Ți se pare sau ți se spune că ai o problemă? Poate ești doar un Oblio

Uneori ne uităm în jurul nostru și ne întrebăm, cu o luciditate amară, de care parte a gardului de la psihiatrie sunt, de fapt, nebunii. Trăim într-o lume în care normalitatea a devenit o raritate, iar deviația, repetată suficient de des și validată de suficient de mulți, a fost ridicată la rang de regulă. În acest peisaj, oameni perfect funcționali, echilibrați și capabili de gândire critică ajung să fie luați la ochi, arătați cu degetul, izolați sau forțați să se retragă. Nu pentru că ar avea o problemă reală, ci pentru că nu se potrivesc.

Acest mecanism îl numesc fenomenul Oblio.

Oblio este personajul central al desenului animat „The Point”, realizat la începutul anilor ’70 și difuzat ulterior și în România. La prima vedere, este o poveste pentru copii, cu muzică blândă și personaje desenate simplu. În realitate, este una dintre cele mai tulburătoare parabole despre conformism, stigmatizare și violența normei.

Lumea în care se naște Oblio este o lume a capetelor țuguiate. Nu metaforic, ci literal. Oamenii au capetele ascuțite, casele sunt ascuțite, copacii par ascuțiți, totul trebuie să aibă un vârf. „A avea un punct” nu este doar o trăsătură fizică, ci o condiție de existență socială. Dacă nu ai vârf, nu ai valoare. Dacă nu semeni, nu contezi.

În această lume perfect aliniată, Oblio se naște cu capul rotund. Nu bolnav, nu deficient, nu periculos. Doar cu capul rotund. Diferența este mică, dar suficientă cât să devină insuportabilă pentru ceilalți. Mama lui înțelege imediat pericolul și face ceea ce fac mulți părinți într-o societate rigidă: încearcă să-l protejeze adaptându-l. Îi pune o căciulă țuguiată, ca să nu se vadă adevărul. Este un gest de iubire, dar și o lecție timpurie despre lume: nu ești acceptat așa cum ești, ești acceptat doar dacă te ascunzi, dacă porți o mască, o căciulă… dacă nu arăți cine ești în realitate.

Cât timp căciula rămâne pe cap, Oblio este tolerat. Nu iubit, nu acceptat, doar suportat. Trăiește atent, cu frică, cu sentimentul permanent că orice clipă de neatenție îl poate costa totul. Până când, inevitabil, diferența este descoperită. Iar reacția comunității este instantanee și rece: Oblio este declarat anormal și alungat din satul său. Fără dezbatere, fără empatie, fără întrebări. Norma nu se explică, norma se aplică.

Din acel moment, desenul animat devine o călătorie inițiatică. Oblio pleacă din satul lui și rătăcește printr-o lume ostilă și absurdă, întâlnind personaje stranii, situații nedrepte și momente de singurătate profundă. Totul este spus fără stridențe, fără violență explicită, dar tocmai această blândețe face povestea atât de dureroasă. Pentru că seamănă prea mult cu realitatea din zilele noastre. Excluderea nu vine cu strigăte, ci cu reguli. Nu cu ură declarată, ci cu justificări „logice”.

Din perspectivă psihologică, Oblio este imaginea clară a individului sănătos într-un mediu bolnav. El nu suferă pentru că este rotund, ci pentru că i se spune constant că rotunjimea lui este o greșeală. Suferința nu este internă, ci indusă. Exact acest tip de suferință îl vedem zilnic la oameni care ajung să se îndoiască de ei înșiși nu pentru că ar fi dezechilibrați, ci pentru că trăiesc prea mult într-un sistem care le invalidează firescul.

Oricare dintre noi poate fi, la un moment dat, un Oblio. Un om calm într-o lume isterică. Un om coerent într-un spațiu al contradicțiilor strigate. Un om care pune întrebări acolo unde se cer lozinci. Un om care refuză ura într-o societate care o normalizează. În astfel de contexte, presiunea nu vine din zona medicală, ci din cea socială: „ai o problemă”, „nu ești ca ceilalți”, „tu nu vezi cum merg lucrurile?”.

Așadar, una dintre cele mai importante distincții este cea dintre tulburarea individului și patologia mediului. Nu orice disconfort indică o boală. Uneori, disconfortul este un semn de sănătate psihică. Oblio nu trebuia corectat. Lumea lui trebuia pusă sub semnul întrebării.

Poate că înainte să ne întrebăm obsesiv „ce e în neregulă cu mine?”, ar trebui să avem curajul să ne întrebăm „ce e în neregulă cu norma care mă judecă?”. Pentru că, uneori, nu ești defect. Nu ești instabil. Nu ești problematic.
Poate ești doar un Oblio într-o lume care a decis că anormalitatea ei este standard.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și