România se laudă că fabrică blindate, dar în realitate le asamblează
Presa națională ne vorbește entuziast despre un „nou blindat românesc”, prezentat ca o mare reușită industrială. Este vorba despre vehiculul blindat VLAH, promovat drept primul blindat fabricat în România după 1989. Sună bine, patriotic, dă bine în titluri și comunicate oficiale. Doar că, atunci când coborâm de la nivelul de PR la realitatea industrială, lucrurile arată mult mai puțin spectaculos.
România a mai fabricat mașini în trecut. A fabricat cu adevărat. Dacia, ARO, camioane, tractoare, utilaje. Fabricarea însemna proiectare internă, lanț de furnizori locali, componente produse în uzine românești, know-how acumulat și exportat. Astăzi, însă, noțiunea de „a fabrica” pare să fie confundată, voit sau din comoditate, cu „a asambla”.
Blindatul cu care ne lăudăm astăzi este, în realitate, un produs asamblat în România din componente realizate aproape integral în afara țării. Șasiul are legătură cu un partener din Slovacia, punțile și osiile vin din Cehia, motorul și transmisia sunt produse în Germania, blindajul provine din afara României pentru că nu avem producători certificați de oțel balistic, iar roțile, anvelopele, sistemele auxiliare și electronica sunt, la rândul lor, importate. În România are loc montajul final, integrarea și testarea, exact ca într-un joc de LEGO industrial.
Este important să fim corecți: acest lucru nu este rău. Dimpotrivă. Se creează locuri de muncă, se dezvoltă competențe, se reactivează capacități industriale uitate, se aduce valoare adăugată și se reintră, fie și parțial, pe o piață strategică. Asamblarea este un pas necesar într-o industrie distrusă timp de decenii. Problema apare atunci când asamblarea este prezentată public drept „fabricare integrală”.
A fabrica înseamnă să produci componente-cheie: motoare, transmisii, punți, oțeluri speciale, sisteme critice. A fabrica înseamnă să controlezi lanțul industrial și tehnologic, nu doar să îl pui cap la cap. România nu este, în acest moment, la acel nivel. Și nu este vina inginerilor sau a muncitorilor, ci rezultatul unei politici industriale distruse sistematic după 1990, când cineva a decis că „nu e bine” să mai avem industrie grea, cercetare și producție proprie.
Ar fi, într-adevăr, o revoluție economică și strategică dacă România s-ar apuca din nou să facă mașini cu componente produse majoritar în România. Să refacă lanțuri industriale, să producă oțel balistic, motoare, transmisii, să aibă furnizori locali reali. Dar până acolo mai avem mult. Foarte mult.
Până atunci, ar fi onest să spunem lucrurilor pe nume: România asamblează blindate. Și e bine că o face. Dar nu trebuie să ne păcălim singuri că fabricăm, pentru că diferența dintre cele două noțiuni este mare.
