Neamț: Doi bărbați petrec Crăciunul după gratii
La data de 23 decembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului Urmăriri Roman au acționat în vederea punerii în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o pedeapsă privativă de libertate de un an și o lună, emis de Judecătoria Roman, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din Roman, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
Bărbatul a fost depistat la domiciliu, ulterior fiind escortat și depus la Penitenciarul Bacău.
***
La data de 23 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Ștefan cel Mare au acționat în vederea punerii în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii pentru o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, emis de Curtea de Apel Bacău, pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Dragomirești, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată.
Bărbatul a fost depistat la domiciliu, ulterior fiind escortat și depus la Penitenciarul Bacău.
Sursa: IPJ Neamț