Doi luptători SAS Neamț au salvat vieți dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Intervenția pompierilor a limitat pagubele
În această dimineață, în jurul orei 06:30 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Gherăești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada Fundătura Salciei.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Gherăești, SAJ și IPJ.
Până la sosirea pompierilor, din interiorul locuinței au fost evacuați doi bărbați în vârstă de 68 și 72 de ani. Cele două persoane au fost evacuate de doi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, aflați într-o misiune în localitatea Gherăești.
Cele două persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului.
Incendiul se manifesta generalizat în interiorul a patru camere și parțial la acoperișul locuinței, existând posibilitatea propagării la întregul imobil și la anexele gospodărești din imediata apropiere. Din interiorul locuinței a fost evacuată o butelie care prezenta risc de explozie.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind limitarea propagării la celelalte trei camere ale imobilului. Au ars 90 mp din acoperișul casei și bunurile din interiorul celor patru camere (mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice, articole de uz casnic și tâmplăria din pvc de la 6 uși și 4 ferestre).
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un conductor electric defect.a transmis ISU Neamț
În dimineața de 20 februarie, în jurul orei 06:30, doi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, aflați într-o misiune în localitatea Gherăești, au demonstrat că adevărata lor forță nu stă doar în uniformă.
Observând un incendiu care cuprinsese rapid o locuință, cei doi au acționat fără ezitare.
Au pătruns în casa cuprinsă de flăcări și, alături de un alt bărbat, au reușit să salveze doi bătrâni, de 68 și 72 de ani, care nu realizaseră că locuința lor fusese cuprinsă de flăcări.
Până la sosirea echipajelor de pompieri, au asigurat zona, au ținut la distanță persoanele care voiau să pătrundă în casa care ardea și au prevenit alte posibile tragedii.
Prin curaj, stăpânire de sine și un profund simț al responsabilității, colegii noștri au salvat două vieți și au demonstrat, încă o dată, ce înseamnă devotamentul față de comunitate.
Deși au fost eroii acestei intervenții, aleg să rămână sub anonimat, lăsând faptele să vorbească în locul lor.
Astfel de momente ne reamintesc că adevărații eroi nu caută aplauze, ci acționează atunci când fiecare secundă contează. Prin curaj, solidaritate și devotament, au demonstrat că siguranța comunității rămâne mai presus de orice, iar uneori cele mai mari fapte sunt făcute în liniște, de oameni care aleg să lase în urmă doar vieți salvate.
a transmis IPJ Neamț



