Un tânăr beat, fără permis, a furat un autoturism după care a făcut accident
La data de 21 iunie a.c., ora 16:25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, din localitatea Borca, cu privire la faptul că, un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate i-ar fi sustras autoturismul, fiind implicat într-un accident rutier.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce autoturismul se afla parcat, neasigurat, în fața unui magazine, din localitatea Borca, tânărul ar fi sustras autoturismul, pe care l-ar fi condus aproximativ patru kilometri, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un parapet din beton.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,59 mg/l în aerul pur expirat.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului
La data de 22 iunie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore.
Sursa: IPJ Neamț
