Justiția română nu este inamicul poporului. Este o linie de rezistență care se prăbușește în tăcere

În ultimele zile, în spațiul public s-a revărsat un val de ură colectivă asupra magistraților, alimentat de declarații politice, scandaluri mediatice și frustrări acumulate într-un sistem care funcționează greu. Se vorbește despre „privilegii nesimțite”, despre o justiție „jalnică” sau „în colaps”, într-un discurs care nu mai face diferența între cazuri punctuale și realitatea de ansamblu a unei profesii aflate sub presiune constantă.

Un magistrat important din județul Neamț a publicat recent un text lucid, dar apăsat, în care atrage atenția asupra dezechilibrelor și disfuncționalităților din sistem. Nu este un text defensiv, ci unul realist, care merită citit cu atenție.

El spune, printre altele, că nu toți judecătorii sunt implicați în dosare penale și că e nedrept ca întreaga breaslă să fie acuzată colectiv pentru erori individuale. Reamintește că judecătorii nu pot răspunde public atacurilor, nu pot comenta deciziile colegilor și nu pot intra în polemici, deși adesea sunt vizați direct. Tăcerea lor este impusă de lege, dar greșit interpretată ca indiferență sau complicitate.

Magistratul amintește și de criza din instanțele civile, unde mii de dosare sunt judecate lunar în condiții tot mai grele. Exemplul Judecătoriei Roman este grăitor: trei judecători rămași în civil, acoperind ședințele a șapte complete. Încărcătura pe fiecare complet: 70–80 de dosare pe ședință. Aici nu mai este vorba despre o justiție lentă, ci despre una care funcționează la limita rezistenței.

Adevărul este că multe dintre aceste lucruri ni s-au confirmat și nouă, în toate interacțiunile pe care le-am avut de-a lungul anilor cu justiția și cu cei care au apelat la ea. Dar realitatea este și mai complexă decât o poate cuprinde o postare pe rețelele sociale.

Magistratul nu spune, de pildă, despre presiunile care se fac asupra judecătorilor – uneori directe, alteori prin decizii politice sau lipsă de sprijin instituțional. Nu spune despre legi scrise prost sau voit ambiguu, care nu pot fi aplicate corect nici de către cei mai bine pregătiți profesioniști. Nu spune despre actele normative făcute în așa fel încât să complice deliberat munca instanțelor și să deschidă portițe pentru cei care vor să scape.

Nu spune nici despre volumul de muncă imposibil, care depășește adesea capacitatea cognitivă a oricărui om și care transformă o zi de lucru într-un maraton mental continuu. Nu spune despre sacrificiile reale, despre viața personală abandonată, despre epuizare, despre singurătate. Și nu spune nici despre colegii care compromit ideea de magistratură, dar care sunt menținuți în sistem.

Știm bine că justiția română este bolnavă. Dar nu este bolnavă dintr-o întâmplare, ca o victimă a hazardului. Este o justiție ținută bolnavă de un sistem care are nevoie să o controleze, să o intimideze, să o poată ocoli. E o justiție care trăiește sub amenințare: financiară, politică, instituțională. O justiție vulnerabilizată deliberat.

Noi nu am ținut niciodată partea justiției în mod necritic. Am văzut prea multe abuzuri comise în numele legii, prea multe decizii cu iz politic, prea multe tăceri suspecte. Dar am văzut și cum arată o zi din viața unui magistrat onest, sufocat de dosare și singur într-un sistem care nu-l sprijină. Și nu putem generaliza. Ar fi o nedreptate mai mare decât orice sentință greșită.

Concluzia este simplă: România nu are nevoie de o justiție perfectă, ci de o justiție funcțională, onestă și protejată de cei care ar trebui să o apere. Să transformi justiția într-un țap ispășitor e convenabil pentru politicieni, dar devastator pentru statul de drept.

Cine crede că poate construi o societate sănătoasă umilind zilnic magistrații, trăiește o iluzie periculoasă.

Iosub Robert

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și