Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei lumânări nesupravegheate

Aseară, la ora 18:25, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Târgu-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o casă P+M situată pe strada Cuza Vodă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD), SVSU și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și mansardei, existând posibilitatea propagării la întreaga construcție dar și la o altă casă aflată la o distanță de aproximativ un metru.
Toate persoanele ce s-au aflat în locuință s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars mansarda din OSB și acoperișul casei (construit din lemn și acoperit cu tablă) pe o suprafață de 120 mp și s-au deteriorat bunurile din interiorul a două camere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (lumânare lăsată nesupravegheată).