Pot dealerii de droguri din Neamț să cumpere oamenii legii? Am făcut calculele
Am analizat realistic statisticile oficiale, dosarele DIICOT, dimensiunea estimată a pieței și veniturile pe care le poate produce traficul de droguri. Concluziile sunt foarte diferite de manipulările lansate în spațiul public.
În ultima perioadă, în spațiul public au apărut tot felul de scenarii despre presupuse legături dintre dealerii de droguri și oamenii aflați la conducerea instituțiilor de forță din județul Neamț. Scenarii lansate și întreținute în special de un personaj care pozează în politicianul justițiar și care pare că își pregătește din timp povestea autovictimizării pentru momentul în care propriile probleme penale vor ajunge la maturitate.
Metoda nu este nouă. Înainte ca oamenii să afle ce ai făcut tu, le spui că procurorii sunt controlați, polițiștii sunt cumpărați, instituțiile sunt compromise, iar eventualele dosare care te privesc nu pot fi decât rezultatul unei conspirații. Îți construiești mai întâi imaginea de luptător cu sistemul, iar după aceea orice acuzație devine, în povestea ta, o răzbunare a sistemului.
Despre fenomenul drogurilor din județul Neamț, opinia publicației noastre rămâne aceeași: este un fenomen grav, insuficient măsurat și scăpat în mare parte de sub control, mai ales în rândul tinerilor.
Cei care se ocupă efectiv de combaterea lui sunt extrem de puțini. Dacă ne referim strict la oamenii specializați care lucrează în teren, la anchetatori și procurori care se ocupă direct de asemenea dosare, probabil îi numeri pe degetele de la două mâini. În fața unei piețe răspândite în tot județul, cu mii de consumatori, cu zeci sau poate sute de persoane care vând permanent sau ocazional și cu substanțe noi care apar sub alte denumiri, munca lor seamănă cu aruncarea unei sulițe într-un banc uriaș de pești. Mai prind câte unul, mai destructurează un grup, dar în locul celor arestați apar alții.
Există și o legislație care nu reușește întotdeauna să țină pasul cu fenomenul. Consumul de droguri este interzis, dar actul consumului nu este incriminat ca infracțiune distinctă. Sunt însă sancționate cumpărarea și deținerea drogurilor pentru consum propriu. În cazul substanțelor care nu au fost încă introduse nominal în tabelele drogurilor, operațiunile fără drept cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pot fi urmărite în baza Legii nr. 194/2011. Problema este că producătorii schimbă formulele chimice, concentrațiile și denumirile mai repede decât reușesc laboratoarele și statul să le identifice și să le clasifice.
Toate acestea explică de ce fenomenul este greu de combătut. Nu demonstrează însă că trebuie să acceptăm orice poveste aruncată în spațiul public.
Astăzi vrem să demontăm manipularea privind existența unei protecții instituționale organizate pentru traficul de droguri din Neamț. O manipulare care creează temeri serioase în rândul populației. Oamenii văd drogurile, văd copii și tineri care consumă, văd că apar mereu alți dealeri și, atunci când cineva le spune că totul este posibil pentru că șefii Poliției sau procurorii sunt cumpărați, este firesc ca unii să devină suspicioși.
Demontarea acestei manipulări nu este una subiectivă. Este, înainte de toate, una matematică.
Matematica nu poate demonstra că un om este cinstit și nici că în instituții nu poate exista corupție. Poate însă arăta dacă povestea unei mafii locale care încasează milioane și cumpără cu sute de mii de euro conducerea instituțiilor este compatibilă cu dimensiunea reală a pieței.
Județul Neamț avea o populație rezidentă de 445.750 de persoane la 1 ianuarie 2025. Recensământul din 2021 înregistra 454.203 locuitori și oferă structura populației pe vârste. Prin raportarea acelei structuri la populația din 2025, putem lucra cu o bază estimată de aproximativ 278.000 de locuitori cu vârste între 15 și 64 de ani, dintre care în jur de 94.000 au între 15 și 34 de ani. Ultimele două valori sunt estimări demografice folosite pentru calcul, nu o numărătoare oficială făcută în 2025 pe fiecare grupă de vârstă.
Raportul național privind situația drogurilor, construit pe baza studiului populației generale din 2024, arată că 12,6% dintre persoanele cu vârste între 15 și 64 de ani consumaseră cel puțin un drog ilicit de-a lungul vieții, 5,7% consumaseră în ultimul an, iar 4% consumaseră în ultima lună. Studiul a avut 7.200 de respondenți și a fost reprezentativ la nivel național, nu separat pentru fiecare județ.
Dacă aplicăm mecanic aceste procente populației estimate de 15–64 de ani din Neamț, obținem următoarele ordine de mărime:
Aproximativ 35.000 de persoane din Neamț ar fi încercat cel puțin o dată în viață un drog ilicit. Aproximativ 15.900 ar fi consumat în ultimul an, iar în jur de 11.100 ar fi consumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile.
Trebuie spus de fiecare dată: acestea nu sunt persoane înregistrate de Poliție, DIICOT sau spitale. Sunt proiecții realizate prin aplicarea mediei naționale asupra populației județului. Neamțul poate fi sub această medie sau peste ea.
Dar chiar dacă reducem cifrele cu 20%, tot rămân mii de consumatori. Așadar, fenomenul nu este o invenție și nu poate fi redus la câteva zeci de adolescenți care fumează pe ascuns în spatele unui bloc.
Situația este și mai clară în rândul tinerilor. Pentru grupa de vârstă 15–34 de ani, studiul din 2024 indică 18,5% consum de-a lungul vieții, 9,1% în ultimul an și 6,2% în ultima lună. Aplicate celor aproximativ 94.000 de tineri din această categorie care ar locui în Neamț, procentele ar însemna aproape 17.400 de persoane care au încercat un drog, aproximativ 8.500 care au consumat în ultimul an și în jur de 5.800 care au consumat într-o singură lună.
În rândul elevilor de 16 ani, studiul ESPAD din 2024 indica la nivel național un procent de 6,2% pentru consumul măcar o dată în viață al unui drog ilicit, față de media europeană de aproximativ 13%. Extrapolarea asupra unei generații de aproximativ 10.000–11.000 de adolescenți de 15–16 ani din județ ar putea indica, foarte orientativ, 600–700 de adolescenți care au încercat cel puțin o dată o substanță interzisă. Și această cifră este o proiecție, nu rezultatul unui studiu realizat exclusiv în școlile din Neamț.
În cazul canabisului, studiul național indică pentru populația de 15–64 de ani 6,7% consum de-a lungul vieții, 2,3% în ultimul an și 1,5% în ultima lună. Aplicate populației județului, procentele ar conduce la aproximativ 18.600 de persoane care au încercat canabis, 6.400 care au consumat în ultimul an și aproximativ 4.200 care au consumat în ultimele 30 de zile.
În grupa 15–34 de ani, prevalența consumului de canabis este de 9,6% de-a lungul vieții, 3,8% în ultimul an și 2,3% în ultima lună. Pentru Neamț, aceasta ar însemna aproximativ 9.000 de tineri care au încercat canabis, 3.600 care au consumat în ultimul an și peste 2.100 care au consumat într-o lună.
Aceste calcule explică de ce canabisul apare atât de des în dosarele locale. Nu înseamnă că în Neamț nu există cocaină sau alte droguri. Cocaina apare explicit în anchete. Apar și 2-MMC, 3-CMC, alte substanțe cristaline, canabinoizi sintetici și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În schimb, din informațiile publice nu se conturează în Neamț o piață importantă a heroinei, comparabilă cu cea întâlnită în anumite zone ale Bucureștiului.
Imaginea locală este una în care canabisul și produsele sintetice ieftine par să ocupe cea mai mare parte a pieței vizibile, iar cocaina circulă într-un bazin mai restrâns, cu putere financiară mai mare.
În aprilie și mai 2025, într-un dosar instrumentat la Piatra-Neamț, anchetatorii au vorbit despre un nucleu de patru persoane, constituit pe baza unor relații de prietenie. Alte opt persoane nu ar fi fost membre ale grupării, dar ar fi colaborat cu aceasta și ar fi vândut droguri inclusiv minorilor. În dosar au apărut canabisul, substanța cristalină 2-MMC și alte produse, vândute cu sume cuprinse între 60 și 250 de lei pentru o doză. Tocmai descrierea făcută de anchetatori este importantă: un nucleu mic și mai mulți colaboratori neafiliați, nu o mafie județeană unică.
În august 2025, șapte persoane cu vârste între 17 și 44 de ani au fost arestate într-un dosar privind vânzarea canabisului în Piatra-Neamț și în localitățile limitrofe. Patru dintre persoanele cercetate ar fi comercializat în proximitatea a două baruri. În urma a 28 de percheziții au fost ridicate opt plante, aproximativ 3,5 kilograme de masă vegetală verde și peste 1,3 kilograme de canabis, o parte porționat și ambalat pentru vânzare. Din nou, avem un grup local și vânzări de proximitate, nu structura unui cartel.
În februarie 2026, la Roman, ancheta a privit trei persoane despre care s-a susținut că au format un grup tot pe baza relațiilor de prietenie. Au fost descoperite 94 de doze de canabis, 27 de doze și alte 65 de grame de 3-CMC, substanță cunoscută generic drept „cristal”. Cele trei persoane se aflau deja sub control judiciar într-un alt dosar. Cazul arată inclusiv cât de repede se poate reface activitatea de distribuție și cât de puțin contează dispariția temporară a unui vânzător într-o piață cu cerere mare.
Există și cazul uriaș de la Dragomirești, descoperit în iulie 2026. Într-un solar de 170 de metri lungime și 10 metri lățime se aflau 2.669 de plante de canabis, cu aproximativ 2,4 tone de masă verde. Într-o anexă fusese amenajat un spațiu pentru uscare, prelucrare și ambalare, iar anchetatorii au mai ridicat 88 de kilograme de materie vegetală uscată, în care intrau muguri, frunze și tulpini, alături de alte cantități de produs. În cauză erau cercetate două persoane.
Cazul Dragomirești demonstrează că în Neamț poate exista o capacitate mare de cultivare. Dar nu demonstrează că cele 2,4 tone de masă verde reprezentau produs finit, că întreaga cantitate ar fi urmat să fie vândută în județ, că ar fi fost introdusă pe piață într-o singură lună sau că cele două persoane controlau toți dealerii din Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț și din comune.
O plantă verde, cu tulpină, frunze și apă, nu este echivalentă cu aceeași greutate de muguri uscați vânduți pe stradă. Iar o cultură mare destinată eventual unei distribuții regionale nu poate fi folosită automat pentru calcularea consumului lunar din Neamț.
Dacă acceptăm proiecția de aproximativ 4.200 de consumatori de canabis într-o lună și presupunem un consum mediu de aproximativ 7 grame pentru fiecare, rezultă aproape 30.000 de grame, adică 30 de kilograme de canabis într-o lună.
Șapte grame în medie nu înseamnă că fiecare consumator cumpără exact șapte grame. Unii pot consuma o singură dată și pot folosi mai puțin de un gram. Alții consumă săptămânal sau aproape zilnic și pot depăși mult media. Calculul îi adună pe toți și distribuie cantitatea egal doar pentru a obține un ordin de mărime.
De aceea, cifra de 30 de kilograme nu este o statistică oficială. Este un scenariu editorial superior, construit din numărul estimat de consumatori și dintr-un consum mediu posibil.
Putem considera că în anumite luni se vând 10–15 kilograme, în altele 20, iar într-o perioadă cu ofertă și cerere mai mari se poate ajunge spre 30. Pentru analiza financiară vom accepta chiar varianta de 30 de kilograme, adică scenariul cel mai favorabil celor care vor să prezinte piața locală drept una uriașă.
Raportul național arată că prețul cu amănuntul al canabisului s-a situat în 2024 între 10 și 12 euro pentru un gram. Aceasta este valoarea de vânzare cu amănuntul, la consumatorul final.
La 30.000 de grame, calculul este simplu:
30.000 de grame înmulțite cu 10 euro înseamnă 300.000 de euro.
30.000 de grame înmulțite cu 12 euro înseamnă 360.000 de euro.
La prima vedere, 300.000–360.000 de euro într-o singură lună pare o sumă uriașă. Este exact cifra care poate fi folosită pentru a spune: „Uite câți bani au traficanții. Normal că pot cumpăra șefii Poliției sau procurorii”.
Numai că aici începe manipularea.
Cei 300.000–360.000 de euro nu reprezintă profitul unui traficant și nici măcar profitul cumulat al tuturor traficanților. Reprezintă valoarea finală, teoretică, a întregii cantități vândute cu amănuntul, gram cu gram, lunar, în tot județul.
Este ca și cum ai aduna toate încasările lunare ale restaurantelor din Neamț și ai spune că suma se află în buzunarul unui singur patron.
În acea valoare intră banii furnizorilor, ai cultivatorilor, ai celor care transportă, ai intermediarilor, ai distribuitorilor și ai vânzătorilor de la capătul lanțului. Din sumă trebuie scăzute costul mărfii, transportul, echipamentele de cultivare, chiria unor spații, pierderile, marfa confiscată, cantitățile consumate de cei implicați, dozele date pe datorie și banii împărțiți între membrii grupurilor.
Mai mult, nu toată cantitatea este vândută cu 10–12 euro gramul. Cine cumpără 100 de grame, 500 de grame sau un kilogram nu plătește același preț pe gram ca un consumator care cumpără o singură doză. Diferența dintre prețul angro și prețul stradal este împărțită între mai multe niveluri ale pieței.
De aceea, valoarea finală a pieței nu poate fi confundată cu banii disponibili pentru mituirea cuiva.
Să împărțim ipotetica piață de 30 de kilograme.
Dacă ar exista numai 30 de dealeri activi, fiecăruia i-ar reveni în medie un kilogram pe lună. La prețul final de 10–12 euro gramul, fiecare ar avea un rulaj brut de 10.000–12.000 de euro.
Dacă ar exista 60 de dealeri, media ar fi de 500 de grame și un rulaj brut de 5.000–6.000 de euro pentru fiecare.
La 100 de vânzători, media ar fi de 300 de grame, adică 3.000–3.600 de euro brut.
La 150 de vânzători, media ar fi de 200 de grame și 2.000–2.400 de euro brut.
La 300 de persoane care vând permanent sau ocazional, media ar coborî la 100 de grame și 1.000–1.200 de euro brut.
Nu susținem că în județ există exact 30, 60, 100 sau 300 de dealeri. Nu există o asemenea statistică. Calculul arată doar cum se pulverizează o sumă aparent uriașă atunci când piața este împărțită între foarte mulți vânzători.
Și nu toți acești oameni sunt traficanți „profesioniști”. Unii sunt consumatori care cumpără o cantitate mai mare și vând o parte prietenilor pentru a-și acoperi propriul consum. Alții vând numai la sfârșit de săptămână. Unii aprovizionează un grup de 10–20 de persoane. Alții intermediază câteva tranzacții și dispar. Doar puțini pot muta constant un kilogram sau mai mult într-o lună.
Să presupunem că un dealer important pentru piața locală vinde un kilogram într-o lună. Are încasări finale de 10.000–12.000 de euro. Aceasta nu înseamnă că are profit de 12.000 de euro.
Dacă presupunem, numai pentru exercițiul matematic, o marjă foarte favorabilă de 50%, i-ar rămâne 5.000–6.000 de euro înaintea cheltuielilor personale, a pierderilor și a eventualei împărțiri cu alți oameni.
O grupare care ar controla trei kilograme ar avea un rulaj final de 30.000–36.000 de euro. La aceeași marjă ipotetică de 50%, ar rămâne cu 15.000–18.000 de euro, sumă care ar trebui împărțită între furnizor, intermediari și membrii grupării.
Chiar o grupare care ar controla cinci kilograme pe lună, adică aproximativ o șesime din întreaga piață estimată a județului, ar avea un rulaj final de 50.000–60.000 de euro și un profit ipotetic de 25.000–30.000 de euro. Dacă sunt cinci oameni implicați, media ar fi de 5.000–6.000 de euro pentru fiecare, presupunând o împărțire egală.
Iar în realitate împărțirea nu este egală. Furnizorul câștigă într-un fel, distribuitorul în alt fel, iar vânzătorul stradal păstrează diferența pentru cantitatea pe care o vinde direct.
Acum putem discuta despre presupusa mituire a unui șef important din Poliție sau a unui procuror DIICOT.
Un om aflat într-o asemenea funcție nu poate oferi o protecție reală și completă unei rețele numai printr-un telefon. Pentru a proteja ani întregi o structură ar trebui să avertizeze înaintea perchezițiilor, să ofere date din dosare, să afle ce mandate urmează să fie puse în executare, să influențeze subordonați, să blocheze acte de urmărire penală, să compromită probe și să își asume riscul de a pierde funcția, cariera, pensia, libertatea și averea.
Pentru un asemenea risc, în povestea lansată în spațiul public se vorbește implicit despre sume foarte mari, de ordinul sutelor de mii de euro.
Dar de unde ar scoate un dealer care câștigă 3.000, 5.000 sau chiar 10.000 de euro într-o lună o mită de 200.000 sau 300.000 de euro?
Un dealer care ar păstra un profit de 5.000 de euro lunar ar avea nevoie de 40 de luni, adică trei ani și patru luni, pentru a strânge 200.000 de euro. Aceasta numai dacă nu ar cheltui nimic, nu ar pierde nicio cantitate, nu ar plăti avocați și nu ar fi confiscat niciun ban.
O grupare care ar obține 15.000–18.000 de euro profit lunar ar avea nevoie de aproape un an pentru a strânge 200.000 de euro, cu condiția absurdă ca toți membrii să renunțe la întregul câștig și să îl păstreze pentru o singură mită.
După plata mitei, gruparea ar trebui să continue să cumpere marfă, să plătească oamenii și să finanțeze distribuția. Protecția, dacă ar exista, nu ar fi cumpărată o singură dată pentru tot restul vieții. Ar presupune plăți repetate și riscuri permanente.
Aceasta este problema matematică a poveștii: piața totală poate genera câteva sute de mii de euro în încasări finale, dar banii sunt împărțiți între prea mulți oameni pentru ca un dealer local obișnuit sau o grupare de trei-patru persoane să poată scoate cu ușurință sute de mii de euro și să cumpere conducerea instituțiilor.
Asta nu înseamnă că mita începe obligatoriu de la 200.000 de euro. Corupția nu are catalog de prețuri. Un om poate fi cumpărat cu 5.000 de euro, cu 10.000 de euro, cu un serviciu, cu o relație sau cu plăți repetate. Altul nu poate fi cumpărat cu altceva sau poate fi șantajat.
Prin urmare, nu spunem că o tentativă de corupere este matematic imposibilă. Spunem că nu poate fi justificată povestea unei protecții instituționale de nivel înalt prin simpla adunare a tuturor încasărilor pieței și atribuirea lor unui singur traficant.
Dosarele publice cunoscute până acum nu descriu un cartel județean unic. Descriu grupuri de trei, patru, șapte sau mai multe persoane, constituite de multe ori pe baza relațiilor de prietenie, înconjurate de colaboratori care nu fac parte formal din grup.
Mai mult, diferite dosare apar în Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț și în localitățile din jur. Nu apare o singură comandă centrală, un singur furnizor sau o singură familie care să controleze toată piața. Apar nuclee care se intersectează, cumpără uneori de la aceiași furnizori și se înlocuiesc între ele.
Această piață fragmentată explică de ce fenomenul continuă chiar și după arestări. Atunci când un grup este destructurat, consumatorii nu dispar. Cererea rămâne. Cumpărătorii caută alt furnizor, iar în locul celor reținuți apar alte persoane care văd posibilitatea de a câștiga bani.
Nu ai nevoie de o mafie siciliană pentru ca drogurile să circule într-un județ. Ai nevoie de mii de cumpărători și de zeci de oameni dispuși să cumpere o cantitate mai mare și să o împartă în doze mici.
Trebuie înțeles și volumul de muncă al structurilor care instrumentează asemenea cauze. Raportul de activitate al DIICOT pentru 2025 arată că Serviciul Teritorial Bacău, de care este legat și Biroul Teritorial Neamț, a avut 988 de cauze de soluționat, dintre care 491, adică 49,7%, priveau traficul de droguri. În medie, au lucrat șapte procurori, rezultând aproximativ 141 de cauze de soluționat pentru fiecare procuror. La sfârșitul anului rămăseseră nesoluționate 509 cauze. Aceste cifre privesc întreaga structură teritorială și nu exclusiv județul Neamț, dar arată presiunea uriașă asupra unui număr mic de oameni.
În 2025 au fost soluționate 408 cauze, iar în dosarele instrumentate de structură au fost cercetate 577 de persoane. Traficul de droguri reprezenta aproape jumătate din volumul total, alături de criminalitate informatică, trafic de persoane și alte forme de criminalitate organizată.
Așadar, comparația cu sulița aruncată în bancul de pești nu este doar o figură de stil. Șapte procurori nu se ocupă doar de dealerii din Piatra-Neamț. Au aproape o mie de cauze, pe mai multe categorii de criminalitate, întinse pe Bacău și Neamț.
Faptul că un dealer nu a fost prins astăzi nu înseamnă automat că este protejat. Poate însemna că nu există încă probe suficiente, că anchetatorii încearcă să ajungă la furnizor, că resursele sunt limitate sau că vânzătorul este prea mic pentru a deveni imediat o prioritate.
Faptul că drogurile continuă să se vândă după o serie de arestări nu demonstrează automat că instituțiile sunt cumpărate. Drogurile continuă să se vândă și în state cu mii de polițiști antidrog, bugete uriașe și tehnologii pe care România nu le are.
Nicio instituție nu poate aresta simultan mii de consumatori și sute de mici vânzători. Nici nu acesta este scopul. Pentru destructurarea unui grup trebuie documentate aprovizionarea, vânzările, legăturile dintre membri, proveniența banilor și fiecare faptă imputată. Altfel, dosarul se poate prăbuși în instanță.
Dacă traficanții se mișcă rapid, ancheta penală trebuie să se miște legal. Acest lucru face ca rezultatele să apară mai greu decât și-ar dori populația.
Sigur că instituțiile trebuie controlate. Orice suspiciune privind divulgarea unor informații trebuie anchetată. Orice diferență de avere trebuie verificată. Orice percheziție despre care dealerii află înainte trebuie să ridice semne de întrebare. Nimeni nu trebuie protejat doar pentru că poartă uniformă sau este magistrat.
Dar acuzația că un șef din Poliție sau un procuror protejează traficanții trebuie susținută cu dovezi: bani, transferuri, interceptări, întâlniri, informații transmise înaintea operațiunilor, probe dispărute, intervenții în dosare sau averi care nu pot fi justificate.
În lipsa acestor probe, faptul că „drogurile încă se vând” nu este suficient.
În sursele publice analizate nu apare dovada că un procuror DIICOT din Neamț sau un șef al IPJ Neamț ar fi primit bani pentru protejarea traficanților. Apare cazul unui agent suspectat de divulgarea unor informații. Este grav, trebuie anchetat până la capăt, dar nu poate fi transformat în dovada că întregul sistem este cumpărat.
Adevărata problemă a județului este alta și este suficient de gravă fără să inventăm conspirații.
Avem probabil în jur de 11.000 de persoane care consumă cel puțin un drog într-o lună, dacă județul urmează media națională.
Avem aproximativ 5.800 de tineri între 15 și 34 de ani care ar putea consuma într-o lună.
Avem aproximativ 4.200 de consumatori lunari de canabis, dintre care peste 2.100 ar avea între 15 și 34 de ani.
Avem produse sintetice ieftine, vândute sub denumirea generică de „cristal”, a căror compoziție poate varia și care pot fi mult mai periculoase decât cred consumatorii.
Avem grupuri mici care se refac repede, consumatori care devin vânzători și dealeri care pot fi înlocuiți în câteva zile.
Avem școli care nu dispun întotdeauna de instrumente pentru identificarea consumului și familii care află prea târziu.
Avem prea puțini anchetatori și procurori pentru o piață răspândită în tot județul.
Avem un sistem care comunică mai ales atunci când pune drogurile pe o masă și face fotografii, dar prea puțin despre dimensiunea consumului, prevenție, tratament și rezultate pe termen lung.
Acestea sunt probleme reale și pot fi demonstrate.
Piața canabisului din Neamț poate ajunge, într-un scenariu superior, la aproximativ 30 de kilograme lunar și la o valoare finală de 300.000–360.000 de euro. Dar valoarea este împărțită între producători, furnizori, intermediari și numeroși vânzători mici. Nu este profitul unui singur dealer și nu dovedește existența unei mafii capabile să cumpere conducerea instituțiilor.
O grupare care controlează un kilogram nu controlează județul. O grupare care controlează trei kilograme nu are automat sute de mii de euro disponibili. Chiar și o structură care ar controla cinci kilograme trebuie să își plătească furnizorii și membrii și să suporte pierderile.
Pentru ca un singur actor să dispună lunar de sute de mii de euro ar trebui să controleze o parte foarte mare a întregii piețe, să aibă costuri reduse de producție, să vândă și în alte județe ori să obțină bani din alte activități infracționale.
Din dosarele publice nu rezultă existența unui asemenea monopol local.
Rezultă o piață pulverizată, cu grupuri mici și colaborări temporare. O piață care poate fi greu de oprit tocmai pentru că nu are un singur cap care trebuie tăiat.
Pot exista polițiști corupți. Pot exista scurgeri de informații. Pot exista funcționari care își trădează jurământul. Aceștia trebuie identificați, anchetați și pedepsiți.
Dar de aici până la a afirma, fără probe, că șefii Poliției sau procurorii DIICOT protejează traficul de droguri este o distanță uriașă.
O distanță pe care manipularea o parcurge într-o singură propoziție, dar pe care adevărul nu o poate parcurge fără probe.
Nu putem transforma faptul că fenomenul nu a fost eradicat în dovada că toți oamenii legii sunt cumpărați.
Dar nici nu trebuie să pretindem că totul este sub control numai pentru că vedem periodic câteva persoane încătușate și câteva pungi așezate pe o masă.
Adevărul: Fenomenul drogurilor din Neamț este grav, întins și insuficient combătut. Piața poate genera încasări totale de sute de mii de euro lunar, dar banii se împart între numeroși furnizori, intermediari și dealeri. Deci avem grupări mici și schimbătoare, nu o singură mafie care să dețină întregul rulaj și să cumpere conducerea instituțiilor.
Deci nu avem o protecție a traficului de droguri în Neamț. Avem o poveste construită pentru a induce frică, pentru a compromite anchetatorii și, eventual, pentru a pregăti imaginea unui viitor persecutat politic.
Nu există o mafie a drogurilor care să aibă capacitatea financiară să corupă oameni din conducerea instituțiilor din Neamț… și asta în scenariul pesimist în care orice om are un preț.
Există doar o piață mare, periculoasă și fragmentată, formată din mii de consumatori, numeroși vânzători și grupări mici care rulează cantități limitate și prea puține resurse umane și logistice pentru a se lupta cu fenomenul. Restul este manipulare.
Iosub Robert
