribuit și povestea falsă despre directorul unei clinici germane care s-ar fi sinucis pentru că nu mai dorea să participe la „genocidul” vaccinării. Narațiunea îl avea în centru pe Thomas Jendges, directorul clinicii din Chemnitz. În spațiul conspiraționist s-a afirmat că medicul ar fi lăsat o scrisoare de adio în care denunța vaccinurile împotriva COVID-19.
Scrisoarea respectivă nu a existat în informațiile autorităților germane. Poliția din Chemnitz și reprezentanții municipalității au precizat că nu aveau cunoștință despre un asemenea document. Mai mult, Jendges susținuse public vaccinarea și contribuise la deschiderea unui centru de vaccinare în cadrul clinicii. Un videoclip distribuit pentru a demonstra presupusele sale opinii antivaccin îl prezenta în realitate pe un alt medic, Guido Hofmann, și fusese publicat cu aproximativ 15 luni înaintea morții lui Jendges. Ciubuc nu pare să fi publicat ulterior o corectură adresată celor cărora le transmisese povestea falsă.
În 2023, deputatul a trecut de la vaccinuri la pretinsul plan de depopulare a planetei. El a distribuit un material potrivit căruia „elitele globaliste” își construiesc buncăre și a afirmat că la Davos s-ar fi decis reducerea populației mondiale, până în 2030, de la opt miliarde la două miliarde de oameni. Era vorba despre presupusa eliminare a șase miliarde de persoane, o acuzație de o gravitate extremă.
Nu există nicio decizie a Forumului Economic Mondial privind reducerea populației la două miliarde de locuitori. Buncărele prezentate în filmarea distribuită de Ciubuc există, dar fac parte dintr-un proiect comercial din Dakota de Sud. Acestea nu au fost construite în secret de guverne sau exclusiv pentru „elite”, ci sunt oferite spre vânzare persoanelor care își permit să le cumpere. Filmarea nu avea nicio legătură cu România și nici nu demonstra că planeta urma să fie lovită de un eveniment apocaliptic.
Manipularea a rezultat din lipirea mai multor elemente fără legătură. Existența unor buncăre comerciale a fost combinată cu discursul unui antreprenor preocupat de scenarii apocaliptice, cu întâlnirile de la Davos și cu vechea teorie a conspirației privind reducerea populației. Produsul final a fost prezentat publicului drept informație descoperită și ascunsă de conducătorii lumii, deși niciuna dintre componente nu demonstra concluzia.
În 2024, Ciubuc a promovat informația falsă că micii producători nu mai puteau să-și vândă produsele decât în județul de origine și în județele învecinate. Deputatul întreba indignat dacă ciobanii de la munte nu vor mai putea duce brânza la Constanța și îi acuza pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și marile lanțuri comerciale străine că au impus această interdicție.
Ordinul ANSVSA invocat nu instituia o asemenea interdicție. Documentul definea expresii tehnice precum „furnizare localizată”, „vânzare directă” și „furnizare marginală”, folosite în reglementările sanitar-veterinare. El conținea inclusiv prevederi privind transportul și comercializarea produselor la distanță, fără o limitare generală la județul de origine. Ciubuc a preluat un fragment referitor la o categorie precisă de furnizare și l-a transformat într-o pretinsă interdicție aplicabilă tuturor micilor producători.
Mesajul era construit pentru a provoca revoltă, nu pentru a explica o normă tehnică. Au fost introduse marile magazine străine, „slugile” din Guvern și ideea că românii sunt alungați de pe propria piață. Niciuna dintre aceste acuzații nu rezulta din actul normativ. După ce narațiunea a fost demontată prin citarea articolelor ordinului, nu a fost identificată o rectificare publică prin care Ciubuc să le fi explicat urmăritorilor că informația distribuită era greșită.
O altă manipulare a fost transformarea unor sancțiuni anunțate de Ucraina într-o amenințare cu moartea. După ce Diana Șoșoacă a inițiat un proiect privind anexarea unor teritorii ale Ucrainei, Ministerul ucrainean de Externe a anunțat începerea demersurilor pentru sancționarea ei, considerând-o o amenințare la adresa securității naționale. Mesajul nu anunța uciderea, eliminarea fizică sau arestarea senatoarei.
Ciubuc a amplificat însă narațiunea potrivit căreia Ucraina ar fi amenințat-o cu moartea pe Șoșoacă. În realitate, expresia „amenințare la adresa securității naționale” descria justificarea unor posibile sancțiuni politice sau administrative. Trecerea de la „sancțiuni” la „moarte” a fost o deformare evidentă, utilă pentru construirea imaginii unei Ucraine naziste și criminale, dar nesusținută de comunicatul oficial al Kievului.
În discursurile sale despre relația cu Israelul, Ciubuc a formulat un alt fals ușor de verificat. El a afirmat că ziua de 14 mai, dedicată cinstirii martirilor din temnițele comuniste, ar fi fost „anulată” după adoptarea legii prin care aceeași dată a devenit și Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel.
Legea din 2017 privind martirii din temnițele comuniste nu a fost abrogată. Ea a rămas în vigoare și după adoptarea legii din 2024 privind relațiile româno-israeliene. Parlamentul a suprapus două comemorări în aceeași zi, o alegere care poate fi criticată politic, dar nu a anulat prima sărbătoare. Ciubuc a transformat o suprapunere legislativă într-o presupusă ștergere a memoriei deținuților politici.
Cea mai spectaculoasă narațiune promovată de el a fost cea a celor „trei milioane de apartamente” pregătite în România pentru populația Israelului. Într-o declarație politică intitulată „Adevărul față de care trebuie să luăm atitudine în raport cu statul Israel”, Ciubuc afirma că existența locuințelor era deja publică, dar că informația nu se dorea cunoscută de români. El susținea că apartamentele ar fi destinate israelienilor în cazul unui război cu Iranul.
Deputatul a adăugat ca presupusă dovadă existența curselor aeriene dintre Israel și România. Potrivit relatării sale, persoanele venite din Israel și-ar fi verificat casele cumpărate în România și afacerile preluate în urma unor executări silite. Nu a prezentat liste de proprietăți, contracte, date cadastrale, documente guvernamentale sau orice altă probă care să susțină existența planului.
Cifra este incompatibilă cu realitatea fondului locativ din România. La sfârșitul anului 2023 existau aproximativ 9,72 milioane de locuințe în întreaga țară, dintre care în jur de 5,39 milioane în mediul urban, incluzând atât apartamentele, cât și casele. Statul deținea numai aproximativ 100.500 de locuințe urbane. Cele trei milioane invocate de Ciubuc ar fi reprezentat mai mult de jumătate din toate locuințele urbane ale României și de aproape 30 de ori întregul fond locativ urban al statului.
Nici ritmul construcțiilor nu permite existența secretă a unui asemenea stoc. România finaliza anual aproximativ 70.000 de locuințe. Construirea a trei milioane ar necesita, în acest ritm, peste trei decenii, chiar dacă toate locuințele ridicate în țară ar fi rezervate exclusiv acestui scop. Afirmația lui Ciubuc nu era doar nedovedită, ci intra în contradicție cu dimensiunea pieței imobiliare și cu datele Institutului Național de Statistică.
Narațiunea celor trei milioane de apartamente nu era neutră. Înregistrările au fost promovate cu formula „Adevărul despre Israel și kazarii-evrei”, sugerând existența unui plan secret de înlocuire a populației României. Folosirea unei cifre uriașe, a secretului și a unui grup etnic sau religios prezentat ca amenințare reprezintă tiparul clasic al propagandei conspiraționiste. Nu este o critică legitimă a politicii Guvernului israelian, ci o poveste despre o presupusă colonizare pentru care nu există dovezi.
Același vocabular conspiraționist a fost folosit și atunci când Ciubuc a ajuns el însuși într-un dosar penal. După declanșarea urmăririi penale în cazul distrugerii culturii de lucernă și trifoi, deputatul a publicat materialul cu mesajul „Atacul sistemului! Kazarii-sioniști din spatele lui Siemion implicați direct”. El a susținut că dosarul ar fi fost instrumentat deoarece declarase război „mafiei pășunilor și subvențiilor”.
Nu a fost prezentată nicio probă privind implicarea lui George Simion, a AUR sau a vreunei organizații evreiești în instrumentarea dosarului. Fapta cercetată era concretă: introducerea turmei pe terenul folosit de alte persoane și distrugerea unei culturi evaluate la aproximativ 5.000 de lei. Dosarul a fost clasat ulterior ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate, nu pentru că procurorii ar fi constatat existența conspirației politice invocate de Ciubuc.
Împăcarea cu victimele nu demonstrează că dosarul fusese fabricat. Ea reprezintă o cauză legală care poate înlătura răspunderea penală în cazul unor infracțiuni pentru care legea permite împăcarea. Ciubuc avea dreptul să își susțină nevinovăția, dar transformarea automată a anchetei într-un atac al „sistemului” și al „kazarilor-sioniști” a transferat discuția de la faptele concrete către o conspirație imposibil de verificat.
În vara anului 2026, același mecanism a fost aplicat unei tragedii din Piatra-Neamț. După ce un polițist a fost ucis de propriul fiu, Ciubuc a susținut că ancheta ar fi tergiversată sau mușamalizată. A invocat faptul că la locul crimei se aflau mai multe persoane, dar numai o parte fuseseră audiate, și a cerut demisiile conducerii Poliției Neamț, Poliției municipale și structurii locale de combatere a criminalității organizate.
Rezultatele expertizei toxicologice au arătat că suspectul nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive la momentul faptei. Ciubuc a continuat să sugereze consumul unor substanțe care nu ar putea fi identificate și existența unei posibile rețele. Nu a prezentat însă o contraexpertiză, date medicale sau o probă care să răstoarne rezultatele făcute publice de anchetatori.
IPJ Neamț a precizat că ancheta nu era coordonată de conducerea inspectoratului sau de structura antidrog, ci de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Numărul martorilor și strategia administrării probelor erau stabilite de procuror. Aceste explicații nu împiedicau formularea unor întrebări parlamentare, dar făceau nejustificată prezentarea „mușamalizării” drept concluzie deja stabilită.
Ciubuc a extins apoi acuzațiile către polițiști și procurori nominalizați. El a susținut că anumite persoane din structurile de combatere a criminalității organizate ar proteja dealeri de droguri, ar falsifica procese-verbale întocmite după percheziții, ar acoperi grupări infracționale și ar fi șantajate de proxeneți cu înregistrări compromițătoare. Sunt acuzații care, dacă ar fi adevărate, ar descrie infracțiuni și vulnerabilități instituționale de o gravitate excepțională.
Probele promise nu au fost făcute publice într-o formă verificabilă. Ciubuc a afirmat că deține acte, înscrisuri și declarații de la mai mulți martori, dar în spațiul public au apărut în principal afirmațiile sale și câteva fotografii. O publicație locală a susținut că imaginile erau editate și că deputatul identificase greșit una dintre persoanele prezentate drept fost șef al Poliției Neamț. Acest aspect rămâne disputat și trebuie verificat tehnic, nu transformat nici el într-un verdict jurnalistic anticipat.
Un procuror DIICOT și doi ofițeri antidrog au deschis o acțiune civilă împotriva lui Ciubuc și a unui alt autor al postărilor. Ei solicită eliminarea materialelor și interzicerea unor postări similare, invocând acuzațiile grave și publicarea unor informații despre familiile lor. Dosarul a fost trimis de la Piatra-Neamț la Pașcani din motive de competență teritorială. Nu există încă o hotărâre pe fond, astfel că procesul nu demonstrează deocamdată nici adevărul, nici falsitatea acuzațiilor; arată însă că persoanele nominalizate consideră că le-a fost afectată grav reputația.
Apărarea lui Ciubuc a constat ulterior în redefinirea acuzațiilor drept „întrebări” și „opinii instituționale”. Deputatul afirma că nu pretinsese că deține adevărul judiciar și că doar solicitase clarificări. Această prezentare nu corespunde integral tonului intervențiilor inițiale, în care se vorbea despre protejarea traficanților, falsificarea actelor, șantaj și mușamalizare. O întrebare ar fi fost „există indicii că un proces-verbal a fost falsificat?”. Afirmația că polițiștii „măsluiesc” procese-verbale este o acuzație.
Tot în acel context, Ciubuc a făcut o afirmație juridică absurdă: „Șeful BCCO Neamț nu e persoană fizică, ci juridică”. O instituție sau o structură poate avea un anumit statut juridic, dar șeful ei este, evident, o persoană fizică. Funcția publică nu anulează identitatea și dreptul la reputație al persoanei care o ocupă. Deputatul a încercat astfel să prezinte atacurile nominale ca și cum ar fi fost îndreptate numai împotriva unei entități impersonale.
Atacul lui Ciprian Ciubuc asupra serviciului secret din Republica Moldova – acuzații lipsite chiar și de o logică elementară. La 30 iunie 2021, în plină campanie electorală, Ciubuc susținea că Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova ar face „poliție politică” și că directorul instituției, Alexandr Esaulenco, ar fi transformat SIS într-o „sucursală a FSB-ului Federației Ruse și a KGB-ului transnistrean”. Deputatul îi cerea Maiei Sandu să-l demită de urgență pe șeful SIS.
Ciubuc mai acuza serviciul secret moldovean că i-ar fi filat și interceptat ilegal pe liderii AUR și că ar fi încercat să scoată partidul din cursa electorală în interesul PAS. În același timp, el susținea că PAS ar avea consilieri germani nedeclarați, afirmând că le cunoaște numele și că le va face publice „la momentul oportun”.
Numai că acuzațiile lui Ciubuc se contraziceau singure și erau lipsite de o logică elementară. Dacă SIS era, după cum susținea deputatul, o „sucursală a FSB-ului și a KGB-ului transnistrean”, de ce ar fi intervenit serviciul controlat de ruși pentru favorizarea PAS, un partid proeuropean despre care tot Ciubuc sugera că ar fi consiliat sau controlat din Germania? De ce nu ar fi sprijinit una dintre formațiunile proruse aflate atunci în cursa electorală? Ciubuc nu a explicat niciodată această contradicție evidentă.
Mai mult, după victoria PAS, chiar Ciprian Ciubuc a felicitat-o pe Maia Sandu și a afirmat că basarabenii au ales să nu mai voteze partidele proruse. Practic, deputatul recunoștea singur că PAS nu era un partid prorus, deși cu numai câteva zile înainte susținea că un serviciu pe care îl descria ca fiind controlat de Rusia ar fi intervenit tocmai pentru a favoriza PAS.
SIS a respins public acuzațiile privind filarea și interceptarea membrilor AUR, precizând că acestea nu corespundeau adevărului. Nici Ciubuc nu a prezentat ulterior dovezi care să demonstreze că SIS ar fi fost controlat de serviciile rusești, că ar fi făcut poliție politică în interesul PAS sau că partidul Maiei Sandu ar fi avut consilierii germani despre care vorbea. A promis că va dezvălui numele acestora „la momentul oportun”, însă acel moment nu a mai venit.
Un fals direct și documentabil apare în disputa sa cu publicația „Atitudinea de Neamț”. Ciubuc a afirmat categoric că jurnalista Cristina Mircea și publicația nu îl contactaseră și nu îi adresaseră întrebări înaintea apariției articolului. Publicația a prezentat însă captura solicitării trimise la 9 iunie 2026 pe adresa de comunicare folosită de deputat, împreună cu fotografia și întrebările concrete.
Afirmația că nu fusese contactat este contrazisă de dovada transmiterii mesajului. Se poate discuta dacă deputatul citise solicitarea sau dacă adresa era administrată de un colaborator, dar nu putea afirma ca fapt sigur că publicația nu îl contactase. În loc să răspundă întrebărilor despre întâlnirea fotografiată, Ciubuc a acuzat „articole de comandă”, „campanii de denigrare” și „interese deranjate”, fără să indice comanditarul, plata sau probele unei campanii coordonate.
Datele electorale au fost și ele prezentate incorect chiar într-un drept la replică destinat „corectei informări”. Ciubuc a susținut că fusese ales de peste 23.000 de cetățeni, reprezentând 10,82% dintre participanții la vot „în 2025” din județul Neamț.
Alegerile parlamentare au avut loc la 1 decembrie 2024, nu în 2025. La Camera Deputaților, lista S.O.S. România din Neamț a primit 17.895 de voturi, reprezentând 9,44%, nu peste 23.000 de voturi și nici 10,82%. La Senat, partidul a primit 22.253 de voturi și 11,68%, dar nici aceste cifre nu corespund celor prezentate de Ciubuc.
Mai există și o manipulare de fond: voturile au fost acordate listei S.O.S. România, nu personal lui Ciprian Ciubuc într-un scrutin uninominal. El a ocupat primul loc pe lista partidului și a primit mandatul prin redistribuirea voturilor obținute de formațiune. Formula „cei peste 23.000 de cetățeni care m-au ales” transformă voturile partidului în voturi personale și îi atribuie o legitimitate individuală pe care sistemul electoral nu o poate demonstra.
O interpretare greșită a imunității parlamentare a apărut după montarea brățării electronice. Ciubuc a acuzat Poliția Neamț de abuz, argumentând că este parlamentar și beneficiază de imunitate. El a susținut că după trei zile s-ar fi constatat abuzul și dispozitivul ar fi fost înlăturat.
Imunitatea parlamentară nu îl scoate pe un deputat de sub aplicarea legii privind ordinul de protecție. Constituția protejează voturile și opiniile politice și condiționează percheziționarea, reținerea sau arestarea de încuviințarea Camerei. Emiterea unui ordin de protecție provizoriu și montarea unui dispozitiv de monitorizare nu reprezintă arestarea parlamentarului. Deputații pot fi cercetați penal pentru fapte fără legătură cu exercitarea mandatului.
Înlăturarea brățării nu dovedește singură că Poliția a comis un abuz. Un ordin provizoriu are o durată limitată, poate fi contestat, confirmat, infirmat sau înlocuit în cadrul procedurii legale. Pentru a demonstra afirmația, Ciubuc ar trebui să prezinte actul prin care o instanță sau un procuror ar fi constatat explicit caracterul abuziv al intervenției. Până atunci, există doar interpretarea sa asupra încetării măsurii, în timp ce dosarul pentru hărțuire continuă și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Lansarea acuzațiilor fără prezentarea completă a probelor nu a început în Neamț. După conflictul cu George Simion, Ciubuc a afirmat că 120 dintre cei 125 de angajați ai AUR ar fi fost plătiți prin cabinetele parlamentarilor, că fiecare parlamentar era obligat să ofere lunar 2.000 de lei partidului și încă 2.000 de lei pentru contracte de presă și că Simion cumpărase programe din Statele Unite pentru constituirea unei baze de date cu aproximativ un milion de persoane.
A mai susținut că parlamentarii ar fi fost „tranzacționați” către PMP, că partidul era controlat din umbră și că el donase zeci de mii de euro. Unele critici privind procedurile interne ale AUR au primit ulterior o confirmare parțială: Ciubuc a obținut în instanță anularea excluderii sale. Hotărârea privind caracterul nestatutar al excluderii nu validează însă automat acuzațiile financiare, existența bazei de date sau presupusa tranzacționare politică. Pentru acestea ar fi fost necesare contracte, extrase, state de plată și documente contabile prezentate distinct.
După ruptura de S.O.S. România, ținta s-a schimbat, dar metoda a rămas. Ciubuc a acuzat-o pe Diana Șoșoacă de risipirea subvenției publice pe „chermeze, bairamuri și mici”, de conducere dictatorială și de folosirea partidului în interes personal. Autoritarismul intern este o apreciere politică și poate fi susținut de mărturiile mai multor foști membri. În schimb, cheltuirea nelegală sau abuzivă a banilor publici trebuie demonstrată prin facturi, contracte și documente contabile, nu numai prin formule spectaculoase rostite după excluderea din partid.
Ciubuc folosește frecvent o argumentație care se autoalimentează. Dacă este criticat, critica devine dovada că a deranjat „sistemul”. Dacă este anchetat, ancheta demonstrează că sistemul se teme de el. Dacă presa îi adresează întrebări, articolul este „de comandă”. Dacă nu prezintă probele invocate, susține că le-a trimis instituțiilor sau că le va arăta la momentul potrivit. Într-un asemenea sistem de comunicare, orice contraargument este transformat într-o confirmare a teoriei inițiale.
Aceasta este diferența dintre avertizorul de integritate și propagandist. Avertizorul indică fapta, persoana, data și documentul, sesizează instituția competentă și acceptă verificarea independentă a probelor. Propagandistul formulează acuzația maximă, identifică un inamic colectiv, produce emoție și lasă publicului sarcina de a presupune că dovezile există undeva, deși nu pot fi verificate.
În cazul lui Ciprian Ciubuc există falsuri demonstrate documentar. Ziua martirilor din temnițele comuniste nu a fost anulată. România nu are trei milioane de apartamente rezervate israelienilor. Forumul Economic Mondial nu a decis eliminarea a șase miliarde de oameni. Micii producători nu au fost opriți să-și comercializeze produsele în restul țării. Ucraina nu a transmis prin anunțarea sancțiunilor o amenințare cu moartea împotriva Dianei Șoșoacă. Directorul clinicii din Chemnitz nu a lăsat scrisoarea antivaccin atribuită lui.
Există apoi afirmații contrazise direct de documente. Ciubuc a spus că nu fusese contactat de o publicație, deși aceasta a prezentat solicitarea transmisă. A pretins că peste 23.000 de nemțeni l-au ales în 2025 cu 10,82%, deși scrutinul a fost în 2024, lista sa a primit 17.895 de voturi și 9,44%, iar alegerea nu a fost uninominală. A prezentat imunitatea parlamentară ca protecție împotriva unei măsuri dintr-un ordin de protecție, deși Constituția nu acordă o asemenea imunitate generală.
Problema nu este doar numărul informațiilor greșite, ci absența corecturilor. Un om politic poate interpreta eronat un document sau poate distribui accidental o informație falsă. Credibilitatea sa depinde de ceea ce face după ce eroarea îi este demonstrată. În cazurile analizate, nu a fost identificată o practică constantă prin care Ciubuc să revină asupra mesajelor, să le șteargă, să publice datele corecte și să explice publicului cum a fost indus în eroare.
Concluzia este că Ciprian Ciubuc nu folosește falsul ca accident marginal, ci operează într-un mediu politic în care informația neverificată, conspirația și acuzația maximală îi construiesc identitatea publică. El se prezintă succesiv drept victimă a „sistemului”, a foștilor lideri de partid, a procurorilor, a polițiștilor, a presei și a unor forțe globale. Această poziționare îi permite să evite întrebarea esențială: dintre toate acuzațiile lansate, câte a putut demonstra până la capăt?
Un parlamentar are dreptul să suspecteze, să critice și să ceară anchete. Nu are însă privilegiul de a transforma orice suspiciune într-un verdict și orice adversar într-un infractor. Cu cât acuzația este mai gravă, cu atât obligația de a prezenta probe este mai mare. În cazul lui Ciprian Ciubuc, distanța dintre gravitatea cuvintelor și calitatea dovezilor a devenit una dintre trăsăturile definitorii ale carierei sale politice.
Portretul public al lui Ciprian Ciubuc nu poate fi redus la imaginea simplificată a unui politician „antisistem”. Dincolo de eticheta cultivată de acesta, traseul său descrie un politician propulsat în Parlament prin mecanismul listei de partid, devenit vizibil prin conflicte, acuzații spectaculoase și mesaje radicale. El nu a câștigat un mandat uninominal și nici nu a demonstrat electoral că ar fi putut obține singur susținerea necesară pentru a deveni deputat. Alegerea pe lista unui partid este perfect legală și oferă aceeași legitimitate constituțională ca oricărui alt parlamentar, însă contrazice imaginea unei ascensiuni construite exclusiv prin încrederea personală a alegătorilor.
Ascensiunea lui Ciubuc a depins de structurile politice pe care ulterior le-a atacat. AUR i-a oferit poziția eligibilă și infrastructura electorală prin care a intrat în Parlament. După ruptura de partid, Ciubuc a prezentat organizația care îl promovase drept un sistem controlat, netransparent și interesat de bani, baze de date și disciplinarea parlamentarilor. Unele dintre criticile sale puteau ridica întrebări legitime, dar gravitatea acuzațiilor impunea publicarea unor dovezi proporționale. Aceste dovezi nu au apărut întotdeauna sau nu au putut confirma integral scenariile prezentate.
Trecerea dintr-o tabără radicală în alta nu reprezintă, prin ea însăși, dovada unei ilegalități. Ea indică însă o identitate politică dependentă mai puțin de un program coerent și mai mult de confruntarea cu un adversar permanent. După despărțirea de AUR, apropierea de SOS România și de Diana Șoșoacă i-a permis lui Ciubuc să continue același tip de discurs: instituțiile sunt ostile, presa este controlată, procurorii și polițiștii fac parte din rețele, adversarii sunt trădători, iar conflictele personale sau judiciare sunt prezentate ca operațiuni ale „sistemului”.
În această construcție politică, acuzația pare să preceadă verificarea. Ciubuc formulează frecvent concluzia înainte de a prezenta probele: vorbește despre protecția acordată traficanților, falsificarea unor acte, șantaj, mușamalizări, planuri internaționale de depopulare, interese „hazar-sioniste”, amenințări politice sau operațiuni coordonate împotriva sa și a aliaților săi. Unele afirmații sunt prezentate ca întrebări, presupuneri sau opinii, dar efectul urmărit este același ca în cazul unei acuzații directe: publicul este împins să creadă că persoanele și instituțiile nominalizate au comis fapte foarte grave.
A întreba public nu oferă imunitate față de răspunderea pentru conținutul transmis. Un politician nu poate introduce o acuzație de corupție, trafic de influență, fals sau protejare a criminalității prin formula „oare este adevărat că…?” și apoi să susțină că nu a afirmat nimic. În comunicarea publică, insinuarea poate produce aceleași prejudicii de imagine ca afirmația explicită. Cu atât mai mult în cazul unui parlamentar, ale cărui declarații beneficiază de o audiență și de o autoritate pe care un cetățean obișnuit nu le are.
Problema centrală nu este faptul că Ciprian Ciubuc critică instituțiile. Presa, opoziția și parlamentarii au nu doar dreptul, ci și obligația de a verifica abuzurile autorităților. Problema apare atunci când controlul democratic este înlocuit cu verdictul personal, iar documentele sunt înlocuite de clipuri alarmiste, transmisiuni live și formule conspiraționiste. Critica autentică urmărește aflarea adevărului; propaganda urmărește confirmarea unei concluzii stabilite dinainte.
Relația sa cu narațiunile favorabile Kremlinului. Se poate însă constata că unele dintre mesajele sale au coincis cu teme centrale ale propagandei pro-Kremlin: neîncrederea în NATO și Uniunea Europeană, prezentarea Ucrainei ca pericol, atacarea sprijinului acordat Kievului, descrierea Occidentului ca instrument al unor elite care urmăresc controlul sau depopularea și delegitimarea instituțiilor democratice din România.
Consecința politică a acestor mesaje există chiar și în absența unei legături directe cu Rusia. Propaganda nu funcționează numai prin persoane recrutate sau finanțate. Ea funcționează și prin actori locali care preiau, adaptează și distribuie voluntar aceleași narațiuni. Atunci când declarațiile unui politician român sunt apreciate, preluate sau exploatate de cercuri proruse, acest lucru nu dovedește automat o coordonare, dar arată cine beneficiază informațional de mesajele respective.
Mai relevantă decât lauda venită din zona prorusă este conduita politicianului după ce observă această asociere. Un demnitar responsabil ar trebui să delimiteze critica legitimă față de guvern sau față de politica externă de tezele propagandistice ale unui stat care desfășoară un război împotriva Ucrainei și acțiuni ostile împotriva spațiului euroatlantic. În cazul lui Ciubuc, delimitarea nu apare cu claritatea necesară. Dimpotrivă, retorica antioccidentală, conspiraționistă și suveranist-radicală a fost menținută deoarece îi consolidează profilul politic.
Cea mai vulnerabilă componentă a discursului său rămâne relația cu adevărul verificabil. Afirmațiile despre presupusa interdicție impusă micilor producători, despre „genocidul” provocat de vaccinare, despre sinuciderea unui medic german, despre planul de reducere a populației mondiale, despre milioane de apartamente pregătite pentru cetățeni israelieni sau despre anularea unei zile comemorative au fost contrazise de documente, date oficiale ori verificări independente. În aceste situații nu mai este vorba doar despre diferențe de opinie politică.
O afirmație demonstrabil falsă nu devine adevărată fiindcă este ambalată într-un discurs patriotic. Nici numărul mare de distribuiri și nici indignarea publicului nu pot înlocui verificarea. În cazul unor afirmații privind sănătatea, siguranța publică, războiul sau presupuse conspirații etnice, răspândirea informațiilor false poate produce efecte reale: panică, neîncredere în autorități, ostilitate față de anumite comunități și radicalizarea unei părți a publicului.
O altă problemă este absența corecturilor proporționale cu acuzațiile. O acuzație spectaculoasă este distribuită rapid și ajunge la zeci de mii de persoane. Când informația este infirmată, corectura fie nu mai apare, fie este mult mai puțin vizibilă. Astfel, politicianul păstrează beneficiul de imagine al „dezvăluirii”, în timp ce persoanele și instituțiile atacate rămân asociate cu suspiciunea inițială.
Chiar propriile afirmații electorale arată această disponibilitate de a remodela faptele. Prezentarea voturilor obținute de lista partidului ca și cum ar reprezenta voturi personale, folosirea unor cifre sau procente inexacte și confuzia privind anul alegerilor nu sunt detalii neimportante atunci când politicianul încearcă să își demonstreze reprezentativitatea. Diferența dintre votul pentru o listă și votul direct pentru un candidat trebuie explicată, nu exploatată.
Ciubuc își construiește autoritatea prin postura celui care „spune ceea ce alții se tem să spună”. Este o strategie eficientă în mediul online deoarece transformă lipsa dovezilor într-un argument favorabil: dacă informațiile nu pot fi confirmate, înseamnă că „sistemul” le ascunde; dacă instituțiile răspund, înseamnă că politicianul a deranjat; dacă apar consecințe judiciare, acestea sunt prezentate drept persecuție. O asemenea logică devine imposibil de falsificat și, prin urmare, incompatibilă cu o dezbatere bazată pe probe.
Popularitatea discursului nu trebuie confundată cu valoarea lui factuală. Un politician poate exprima frustrări reale ale societății și, în același timp, poate manipula acele frustrări. Neîncrederea în partide, nemulțumirea față de justiție, teama provocată de război, dificultățile economice și suspiciunile privind corupția sunt teme legitime. Tocmai pentru că sunt legitime, folosirea lor pentru promovarea unor falsuri și conspirații este cu atât mai gravă.
Imaginea care rezultă este aceea a unui politician al conflictului permanent. El a dobândit funcția printr-un partid, s-a despărțit conflictual de acesta, a găsit o nouă platformă în aceeași zonă radicală și și-a păstrat vizibilitatea prin acuzații, teorii conspiraționiste și confruntări cu instituțiile. Când adversarul se schimbă, structura mesajului rămâne: Ciubuc și apropiații săi reprezintă poporul, iar cei care îi contrazic devin parte a unei conspirații.
Această strategie poate produce notorietate, dar nu demonstrează competență parlamentară. Activitatea unui deputat ar trebui evaluată și prin legile inițiate, amendamentele susținute, participarea la comisii, rezultatele obținute pentru alegători și capacitatea de a transforma problemele identificate în politici publice. Spectacolul acuzației nu poate substitui bilanțul unui mandat.
Răspunsul final trebuie să aparțină alegătorilor, dar alegătorii au dreptul la dosarul complet al personajului public. Nu la imaginea de erou persecutat pe care și-o construiește Ciubuc și nici la o caricatură realizată de adversarii săi, ci la o prezentare documentată a traseului politic, a problemelor judiciare, a intereselor declarate, a narațiunilor proruse și a afirmațiilor infirmate. Abia puse împreună, aceste elemente arată cine este Ciprian Ciubuc: un parlamentar ajuns în funcție prin votul acordat unei liste de partid, devenit cunoscut mai ales prin radicalism, conflicte și acuzații, dar care rămâne dator publicului cu dovezi și explicații pentru o parte importantă dintre propriile sale afirmații.
Și la final, pentru că tot suntem în plin atac cibernetic asupra instituțiilor statului, ne amintim și de unul dintre primele valuri de atacuri, când gruparea de hackeri proruși Killnet atacase site-uri ale Guvernului, Ministerului Apărării, Poliției de Frontieră, CFR și ale altor instituții românești.
De ce ne amintim de ei și care e legătura cu deputatul Ciprian Ciubuc? La 3 mai 2022, la doar câteva zile după acel val de atacuri, domnul Ciubuc a semnat o scrisoare prin care cereau negocieri cu Rusia și avertiza alaturi de alții că trimiterea de muniție Ucrainei ar transforma România în „parte beligerantă”.
Și ce să vezi? Cine a lăudat scrisoarea? Chiar hackerii de la Killnet, pe canalul lor de Telegram, spunând, cu referire la Ciubuc și la ceilalți semnatari: „Există în România oameni deștepți care să înțeleagă la ce va duce aprovizionarea cu arme către Ucraina.”
Iosub Robert
PS: În data de 26 iulie 2026, i-am transmis domnului Ciprian Ciubuc o solicitare de punct de vedere, care conținea întrebări referitoare la subiectele prezentate în acest articol. L-am rugat să ne trimită răspunsurile până la data de 28 iulie 2026, ora 08:00. Din păcate, până la expirarea termenului acordat, domnul Ciubuc nu a răspuns la niciuna dintre întrebările adresate de redacția noastră.
Surse și documente consultate: Camera Deputaților – legislatura 2020–2024, Camera Deputaților – legislatura 2024–2028, BEC – alegerile parlamentare din 2020, BEC – alegerile parlamentare din 2024, AGERPRES – excluderea lui Ciubuc din S.O.S. România, AGERPRES – reacția lui Ciubuc după excludere, News.ro – excluderea din grupul S.O.S., Mediafax – conflictul și excluderea din S.O.S., Adevărul – conflictul cu Diana Șoșoacă, Gazeta de Sud – excluderea din S.O.S., Informateca – excluderea din AUR și acuzațiile privind SIE, Ziare.com – rezultatele parlamentare din Brăila din 2020, Digi24 – rezultatele alegerilor parlamentare din 2024, HotNews – rezultatele alegerilor din Republica Moldova din 2021, Ziarul de Gardă – rezultatele alegerilor moldovenești din 2021, Sputnik Moldova – rezultatele AUR în alegerile moldovenești, Telegraph.md – acuzațiile lui Ciubuc împotriva SIS, NewsMaker – protestul AUR în fața SIS și reacția Președinției, Subiectul Zilei – cererea de demitere a directorului SIS, Actualități.md, ediția în limba rusă – acuzațiile privind SIS și presupuşii consilieri germani, Telegraph.md – acuzațiile privind PAS și Vlad Filat, 60m.ro – mesajul de felicitare adresat PAS și Maiei Sandu, 60m.ro – declarațiile despre apropierea Republicii Moldova de România și UE, Timpul.md – poziția lui Ciubuc în sprijinul Maiei Sandu, G4Media – mesajul Killnet și scrisoarea semnată de Ciubuc, SpotMedia – scrisoarea parlamentarilor și mesajul Killnet, Bugetul.ro – mesajul publicat pe canalul Telegram Killnet, canalul Telegram Killnet și capturile arhivate de publicațiile citate, scrisoarea deschisă din 3 mai 2022 semnată de Ciprian Ciubuc, Diana Șoșoacă, Dumitru Coarnă, Mihai Lasca, Francisc Tobă și Daniel Gheorghe Rusu, Digi24 – urmărirea penală pentru distrugere, TVR Info – dosarul privind cultura de lucernă, B1 TV – dosarul pentru distrugere și dreptul la replică, SpotMedia – dosarul și dreptul la replică al deputatului, Știrile ProTV – dosarul pentru distrugere și explicațiile lui Ciubuc, HotNews – cercetările privind filmarea buletinului de vot, Veridica – cercetarea pentru publicarea votului, Antena 3 CNN – dosarul de hărțuire și ordinul de protecție provizoriu, Vestea.net – brățara electronică și poziția lui Ciubuc, Gândul – dosarul de hărțuire și apărarea deputatului, Știrile Kanal D – hărțuirea și celelalte dosare menționate de presa locală, Gazeta de Sud – ancheta pentru hărțuire, comunicatul IPJ Neamț din 19 iunie 2026, comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 3 iulie 2024, Portalul Instanțelor de Judecată, ReJust, sesizarea adresată Inspecției Judiciare privind dosarul nr. 1792/120/P/2025, actele de clasare și documentele judiciare comunicate redacției, Rador – verificarea afirmației despre cele trei milioane de apartamente, Veridica – dezinformarea privind interzicerea vânzării produselor ciobanilor, Digi24 – declarația de avere și veniturile omise inițial, Newsweek – veniturile din activitatea imobiliară și jocuri de noroc, Newsweek – câștigurile declarate în 2020, Capital – explicațiile privind veniturile nedeclarate, Ziarul de Investigații – analiza declarației de avere, Obiectiv Vocea Brăilei – analiza veniturilor declarate, Roman TV – declarația de avere din 2024, declarațiile de avere și de interese depuse de Ciprian Ciubuc la Camera Deputaților, Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 652/27.02.2017, nr. 1499/24.04.2020 și nr. 759/23.02.2021, ListaFirme – PROIMO PROFESIONIST GRUP SRL, ListaFirme – IMOBPETRE CASA DE VIS GRUP SRL, Termene.ro – PROIMO PROFESIONIST GRUP SRL, Termene.ro – IMOBPETRE CASA DE VIS GRUP SRL, PIMOB – site-ul societății, PIMOB – termenii și condițiile, Imobiliare.ro – profilul agenției IMOBPETRE, Anunțul.ro – profilul PIMOB, BestJobs – profilul PROIMO, InfoDebit – IMO Real Estate Professional Services SRL din Republica Moldova, InfoBiz – IMO Real Estate Professional Services SRL, LinkedIn – profilul public al lui Ciprian Ciubuc, conturile publice de Facebook și TikTok ale lui Ciprian Ciubuc și postările publice citate în material.